REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Primarul din Bran, reținut de procurori, după ce a fost prins în flagrant luând mită

Primarul din Bran, reținut de procurori, după ce a fost prins în flagrant luând mită

Replica API 5 noiembrie 2015 | 00:03 180

Primarul localității Bran, Gheorghe Hermenean, a fost prins miercuri, în flagrant, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, când a primit de la reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu care primăria s-a aflat în relații contractuale suma de 5.000 de lei pretinsă anterior, se arată într-un comunicat citat de agerpres.ro.

Suma reprezintă un procent de aproximativ 10% din valoarea unui contract de prestări servicii de amplasare a instalațiilor ornamentale în comuna Bran, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, relativ la săvârșirea infracțiunii de "luare de mită", față de acesta fiind dispusă luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi formulată propunerea de arestare preventivă ce va fi trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, mai arată agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218