REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Primarul din Cernavodă, trimis în JUDECATĂ în alte două dosare!

Primarul din Cernavodă, trimis în JUDECATĂ în alte două dosare!

Replica API 9 iunie 2015 | 13:48 368

Se îngroaşă vraful dosarelor penale! După ce în vara anului 2014, primarul din Cernavodă, Gheorghe Hânsă, era trimis în judecată alături de viceprimarul Suliman Ecrem, Marius Tiberiu Hânsă, dar şi alte persoane, iată că istoria se repetă. De data aceasta, edilul va fi judecat în alte două dosare penale separate pentru lucrările de asfaltare a două străzi, care i-au adus beneficii băneşti fostei soţii şi fostului cumnat, şi pentru faptul că i-ar fi acordat, în mod ilegal, atribuţii de putere publică, similare celor ale viceprimarului oraşului Cernavodă, lui Marin Cadiu, pe care a continuat să-l menţină în funcţie, dându-i şi alte… privilegii.

O nouă lovitură pentru primarul Gheorghe Hânsă, din Cernavodă! Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus trimiterea sa în judecată în două dosare distincte. În primul, pe lângă Hânsă vor fi judecaţi şi Aledin Menat, funcţionar public în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă, Ecrem Suliman, viceprimar al oraşului Cernavodă la data faptei, Marin Cadiu, în fapt funcţionar public (aparent funcţionar contractual) în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă şi Gheroghe Bucur Latori, funcţionar public la data săvârşirii faptei în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada ianuarie – iunie 2014, aceştia şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, prin comandarea, executarea, recepţionarea şi în final plata, contrar dispoziţiilor legale, a unei lucrări de investiţie-modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki (cunoscută şi ca Fundătura Gheorghe Doja ) din oraşul Cernavodă, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna unităţii administrativ-teritoriale Cernavodă în sumă de 82.316,87 lei (aproximativ 19.000 euro), reprezentând suma achitată pentru lucrarea respectivă, lucrare care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile concrete.

Bani gârlă către fosta soţie şi fostul cumnat ai lui Hânsă

Prin aceste acţiuni, fosta soţie a primarului şi fratele fostei soţii au obţinut folos necuvenit prin creşterea valorii terenului de 10.000 (5.000 + 5.000) mp aflat la vânzare, învecinat la est cu strada Fundătura Maxim Gorki. Acţiunile inculpaţilor au avut la bază calificarea frauduloasă a investiţiei de modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki drept „reparaţie” a străzii, ceea ce a condus la încălcarea a numeroase dispoziţii legale, în sensul că lucrarea de investiţie-modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki nu putea fi comandată în lipsa unui referat de necesitate pentru orice cheltuială publică, nici în lipsa unei analize cost-beneficiu pentru lucrările de investiţii sau în lipsa documentaţiei de avizare pentru lucrări de investiţii ori în lipsa unui proiect tehnic şi a autorizaţiei de construire. Mai mult, lucrarea nu putea fi recepţionată în lipsa autorizaţiei de construire, obligaţia principală a comisiei fiind de verificare a existenţei autorizaţiei de construire, care se emite în urma proiectului tehnic şi nu putea fi începută, realizată şi plătită în lipsa unei Hotărâri de Consiliu Local privind aprobarea programului de investiţii multianual, cu avizul Trezoreriei Statului. În acelaşi context ilegal şi fraudulos, în perioada mai – noiembrie 2014, inculpaţii şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, prin comandarea, executarea, recepţionarea şi în final plata, contrar dispoziţiilor legale, a unei lucrări de reparaţie capitală a unei porţiuni din strada Gheorghe Doja din oraşul Cernavodă, codul 16.33 în nomenclatorul de lucrări al oraşului Cernavodă, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în dauna unităţii administrativ-teritoriale Cernavodă în sumă de 57.647.81 RON (aproximativ 13.000 euro), reprezentând suma achitată pentru lucrarea respectivă, lucrare care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile concrete. Şi aici, fosta soţie şi fostul cumnat ai lui Hânsă au obţinut folos necuvenit prin creşterea valorii terenului de aproximativ 10.000 mp aflat la vânzare, învecinat la sud cu porţiunea asfaltată fraudulos din strada Gheorghe Doja (de la intersecţia cu str. Independenţei).

Afinităţi faţă de Cadiu: vice te fac şi şef la Poliţia Locală chiar dacă eşti şi consilier juridic şi expert jurist !

În cel de-al doilea dosar pe care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia l-au adus pe masa judecătorilor, Gheorghe Hânsă este judecat alături de Marin Cadiu. Mai exact, în perioada iulie 2012 – martie 2015, primarul, cu ajutorul lui Cadiu, (în aparenţă funcţionar contractual, în realitate funcţionar public), şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale care decurg din calitatea de primar. Astfel, în perioada arătată, edilul, după ce, în mod legal, l-a numit pe Marin Cadiu într-o funcţie contractuală de consilier personal al Primarului, în aceeaşi zi, i-a acordat acestuia în mod ilegal atribuţii de putere publică, similare celor ale viceprimarului oraşului Cernavodă, contrar dispoziţiilor legale ce decurgeau din Legea nr. 188/1999. Totodată, inculpatul Hânsă l-a menţinut ilegal în această funcţie cu prerogative de putere publică, similare viceprimarului, în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă, contrar dispoziţiilor legale care impuneau o procedură obligatorie şi prealabilă avizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici. De asemenea, l-a numit şi menţinut ilegal în funcţia de şef al poliţiei locale Cernavodă, funcţie de putere publică prin natura ei. Toate acestea au avut loc în condiţii vădite de incompatibilitate, având în vedere că Marin Cadiu ocupa simultan cu funcţiile publice şi funcţia de consilier juridic în cadrul SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL şi ulterior funcţia de expert jurist în cadrul SC Utilităţi Publice Gospodăria Comunală SRL, primarul prejudiciind în acest fel unitatea administrativ teritorială Cernavodă cu echivalentul foloaselor necuvenite de aproximativ 100.000 lei, reprezentând salariile brute încasate ilegal de Cadiu. Menţionăm că primarul mai este judecat într-un dosar, aici fiind vorba de contractele de deszăpezire şi de lucrarea de amenajare şi protejare a Tumulului nr. 1 Cernavodă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218