Primăria Lumina a semnat contractul cu SC Building Construction MEA SRL pentru canalizare în cartierul B3
Ioan Roman
Primarul comunei Lumina, Ioan Roman, a declarat că a fost semnat contractul cu SC Building Construction MEA SRL pentru amenajarea reţelei de canalizare în cartierul B3 din zona Domnitori. “Am semnat contractul pentru extinderea reţelei de canalizare. Mai avem şi asfaltare. Contractul privind canalizarea este în valoare de aproxmativ 3.200.000 de lei. După ce finalizăm montarea reţelei de canalizare, vom veni cu asfaltarea. Pentru asfaltare suntem în procedură de licitaţie”, a precizat şeful autorităţii locale. Primarul Ioan Roman a declarat că banii pentru cele două proiecte vin de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Străzile incluse în cele două proiecte
Proiectul “Extensie reţele de canalizare Menajeră Zona B2+ Aleea Narciselor, strada Prelungirea Iasomiei şi Strada Gării, localitatea Lumina”, vizează introducerea sistemului de canalizare a apelor uzate pe străzile Prelungirea Iasomiei, Aleea Narciselor, Murelor, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu, Cuza Vodă, Carol, Independenţei, Mărăşeşti, Ferdinand, Belşugului, Dumitru Comşa.
Totodată, proiectul de “Modernizare (pietruire şi asfaltare) străzi Comuna Lumina, cartier B3”, ce a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării prin programul PNDL 2, include străzile Ştefan cel Mare, Cuza Vodă, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu, Independenţei, Mărăşeşti şi Ferdinand”. Valoarea totală a proiectului este 3.671.520 de lei din care 2.460.552 lei urmează să fie contribuţia Ministerului Dezvoltării Regionale, iar diferenţa o reprezintă co-finanţare de la bugetul local.
Taxele şi impozitele aprobate din luna mai 2018
Cât priveşte taxele şi impozitele datorate de localnici în acesta an, acestea s-au modificat foarte puţin, iar cuantumul lor a fost aprobat încă din luna mai 2018. “Le-am aprobat de anul trecut, din luna mai, şi s-au modificat foarte puţin comparativ cu 2018”, a explicat primarul Ioan Roman.
Camelia MATEI

Si eu te iubesc mult
Interesant
Ba sunt curios cum pla mea am dat eu un coment mai sus cu bravo domn primar ......
Bravo domn primar, asteptam ca aceste promisiuni sa devina realitate.
Ne am ars iar cu asta
domnule primar , este clar ca nu aveti bani sufucienti din impozite dar puteti sa accesati fonduri europene asa cum fac multe comune din tara .Strazile din Lumina sunt majoritatea pline de noroi ,Gunoiul se strange cu wola .Intrarea in comuna este un pericol pentru soferi.
Canalizatorul
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, pune paie pe foc în scandalul din cadrul coaliției de guvernare privitor...175
Fost judecător al Curții Constituționale, Daniel Morar, Daniel Morar, a vorbit pe Aleph News, despre cele două...446
România s-a implicat în decizia de acordare a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și...277
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că a susţinut, la şedinţa PES de la...282


ConstanțaUmiditate: 75%
Vânt: 7.06 m/s
Presiune: 1012 milibari

Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta au fost marcate de un episod rar întâlnit. În timpul probei de...604
Înotătorul român Robert Glinţă s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m spate, la Campionatele Mondiale de...291
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 19 mondial, o va avea ca adversară pe Karolina Muchova din Cehia...147
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul trofeului şi favoritul numărul unu, îl va înfrunta pe sud-coreeanul...137


La începutul anului 2021, cotidianul Replica anunța că se pregătește un mega proiect la nivelul administrației...2728
Emax Real Estate, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, organizează...358
Cadrele medicale au fost solicitate să intervină în cursul zilei de vineri, 24 iunie a.c., pe strada Zmeurei din...523
Scandal sângeros la Judecătoria Constanța se lasă cu repercursiuni. Atacatorul a fost reținut de polițiștii...828
România s-a implicat în decizia de acordare a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și...277
Marcel Ciolacu a reacționat pe Twitter după ce Moldova și Ucraina au primit statutul de state candidate la aderarea...252
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că a susţinut, la şedinţa PES de la...282
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că Adrian Chesnoiu "a ales cea mai...422
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...3870
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2342
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2526
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2811
Kim Kardashian, în vârstă de 41 de ani, a fost invitata prezentatorului Jimmy Fallon la emisiunea pe care acesta o...129
Fiica supermodelului Heidi Klum, Leni, a împlinit pe 4 mai vârsta de 18 ani, iar frumoasa adolescentă vrea să...149
Magnatul presei Rupert Murdoch, în vârstă de 91 de ani, şi a patra sa soţie, modelul american Jerry Hall, vor...128
Reprezentanţii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, au...110
Criza alimentară mondială declanşată de războiul din Ucraina va ucide milioane de oameni, făcând ca populaţii...120
Parlamentul European (PE) a aprobat prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a posibilităţii folosirii...121
Liderii UE au decis să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat oficial la aderarea la Uniunea...318
Autorităţile bulgare au luat decizia de a suspenda de mâine și până duminică, inclusiv, lucrările de reparații...465
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va decide joi dacă va declara variola maimuței o urgență sanitară...123
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care furnizorii de servicii de medicină fizică şi de reabilitare şi punctele de...124
Al șaselea caz de variola maimuței a fost diagnosticat joi, 23 iunie a.c., în România, fiind vorba de un bărbat de...449
Guvernul Austriei a anunţat joi renunţarea completă la politica sa de vaccinare obligatorie împotriva COVID-19,...347
acest om nu a batut un cui pentru comuna asta.. minte-ma ca asa-mi trebuie !