REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

PRIMARUL din Crucea pune BĂȚUL pe cei care ÎNCALCĂ LEGEA

PRIMARUL din Crucea pune BĂȚUL pe cei care ÎNCALCĂ LEGEA

Replica API 30 noiembrie 2020 | 00:00 2513

Iulian Tudorache, primarul comunei Crucea, s-a declarat indignat de acțiunile unor locuitori ai comunei pe care o conduce. Pe de o parte acesta încearcă să ridice ‘standardele’ localității, iar pe partea cealaltă, cetățenii îi pun bețe în roate și își aruncă gunoiul pe unde apucă. Ei bine, se pare că primarul s-a supărat rău și îi amenință cu amenzi usturătoare pe cei ce nu vor să respecte legea.

Primarul comunei Crucea, Iulian Tudorache, este supărat pe unii locuitori ce par a fi ‘certați cu legea’. Ce s-a întâmplat? Ei bine, câțiva locuitori ai comunei s-au hotărât să-și transforme terenul din apropierea casei, dar și strada, într-o groapă de gunoi. Acest fapt l-a deranjat foarte tare pe edilul ce încearcă să arate doar părțile bune ale comunei, însă, se pare că unii vor să îi pună bețe în roate. Acesta a spus că nu va mai permite astfel de lucruri iar amenzile vor fi usturătoare.

Civilizație. Dacă nu, amenzi!

„Asta este una din realitățile comunei Crucea. De ce s-a ajuns aici? Prea puțin mai contează. Ce este de făcut? Vom face curat în perioada următoare, vom monta plăcuțe avertizoare și vom monta și camere amplasate strategic și bineînțeles vom da amenzi. Mari! Nu este acceptabil ca o dată la câțiva ani comuna sa plătească miliarde de lei ca să adune de pe urma nesăbuinței unora. Ai gunoi de la porci sau păsări, dă-l în curte îngrășământ la pomi. Ai animale mari, vaci și cai, fă gunoiul platformă și du-l la câmp. Ai gunoi menajer? Dă-l companiei de salubrizare.

„Nu sunt datori să le suporte nesimțirea”

Acest gen de peisaje, peisaje ce ne înconjoară sunt născute strict din rea-voință, gunoiul în 99% din cazuri aparține vecinilor gropii ad-hoc constituite iar dacă unora le place așa, alții nu sunt datori să le miroasă gunoiul sau să le suporte nesimțirea. Se vor da amenzi mari. Să nu spuneți că nu ați știut”, a transmis Iulian Tudorache, primarul comunei Crucea.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Foarte bine sa faca si la Cta trebuie la fel...primarul...
3
0
Pe aceste plaiuri a fost un experiment numit Pitesti .Alesii ar trebui sa fie atenti la ce fel de legi slobozesc pt ca punand in mana unor indivizi puteri discretionare vor face prapad.Legea care permite primarului sa amendeze cetatenii pt curatenie este o astfel de sinecura,Atat timp cit nu avem aparat de masurat mizeria , ca autoritate , ne vom putea rafui cu oricine ne este antipatic.
1
3
Si la Ovidiu drumul din spatele fostei uzine electrice si pe malul lacului sunt sute de tone de gunoi. Politia locala da amenzi daca opresti in statiii, dar primarul n-a ingradit accesul in toate statiile, a facut-o preferential.
4
0
Acum cateva saptamani am vazut o mahalagioaica locala aruncandu-si gunoiul in camp dintr-un X3.
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614