REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Primarii din judeţ se laudă că-s pregătiţi pentru la iarnă. Pariu că iar rămânem înzăpeziţi?

Primarii din judeţ se laudă că-s pregătiţi pentru la iarnă. Pariu că iar rămânem înzăpeziţi?

Replica API 10 octombrie 2018 | 00:00 283

O lună jumătate ne mai desparte de sezonul rece, însă nu este exclus ca iarna să ne ia prin surprindere mai devreme. Așa că, unitățile administrative din județul Constanța s-au pregătit cu utilaje și tot ceea ce trebuie, în cazul în care zăpada se așterne pe drumurile comunale. Din cele 70 de primării, doar una se bazează pe ajutorul Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa. Restul se laudă cu utilajele proprii ori cu contractele deja încheiate cu terțe firme. Rămâne de văzut la iarnă cât de pregătiți sunt!

Sezonul rece se apropie cu paşi repezi, iar autorităţile s-au pus la punct cu utilajele și materialelor necesare deszăpezirii. Dacă în trecut, primăriile din județul Constanța se înghesuiau, încă de la finele verii, să încheie contractele de deszăpezire cu Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP), ei bine, de câțiva ani încoace, acestea au început să se reorienteze. Ori și-au achiziționat propriile utilaje, ori au încheiat contracte cu alte societăți. Așa se face că, pentru această iarnă, o singură primărie din județul Constanța se bazează pe utilajele RAJDP, respectiv Dumbrăveni.

”Încă n-am încheiat contractul. Este în curs. Îmi convine acest contract, pentru că cei de la RAJDP au o secție aici, la Dumbrăveni. Dacă am nevoie, fac solicitare și ne dau utilajele. Plătesc doar dacă intervin”, a declarat primarul Stelian Clinciu. ”Am utilajele proprii. O să cumpăr 7, 8 tone de nisip și sare”, a spus, lșa rândul său, primarul din Amzacea, Constantin Radu. Utilaje proprii au și primăriile din Chirnogeni, Cobadin, Horia, Independența, Poarta Albbbă, Grădina. Alte administrații locale au încheiat, deja, contractele cu alte firme.

De exemplu, Primăria Dobromir a aîncheiat marți, 9 octombrie, contractul de deszăpezire cu firma SC Domarco SRL. Contractul este valabil doar pentru iarna 2019-2020. ”Curtea de Conturi nu ne dă voie să încheiem pe mai mulți ani. Avem voie doar pe anul bugetar”, a spus contabilul primăriei. În schimb, Primăria Medgidia are contractul cu firma de salubrizare încheiat pe 4 ani, cu posibilitatea prelungirii pe doi ani, după cum susține primarul Valentin Vrabie.

Primăria Peștera are și ea propriile utilaje, iar oamenii de pe mașini sunt din cadrul Serviciului de Voluntariat. Primăria Bărăganu nu se grăbește să rezolve problema contractului de deszăpezire. Nu are utilaje, dar nici nu a încheiat vreun contract până acum.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si sleahta fug in iarna asta suntem pe cont propriu.adica varianta e sa ne consideram undeva in siberia sau alaska unde oricum nu ajunge nimeni pe timpul iernii.Faceti-va provizii si cumparati medicamente si lemne.Cu actualii criminali veti muri in case.
0
0
In Poiana doar soarele o sa topeasca zapada.Daca deszapezeste primaria drumul di ovidiu spre poiana o face pe un singur fir.Localnicii din Poiana au program de intrare si de iesire. Deszapezire cu soarele. Ps. Stau ca oile fara curent Asfalt nu exista Gazul minciuna. Votati cu incredere.
2
0
OVIPRESTON este gata sa curete- in acte ,zapada care nu o sa cada sau care va ramane pe strazile principale peste pavelele montate de cateva ori de neamurile ,,sacrei familii"?
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367