REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Legea a fost adoptată de Cameră, care este forul decizional

Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Legea a fost adoptată de Cameră, care este forul decizional

Replica API 31 mai 2011 | 00:00 98

Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi "pentru", 110 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri. Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a declarat, după vot, că acest proiect este nedemocratic pentru că o minoritate poate să-şi impună opinia, favorizează cumpărarea de voturi, iar autoritatea se diminuează. Reprezentanţii opoziţiei au criticat şi luni, la dezbaterea pe articole, acest proiect de lege semnat de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD şi au precizat că vor vota împotrivă. Victor Paul Dobre (PNL) a arătat că proiectul reprezintă "încă un pas de îndepărtare de la valorile democratice", "o eroare" şi "o delegitimare a celor aleşi în funcţia de primar". Aura Vasile (PSD) a spus că, dacă vor fi aleşi primarii într-un tur, vor exista primari care au obţinut 12-14%. În replică, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a arătat că PDL susţine proiectul deoarece şi primarii trebuie aleşi din primul tur, la fel ca preşedinţii Consiliilor Judeţene.

Camera Deputaţilor este forul decizional în legătură cu acest proiect, Senatul l-a respins anterior.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218