Primăria MEDGIDIA începe DISTRIBUIREA TICHETELOR SOCIALE
Începând cu 09 decembrie 2021, Primăria Municipiului Medgidia acordă tichete sociale în valoare de 50 lei/beneficiar, pentru următoarele categorii de persoane defavorizate din municipiul Medgidia.
– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 800 lei/lună;
– persoanele cu handicap grav sau încadrate în gradul I de invaliditate, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi, persoanele cu handicap accentuat sau încadrate în gradul II de invaliditate, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi, persoane cu handicap mediu și ușor sau încadrate în gradul III de invaliditate, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi .
Tichetele se vor distribui după cum urmează :
1. Pentru pensionari - de la sediul Direcției de Asistență Socială din curtea interioară a primăriei;
2. Pentru persoanele cu handicap - din anexa laterală a primăriei Municipiului Medgidia, cu acces din str. Avram Iancu;
3. Beneficiarii din localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu vor primi tichetele la domiciliu.
Predarea tichetelor sociale se va efectua în baza actului de identitate.
Programul de lucru este următorul:
- Luni - Joi: 08.30 - 16.30;
- Vineri: 08.30 - 14.00.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0241 812 300, interior 131 și 129.
A.V.

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, anunță schimbări în ceea ce privește sistemul de Bacalaureat din România....506
Primăria Municipiul Medgidia, având sediul în str. Decebal, nr. 35, localitatea Medgidia, judeţul Constanța,...312
otrivit anunțului de participare CN1041126, publicat în SICAP, Primăria Poarta Albă scoate la licitație contractul...428
Primăria orașului Cernavodă modernizează locurile de joacă din incinta Grădinițelor numărul 4 și numărul 5 din...537


ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1010 milibari

Echipa de fotbal AC Milan, învingătoare duminică la Sassuolo cu 3-0, este noua campioană a Italiei, încheind Serie...212
Atleta germană Malaika Mihambo, campioana olimpică la săritura în lungime, a dominat sâmbătă reuniunea din...127
Miami Heat s-a impus cu 109-103 pe terenul lui Boston Celtics şi conduce cu scorul general de 2-1 în finala...128
Finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota) a câştigat duminică Raliul Portugaliei, a patra etapă a Campionatului Mondial...127


Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a transmis într-un interviu la...451
Vești importante pentru cei care intră în ciclul gimnazial și liceal în anul școlar 2022 – 2023. Elevii se vor...1450
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de sâmbătă, 21 aprilie a.c., pe...459
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o motocicletă a avut loc, sâmbătă, la prânz, pe DN...531
Decizia Kremlinului de a opri de sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda demonstrează că președintele...135
Claudiu Daniel Catana consideră că înființarea centrelor de colectare și procesare ale cerealelor, legumelor,...146
Deputatul Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat duminică, la Galaţi, că este un...247
”Da, este adevărat! A revenit în libertate. Tot timpul ținem legătura, vrem să menținem echipa în a treia...2928
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...1990
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri,...3208
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3427
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3556
Margot Robbie ar urma să joace într-un prequel la "Ocean's Eleven", o comedie poliţistă despre un grup de escroci...128
O femeie a protestat față de violențele sexuale din Ucraina dezbrăcându-se de rochie în timpul unui eveniment din...145
Jason Momoa va juca în comedia de acţiune de la Universal "Shots! Shots! Shots!", relatează contactmusic.com. Actorul...124
Organizatorii Eurovision 2022 au prezentat rezultatele "neobişnuite" pe care le-au detectat în timpul jurizării celei...164
Se apropie sezonul vacanțelor și cei mai mulți români încep să caute cele mai bune oferte pentru vara aceasta....495
Rusia a interzis sâmbătă intrarea în această ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care...453
Cea mai cunoscută faţă a Pentagonului, purtătorul de cuvânt al acestuia, John Kirby, se va alătura Consiliului...348
Washingtonul a retras vineri cinci grupări de pe lista sa neagră de "organizaţii teroriste străine", printre care...437
În Europa au fost confirmate peste 100 de cazuri de variola maimuței, dintre care unul a fost confirmat în Suedia....133
Autorităţile spaniole investighează dacă petrecerile de pe insula turistică Gran Canaria sunt sursa mai multor...125
La fiecare sfârșit de primăvară ninge cu puf de plop, dar și cu probleme pentru alergici. Oamenii se plâng că...125
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Municipiul Bucureşti - 49 şi...131