REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Primăriile pot depune, din octombrie, dosarele pentru achiziţia de autovehicule puţin poluante pentru transportul public de persoane

Primăriile pot depune, din octombrie, dosarele pentru achiziţia de autovehicule puţin poluante pentru transportul public de persoane

Replica API 22 septembrie 2018 | 00:00 354

Primăriile vor putea depune la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în perioada 3 octombrie - 2 noiembrie 2018, dosare de finanţare pentru achiziţia de autovehicule mai puţin poluante pentru transportul public de persoane.

Potrivit unui comunicat de presă al AFM, scrie AGERPRES, două noi programe care vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi, pentru achiziţia de autovehicule mai puţin poluante în transportul public de persoane, vor fi lansate în perioada următoare.

Astfel, în intervalul 3 octombrie - 2 noiembrie 2018, unităţile administrativ-teritoriale, municipii reşedinţe de judeţ, inclusiv Municipiul Bucureşti, vor putea depune dosare de finanţare în cadrul programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane.

Bugetul alocat acestui proiect se ridică la 460 milioane de lei şi va susţine achiziţia de autobuze electrice, autobuze electric hibride, autobuze alimentate cu GNC (gaz natural comprimat) sau troleibuze.

Potrivit sursei citate, cel de-al doilea program vizează instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ şi are un buget de 92 milioane de lei. În acest caz, unităţile administrativ-teritoriale reşedinţe de judeţ şi Municipiul Bucureşti vor putea depune dosare pentru participarea în cadrul programului în perioada 18 octombrie - 16 noiembrie 2018.

Pe de altă parte, AFM precizează că, în urma aprobării rectificării bugetare, în şedinţa Comitetului de Avizare din data de 20 septembrie 2018, au fost avizate favorabil noi dosare de acceptare în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul "Rabla") şi al Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul "Rabla Plus"), listele cu persoanele juridice respective fiind publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente celor două programe.

În această etapă, în Programul "Rabla" au fost acceptate 441 dosare pentru 1.048 autovehicule şi o contestaţie pentru 16 autovehicule. Totodată, în Programul "Rabla Plus" au fost acceptate 18 dosare pentru 43 autovehicule (13 electrice hibride şi 30 electrice 100%) şi o contestaţie pentru un autovehicul pur electric.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în cele două programe, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.

AFM menţionează că sesiunea de depunere a dosarelor atât pentru Programul "Rabla", cât şi pentru Programul "Rabla Plus" s-a prelungit până la data de 29 noiembrie 2018.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102