REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Primarul din Dobromir, TERORIZAT de spaimă după ce a fost bătut cu bâtele de bărbaţi mascaţi

Primarul din Dobromir, TERORIZAT de spaimă după ce a fost bătut cu bâtele de bărbaţi mascaţi

Replica API 20 ianuarie 2016 | 23:29 459

Urmărit de o maşină fără numere de înmatriculare: „Am montat cinci proiectoare…, nu mai suport!”

Urmărit de o maşină fără numere de înmatriculare: „Am montat cinci proiectoare…, nu mai suport!”

Eugen Iliescu

Primarul din Dobromir, Eugen Iliescu, susţine că stă cu frica în sân de când a fost atacat de mai mulţi indivizi mascaţi. Acesta şi-a luat măsuri de protecţie, în sensul că şi-a montat în curtea locuinţei mai multe becuri şi are foarte mare grijă când se află singur pe drum. În plus, primarul crede că a fost urmărit în urmă cu mai mult timp, el susţinând că vecinii i-au spus că au văzut persoane suspecte în timp ce-l aşteptau la „cotitură”, într-o maşină fără numere de înmatriculare.

Primarul din Dobromir, Eugen Iliescu, a trecut prin clipe de coşmar în luna noiembrie 2015, când a fost bătut de doi indivizi mascaţi, care l-au atacat cu bâtele. Acesta a reuşit să fugă şi să strige după ajutor, însă s-a ales cu mai multe răni. Poliţiştii au declanşat o anchetă. În plus, primarul consideră că este vorba despre un atac la comandă. Între timp, a fost la Serviciul de Medicină Legală din Constanţa. În urma controlului de specialitate, a primit un certificat medico-legal conform căruia a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale. Numai că, în continuare, el susţine că trăieşte în teroare.

„Despre anchetă nu mai ştiu nimic pentru că nu am mai fost chemat, nu mi s-a mai comunicat nimic. Nici nu am insistat să cer lămuriri, pentru că nu am vrut să mă bag în anchetă”, a declarat, pentru „Replica”, Eugen Iliescu. Menţionăm faptul că, în momentul în care a fost declanşată ancheta de către oamenii legii, victima a fost audiată şi, de asemenea, certificatul medico - legal a fost ataşat la dosar. Numai că Eugen Iliescu susţine că nu mai are linişte ştiind că făptaşii sunt în libertate.

„Eu ştiu că nu au mai fost audiaţi martori, oamenii de pe aici. Nu ştiu ce să zic, dar vă spun că trăiesc cu teamă. Ştiu că la un moment dat se auzea că aş fi fost băut. Doamne fereşte, niciodată nu am făcut aşa ceva. De atunci nu am mai fost ameninţat sau şicanat. Dar am vorbit cu un vecin care mi-a spus că, în urmă cu o seară (faţă de producerea nefericitului eveniment – n.r.), în timp ce se afla cu tractorul, a văzut o maşină gri, fără numere, care mă aştepta la cotitură. Nu se lăsase întunericul. Poate că ar ajuta şi această informaţie. Am şi certificatul medico-legal, da. 9 zile de îngrijiri medicale am primit.

M-am luptat cu ei şi am scăpat, dar puteau să mă lase olog sau să mă omoare. Bine că au ieşit şi vecinele şi aşa m-au salvat. Cred că a fost atac la comandă. Cineva de la serviciu, că eu sunt un om sever şi aplic legea şi poate deranjez, poate le-am stricat ploile, dar nu ştiu cine. La faţa locului s-a găsit un spray lacrimogen, mi s-au luat şi hainele pentru probe. Dar nu ştiu ce s-a mai făcut, nu am fost înştiinţat cu nimic. A fost şi soţia mea a doua zi. Dar, vă rog să mă credeţi că stau cu teamă să nu se repete. Mi-am montat cinci proiectoare în curte, am o lumină acolo… Sunt foarte atent când sunt sigur. Este incredibil ce mi se întâmplă”, a mai spus primarul.

„Ce să spun, mari interese la Dobromir…, nişte reduşi mintal”

Totodată, el nu poate înţelege cine ar putea apela la asemenea metode, mai ales într-o localitate precum Dobromir. „Şi-au găsit şi ei unde să facă una ca asta. Ce să zic, mari interese sunt aici... Eu nu am mai auzit de aşa ceva, atac mafiot într-o comună precum a noastră. Poate unii nici nu ştiu unde e pe hartă. Nişte reduşi mintal, că altfel nu ştiu ce să zic”, a conchis Iliescu. Cât despre ancheta cu privire la cazul de faţă, aceasta este continuată sub stricta coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

„Se desfăşoară activităţi specifice în dosarul respectiv, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia”, a declarat, pentru „Replica”, Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Constanţa. Amintim că poliţiştii din Băneasa, la data de 25.11.2015, ora 21.42, au fost sesizaţi de către primarul din Dobromir, Eugen Iliescu, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada din faţa locuinţei sale, din oraşul Băneasa, a fost agresat de o persoană necunoscută. Echipa operativă deplasată la faţa locului l-a identificat pe reclamant, stabilind că are 46 de ani şi are reşedinţa în localitate.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SAJ Constanţa în vederea acordării de îngrijiri medicale, constatându-se că aceasta prezenta o leziune la nivelui buzei inferioare precum şi escoriaţii pe frunte, însă persoana vătămată a refuzat transportarea la o unitate medicală fiind conştientă şi cooperantă, fără a prezenta alte leziuni. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, continuând cercetările în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614