REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Primarul din comuna Văcăreni, trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa

Primarul din comuna Văcăreni, trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa

Replica API 8 ianuarie 2013 | 00:00 949

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Sterian Gherghişan, primar al comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, fals intelectual, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2008, inculpatul Sterian Gherghişan, în calitate de primar al comunei Văcăreni, judeţul Tulcea şi de reprezentant al Consiliului Local Văcăreni, a solicitat A.P.I.A. - Centrul Judeţean Tulcea o cerere pentru acordarea de fonduri F.E.G.A., pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008, în care a menţionat, în mod nereal, că unitatea administrativă Consiliul Local Văcăreni utilizează 445,53 ha păşune, deşi dreptul de folosinţă pentru această categorie de terenuri era doar pentru 176 ha. În susţinerea cererii sale, inculpatul a prezentat două adeverinţe care conţineau date inexacte şi pe care le-a semnat în calitate de primar. În această modalitate, Consiliul Local Văcăreni a încasat pe nedrept suma de 60.339,68 lei, reprezentând valoarea subvenţiei încasate necuvenit pentru suprafaţa de teren declarată în plus. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 99.742,91 lei ( echivalentul a aproximativ 23.539 euro), reprezentând întreaga sumă acordată Consiliului Local Văcăreni în cursul anului 2009. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Măcin, judeţul Tulcea, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614