REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Primarul din Costineşti e mulţumit de sezonul estival: „Fără muzică, şi copilul mic plânge!”

Primarul din Costineşti e mulţumit de sezonul estival: „Fără muzică, şi copilul mic plânge!”

Replica API 2 septembrie 2015 | 00:00 732

Traian Cristea

Cu bune cu rele, Costineştiul a mai bifat un sezon estival pe plus. Cel puţin aşa susţine primarul Traian Cristea, care îi vede pe comercianţi şi pe proprietarii de locaţii estivale mulţumiţi. Cum altfel? Numărul celor care merg la Costineşti creşte de la an la an, în ciuda semnalelor care tot ajung la primar referitoare la zgomot, gunoaiele lăsate pe străzi şi câte şi mai câte. Dar, trecând peste aspectele dezmăţului întreţinut de tineret la Costineşti, Traian Cristea trage linie şi spune că a fost bine şi în acest an.

„Eu dacă mă apuc să zic de bine vine unul şi spune că mă laud şi că a fost nenorocire! În orice caz, situaţia, cel puţin din punct de vedere financiar, pentru că au fost foarte mulţi turişti, i-a cam satisfăcut pe majoritatea proprietarilor de locaţii turistice. Dar, în rest, problemele care mai decurg din lipsa curăţeniei la orele de vârf, noaptea în special. Dom-le, dacă nu eşti tânăr... eu mai sunt... dar, când îi văd pe ăştia, îmi vine să sar din barca mea în barca lor!

Atmosfera este preponderent tinerească... nu vorbesc în numele tuturor, ci în numele celor tineri, că probabil cei cu o vârstă mai înaintată, ca a mea, s-ar putea să fie mai deranjaţi că mai cântă muzica până dimineaţa, la 04:00. Dar, fără muzică, n-ai văzut că şi ăla mic până nu-i cânţi “nani, nani” el plânge! (...) An de an numărul turiştilor creşte la Costineşti, nu prea înseamnă că sunt semne de nemulţumire! ”, a spus Cristea, pentru „Replica”.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614