REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Primăria Mangalia "vânează" construcţiile ilegale din staţiuni

Primăria Mangalia "vânează" construcţiile ilegale din staţiuni

Replica API 26 iunie 2013 | 00:00 214

Cu buldozerele pregătite de acţiune

Cu buldozerele pregătite de acţiune

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, se pregăteşte ca în câteva zile să prezinte bilanţul primului an de mandat. Între subiectele care vor fi abordate de edil se va număra, desigur, şi cel legat de construcţiile ilegale din staţiuni. De altfel, primăria a dat deja undă verde pentru demolarea câtorva astfel de construcţii. Vorbim despre bazarul din staţiunea Neptun (zona Prichindel), care a fost pus la pământ, urmând ca astfel de acţiuni să aibă loc şi în următoarea perioadă. "Sunt construcţii care nu au autorizaţii sau pentru care proprietarii spun că aşteaptă autorizaţia de la primărie. Însă, chiar dacă autorizaţia nu a fost încă eliberată, ei s-au apucat de construit. Vom vedea în fiecare caz în parte ce măsură se impune", au spus reprezentanţii Primăriei Mangalia. În verificări se află câteva chioşcuri din Neptun, dar nu numai. "Există mai multe chioşcuri care sunt verificate, Poliţia Locală urmează să întocmească şi procesele-verbale de sancţionare, iar mai departe vom decide şi alte măsuri, dacă se impune. Încercăm să facem ordine în staţiunile din Mangalia, să existe o disciplină în toată activitatea turistică, de comerţ, urbanistică...", au mai precizat reprezentanţii primăriei. La capitolul ordine urbanistică, unele lucruri nu mai pot fi corectate, fiind "moştenite" din vechile mandate, mai adaugă angajaţii Primăriei Mangalia. Iar un exemplu îl constituie două blocuri din staţiunea Neptun, situate în zona Kilometrului 0. Blocurile sunt practic "buză în buză", iar cei care le-au proiectat nu au luat în calcul şi necesitatea unor parcări. Unul dintre blocuri, chiar dacă nu este încă gata, are deja anunţul: "apartamente de vânzare". Acelaşi afiş menţionează şi cine este dezvoltatorul proiectului: Imobiliara SRL. Este o firmă cu renume în Mangalia, în sensul că a fost considerată, în anii anteriori, drept o "abonată" a primăriei. Firma, deţinută de Vlad Radu Popa şi Nicolae Preda a primit în concesiune fără licitaţie publică şi patru terenuri în cartierul Dobrogea II.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lipoveanu George presedinte UNPR Constanta,incalca legea cand vrea el,a construit gard pe proprietate vecinatati ,fara aprobare,plan de constructie,amenita prin violenta verbala,gata so puna in practica,se lauda cu oameni cu functii inalte in stat,nu doreste comunicare,e periculos,are si arma de vanatoare,am inregistrare vidio ,e pericol public.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614