REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

PRIMĂRIA se JUDECĂ cu fostul prefect JEACĂ pentru un BUNCĂR de pe plajă

PRIMĂRIA se JUDECĂ cu fostul prefect JEACĂ pentru un BUNCĂR de pe plajă

Replica API 25 septembrie 2020 | 00:00 4309

Municipiul Constanța se poate lăuda cu zeci de buncăre care aparțin de Serviciul Inspectoratului Municipal de Protecție Civilă, aflat sub incidența Primăriei Constanța. Unul dintre acestea îl regăsim pe Plaja 3 Papuci, în zona Spitalului Militar dar care, de mai mulți ani de zile, a ajuns pe mâinile unor persoane, în baza unor contracte de locațiune încheiate cu Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă. După 13 ani, municipalitatea și-a adus aminte că tranzacția a fost ilegală, fapt pentru care încearcă să recupereze buncărul, în instanță. În prezent, obiectivul se află la… Dumitru Jeacă, fostul prefect.

În 2015, cazemata a ajuns în posesia lui Aurel Bandraburu, iar în 2016 la Dumitru Jeacă

Prin contractul de locațiune cu titlu gratuit de punere în posesie (predare-primire) înregistrat la Primăria Municipiului Constanța în 2005, încheiat între Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă Constanța și Aurel Bandraburu, i s-a acordat acestuia din urmă spre folosință nelimitată și cu titlu gratuit, obiectivul construcție specială (cazemată) inclusiv cu terenul aferent acestuia, situat pe plaja 3 Papuci. În 2016, acesta i-a cesionat lui Dumitru Jeacă beneficiul contractului de locațiune. Ulterior, prin contractul de locațiune cu titlu gratuit –încheiat între Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă Constanța și Jeacă i s-a acordat acestuia din urmă spre folosință nelimitată și cu titlu gratuit obiectivul construcție specială (cazemată) inclusiv cu terenul aferent acestuia.

În 2017, Curtea de Conturi a considerat tranzacția ilegală

În 2017, în urma efectuării controlului Curții de Conturi s-a reținut abatere de la legalitate și regularitate care au generat neîncasarea unor venituri cuvenite la bugetul local, în privința unor bunuri aflate în domeniul public al statului și administrate de Municipiul Constanța. Cazemata este o lucrare de apărare administrată de Primăria Municipiului Constanța, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Apărării Naționale. Primăria spune că actul de locațiune din 2005 este lipsit de valabilitate, având în vedere că Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă nu are atribuții și nici patrimoniu, pentru a putea încheia contractul de închiriere. Pe de altă parte, s-a invocat faptul că raportat la natura obiectivului, respectiv de bun aflat în patrimoniul public al UAT Constanța, acesta nu putea face obiectul unui contract de locațiune cu titlu gratuit. Dumitru Jeacă a încheiat în aceleași condiții ca și Bandraburu contractul de locațiune, tot cu Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă, deși acesta nu are atribuții și nici patrimoniu, pentru a putea încheia contractul de închiriere. Pe de altă parte, s-a invocat faptul că raportat la natura obiectivului, respectiv de bun aflat în patrimoniul public al UAT Constanța, acesta nu putea face obiectul unui contract de locațiune cu titlu gratuit.

Primăria încearcă să recupereze obiectivul

Astăzi, Primăria Constanța solicită constatarea nulității absolute a contractului de locațiune încheiat în 2005, între Aurel Bandraburu și Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă, dar și constatarea nulității absolute a contractului de cesiune din 10.07.2016, încheiat între cel dintâi și fostul prefect Dumitru Jeacă. Totodată, municipalitatea cere constatarea nulității absolute a contractului de locațiune încheiat între Jeacă și Inspectoratul Municipal de Protecție Civilă și obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 12.830 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă obiectivului. Apărătorii administrației locale spun că a avut loc o încălcare flagrantă a legii, fiind îndreptățit la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului și a activului Cazemata Plaja Modern.

Replica lui Dumitru Jeacă

În replică, Dumitru Jeacă spune că abaterile de la legalitate și regularitate invocate de primărie constituie urmarea directă și nemijlocită a faptei culpabile a acesteia, care a girat, încurajat și permis un astfel de mod de administrare a bunurilor, fără să ia nicio măsură în scopul restabilirii legalității a cărei încălcare o afirmă în prezent cu atâta ușurință. Jeacă a mai spus în instanță că are calitatea de subdobânditor de bună credință a bunului imobil de tip „cazemată” și că dobândirea în condiții de bună-credință a unui drept operează ca o excepție de la regula aplicării nulității actului subsecvent pentru cazul anulării actului principal. Și primul contractor, respectiv Aurel Bandraburu a arătat în esență că actele atacate au fost în mod legal încheiate, că situația are la bază o culpă a primăriei care a avut deplină cunoștință de existența și încheierea acestor contracte și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Pe fond, acțiunea primăriei a fost respinsă. Urmează să se judece recursul.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce pot oare face cu cazemata din beton?Ori lupta este pentru terenul aferent?Nimic nu le scapa la astia.Cine s-ar gandi sa inchirieze cazemate?
2
0
in afara de fagadau si stoe felix, care ne da cea mai scumpa apa din Romania, PSD mai are alti candidati deghizati prin alte partide cum ar fi : stelian ion, mircea dobre, murad mohamed, corina martin, horia constantinescu, muscina si mai nu stiu cum si cine mai stie, dar sunt al naibi de multi
7
2
cum plm a ajuns analfabetul asta asa sus...muie cu cacat lui si psd...si cu voma
13
2
sa fie anchetat si el si directorul abadl de atunci ,cum a atribuit ilegal sectorul de plaja ,de ce nu a trimis inspectia in control niciodata si de ce nu a platit mai nimic pe sectorul de plaja ocupat Hai curtea de conturi ca tot este in control la ABADL,....
16
1
Cipanu Jaca daca nu fura nu e cipan.
21
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218