REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Primarii din Pecineaga, Deleni şi Tuzla, în instanţă cu ANI

Primarii din Pecineaga, Deleni şi Tuzla, în instanţă cu ANI

Replica API 24 iulie 2013 | 00:00 257

Alţi trei primari au mers cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în instanţă. Rând pe rând, unii la Tribunal, alţii la Curtea de Apel, contestă deciziile de incompatibilitate ale agenţiei. De data aceasta a venit rândul lui Niculae Stan, primarul din Pecineaga, Dan Marian, de la Deleni şi al lui Constantin Micu, de la Tuzla. Cei trei au depus acţiunile la Tribunalul Constanţa, secţia Contencios administrativ, luni, 22 iulie. Cei care au spart gheaţa - ne referim aici la al doilea "lot" de edili găsiţi incompatibili - au fost Mariana Gâju, primăriţa din Cumpăna, Tudor Nădrag, primarul din Hârşova, Marian Gălbinaşu, primarul din Corbu, Gheorghe Chiriac, primarul din Mereni, Gheorghe Stelian, primarul din Topraisar, dar şi foştii şefi ai administraţiilor locale din Lipniţa şi Mihail Kogălniceanu, Ion Burcea, respectiv Valer Iosif Mureşan, ale căror acţiuni au fost depuse pe 19 iulie, la Curtea de Apel, dar şi Radu Constantin, de la Amzacea, contestaţie formulată la Tribunal.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367