rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Primăria Constanța va ridica MAȘINILE abandonate

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat dispoziția prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate. Astfel, în perioada următoare, polițiștii locali vor ridica 34 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității.

Eliberarea domeniului public de 23 vehicule abandonate și 11 autovehicule fără stăpân care afectează imaginea orașului este finalul unei acţiuni de durată a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

”Menționăm că pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân autovehiculele au trebuit să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, respectiv să fi stat cel puțin 6 luni nemișcate pe domeniul public, să le lipsească elemente de caroserie, lipsă sistem de iluminare-semnalizare, sistem de rulare deteriorat, geamuri sparte și alte indicii care confirmă neutilizarea îndelungantă a vehiculului.

Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp).” au transmis reprezentanții primăriei.

V.S.

vineri, 27 noiembrie 20201214
mai mult...Local
16 ian 12:04LocalUMC se EXTINDE! Noi spații pentru CURSURI și LABORATOARE

Universitatea Maritimă Constanța a primit undă verde pentru construirea de noi săli de curs. Lucrările vor fi...652

16 ian 21:53LocalPerioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială, prelungită până la 30 iunie621
16 ian 21:51LocalPrimăria Constanța încurajează iubitorii de animale să adopte responsabil460
16 ian 21:52LocalSTS: Platforma pentru programare la vaccinarea anti-COVID, în procedură de actualizare pentru etapa a II-a

Platforma naţională pentru programare la vaccinare împotriva COVID-19 nu s-a blocat din cauza numărului de accesări...517

16 ian 00:05LocalANI GREI de ÎNCHISOARE pentru o colegă de `AFACERI` a FEMEII GRAȚIATE de BĂSESCU2046
16 ian 21:52LocalPescuit comercial, fără documente legale, în Delta Dunării647
16 ian 21:52LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

În perioada: vineri, 15 ianuarie – duminică, 17 ianuarie 2021, R.A.D.E.T. Constanța va distribui factura fiscală...892

16 ian 21:52LocalCUŢITE în valoare de 92.500 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea661
16 ian 21:53LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din judeţul Constanţa1371
16 ian 21:53LocalPoliţiştii constănţeni, ACŢIUNE în mediul RURAL VIDEO

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune de verificare în mai multe zone aparținând secțiilor rurale...1034

16 ian 21:54LocalDoar JUMĂTATE din PROFESORII constănțeni VOR să se VACCINEZE1764
16 ian 21:51LocalÎncepe etapa a II-a de imunizare anti-Covid668
Vremea
-0.4°-0.4° - 0.4° sâmbătă, 16 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 86%
Vânt: 3.9 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/49392149261127
5/403414110220
joker121011273619
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 ian 00:00SportFĂRĂ PRECEDENT în istoria handbalului: Două meciuri simultane s-au terminat la egalitate, cu același scor

Spania - Brazilia și Croația - Japonia sunt cele două meciuri de la Mondialul de handbal masculin din Egipt care s-au...277

16 ian 00:00SportLazio, victorie clară în Derby della Capitale! Immobile și Alberto, lecție de fotbal pentru AS Roma

Lazio-AS Roma este primul mare derby al etapei a 18-a din Serie A, una în care va avea loc și marele duel dintre Inter...316

16 ian 00:05SportFCSB - Astra Giurgiu 3-0

FCSB a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul...347

16 ian 00:00SportDinamo a câştigat derby-ul de tradiţie cu Steaua

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 99-88, vineri, în Sala Polivalentă din...285

Local
16 ian 21:52LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

În perioada: vineri, 15 ianuarie – duminică, 17 ianuarie 2021, R.A.D.E.T. Constanța va distribui factura fiscală...892

16 ian 21:52LocalCUŢITE în valoare de 92.500 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...661

16 ian 21:53LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din judeţul Constanţa

1371

16 ian 21:53LocalPoliţiştii constănţeni, ACŢIUNE în mediul RURAL VIDEO

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune de verificare în mai multe zone aparținând secțiilor rurale...1034

16 ian 21:54LocalDoar JUMĂTATE din PROFESORII constănțeni VOR să se VACCINEZE

La începutul acestei săptămâni Inspectoratul Școlar Județean a solicitat managerilor școlari situația privind...1764

16 ian 21:51LocalÎncepe etapa a II-a de imunizare anti-Covid

668

Politică
Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4046

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3450

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3055

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3001

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4653

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3669

Monden
16 ian 20:45MondenTemeri adeverite: Screech din serialul 'Salvați de clopoțel' are cancer

Actorul american Dustin Diamond, cunoscut din serialul "Salvaţi de clopoţel/ Saved by the Bell", a fost diagnosticat...292

16 ian 20:16MondenSelena Gomez a lansat primul său single în limba spaniolă

Cântăreaţa şi actriţa americană Selena Gomez a lansat joi piesa "De una vez" un cântec în limba spaniolă...248

16 ian 00:00MondenUn serial documentar despre Demi Lovato va deschide SXSW Film Festival 2021

235

16 ian 00:00MondenApple va produce un film despre Napoleon Bonaparte, ce va fi regizat de Ridley Scott

Studioul de producţie al companiei Apple va realiza un film despre Napoleon Bonaparte, intitulat "Kitbag" şi regizat...244

16 ian 20:07MondenBong Joon Ho, regizorul filmului „Parasite“, va prezida juriul Festivalului de la Veneţia

Bong Joon Ho, regizorul filmului "Parasite", va prezida juriul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Veneţia,...239

16 ian 20:05MondenRegizorul Noah Baumbach va ecraniza romanul „White Noise“, al scriitorului american Don DeLillo

225

Mapamond
16 ian 00:00MapamondSUA: Autorităţile federale au executat încă un condamnat la moarte

Autorităţile federale americane l-au executat joi pe penultimul condamnat la moarte a cărui execuţie era programată...256

16 ian 00:00MapamondAvion căzut în Marea Java: Înregistrările unei cutii negre pot fi extrase

Anchetatorii indonezieni au anunţat vineri că au putut extrage înregistrările uneia dintre cutiile negre ale unui...246

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: O femeie de 101 ani, supravieţuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva COVID-19

215

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: SUA au înregistrat 3.882 de morţi de COVID-19 într-o singură zi

SUA, cea mai afectată ţară de pandemie, au înregistrat în total de la declanşarea crizei de coronavirus 23.282.329...232

16 ian 00:00MapamondRusia: Vaccinul Sputnik V victima unor restricţionări pe Twitter

Dezvoltatorii vaccinului rus împotriva noului coronavirus, Sputnik V, au afirmat joi că accesul la contul oficial de...255

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: Două milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu prima doză

231

Sănătate
16 ian 18:42SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...240

16 ian 18:36SănătateStudiu: Zahărul poate modifica chimia creierului în 12 zile

Noile cercetări efectuate pe porci arată că aportul de zahăr modifică circuitele creierului prin care acesta...244

16 ian 00:00Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci

240

16 ian 00:00SănătateCe dezechilibre pot apărea în organism în absența serotoninei

Serotonina este un neurotransmițător puternic responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale...227

16 ian 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?

Beneficiile găsite în fructe și legume, cum ar fi vitaminele, pot dispărea în timpul gătitului. Ce poți face...248

16 ian 00:00SănătateStudiu: Ce efecte au consumul de brânză și de vin roșu asupra creierului?

272

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT