Primăria Constanța se chinuie de 10 ani să demoleze afacerea de la Casa de Cultură a defunctului interlop Doru Aita
Primăria Constanța se chinuie de 10 ani să demoleze afacerea de la Casa de Cultură a defunctului interlop Doru Aita
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe mai bine de 10 ani, Primăria Constanța se chinuie să demoleze afacerea familiei fostului interlop Doru Aita, decedat la începutul acestui an. Lupta începută de administrația locală cu afaceristul o continuă moștenitorii, în speță soția lui Doru Aita. Concret, este vorba despre niște lucrări efectuate la fast food-ul din zona Casei de Cultură, pe care l-a extins ilegal, în 2014. Unitatea de alimentație publică a rămas și astăzi pe poziții, deși ar fi trebuit demolată, pentru că Aita nu a reușit să intre în legalitate.
Constanța, și nu numai, este plină de construcții ilegale, mizele fiind profiturile uriașe, în numele cărora unii afaceriști au născocit metode la limita legii. Se merge pe premisa că „împușcă” o amendă, care oricum este modică, și pe intrarea în legalitate..., un paradox juridic care permite constructorului sau beneficiarului să încalce autorizația de construire în mod voit. Așa se face că unii ajuns să activeze ilegal ani buni, zeci de ani. Cum este și cazul familiei Aita! Dacă nu vă spune nimic numele, vi-l aducem în atenție pe Doru Aita, interlopul care a murit în februarie a.c. și care deține, la Casa de Cultură, o unitate de alimentație publică tip fast food, afacerea fiind preluată de soție, Ecaterina. A moștenit, însă, și problemele pe care Doru Aita le avea cu Primăria Constanța.
În 2014, i s-a impus intrarea în legalitate... familia Aita nu s-a conformat
În urma unui control al Poliției Locale, efectuat în 2014, organele au constatat că la spațiul comercial de pe I.G. Duca nr. 71, colț cu I.L. Caragiale, au fost executate lucrări fără autorizație, constând în extindere imobil pe laturile de sud și est pe o suprafață de aproximativ 72 mp, având destinația de spații comerciale, cu regim de înălțime parter. Intrarea în legalitate cu privire la construcția edificată pe terenul situat la adresa mai sus menționată a fost una dintre măsurile dispuse în urma sancționării contravenționale, în caz contrar se readucea imobilul la starea inițială prin desființarea lucrărilor de construire realizate ilegal. Abia după 6 ani a cerut Doru Aita intrarea în legalitate, dar nu a primit undă verde, întrucât terenul nu se încadrează în funcțiunea aprobată și era necesară reglementarea indicatorilor urbanistici prin elaborarea și aprobarea unei documentații PUZ. În realitate, construcția a fost realizată pe un spațiu verde.
Precizăm că, în conformitate cu Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, actualizată, prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementări noi cu privire la: regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei. De asemenea, se stabilesc reglementări cu privire la accesul auto şi pietonale, retragerile faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, conformarea arhitectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului, designul spaţiilor publice, după caz, reglementări cuprinse în ilustrarea urbanistică, parte integrantă din documentaţia de urbanism.
În 2022, Aita a fost obligat să demoleze construcția
Deși nu a mai putut intra în legalitate, Aita nu a demolat construcțiile ilegale. Între timp, Primăria Constanța a cerut judecătorilor autorizarea desființării lucrărilor, acțiunea care a fost admisă, în 2022, judecătorii obligând familia Aita „la desfiinţarea lucrărilor descrise în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 140794/23.10.2014, efectuate fără autorizaţie de construire şi aducerea imobilului la starea anterioară executării lucrărilor nelegale“. Decizia nu a fost definitivă, așa că proprietarii localului au tras de timp... și au contestat decizia. Se împlinesc aproape 3 ani de când s-a formulat apel, iar judecătorii nu s-au pronunțat în acest caz. Au fost amânări peste amânări... dar se preconizează că magistrații se vor pronunța pe 19 noiembrie. Însă rămâne de văzut!
În 2012, Aita a fost bătut de un partener de afaceri
Doru Aita a fost membru al clanului Săceanu, decedat între timp, acesta din urmă fiind capul unei bande de șmenari, contrabandiști, barbugii și bătăuși, cunoscuți în Piața Chiliei și nu numai.
În 2012, pe strada Ştefan cel Mare, a avut o reglare de conturi în care a fost implicat Doru Aita. Un partener de afaceri, zis „Frumuşelul“ a vrut să-i dea o lecţie lui Aita, care îi datora o sumă de bani. Astfel, înarmat cu o bâtă, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri în cap şi la picioare. Aita s-a adresat poliţiştilor, depunând plângere împotriva fostului partener de afaceri. Oamenii legii l-au prins, iar Tomescu a recunoscut fapta, motivându-se tocmai prin prisma datoriilor pe care Aita le avea la el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News