REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Primarul Hârşovei s-a pus pe treabă: a asfaltat toate parcările din oraş

Primarul Hârşovei s-a pus pe treabă: a asfaltat toate parcările din oraş

Replica API 20 mai 2013 | 00:00 86

Panouri publicitare, marmură din Bulgaria - că e mai ieftin -, camere video

Panouri publicitare, marmură din Bulgaria - că e mai ieftin -, camere video

Panouri publicitare, 127 de camere de filmat, montarea unei turbine eoliene care să asigure iluminatul public, marmură în faţa primăriei, toate aceste investiţii se fac la Hârşova - unele au devenit realitate, iar la altele se lucrează în continuare. Primele două proiecte, respectiv panourile publicitare şi camerele video fac parte dintr-un Program Integrat de Dezvoltare Urbană pe axa 1 POR.

"Sunt panouri publicitare pentru transmiterea de mesaje de interes cetăţenesc, transmise de primărie. Vor rula şi imagini cu activităţi economice, sociale şi culturale din oraş, plus informaţiile aşa cum au fost ele gândite şi aprobate. Ele se înscriu într-un proiect integrat, este pe axa 1 POR - PIDU, şi a fost alcătuit din trei proiecte, cel cu aceste panouri de informare, 127 de camere de monitorizare video şi 700 de stâlpi cu baterii solare pentru iluminat public. Cel de-al treilea a picat pentru câteva sutimi şi au rămas cele două, se lucrează din plin la ele, mai ales la camere, pentru că au zeci de kilometri de conductori de fibră optică de tras prin oraş. Între timp nu am dezarmat, am depus pe un alt proiect la Ministerul Dezvoltării pentru montarea unei turbine eoliene de 300 Kw, care să asigure iluminatul public. Proiectul a fost aprobat astă-toamnă, au urmat procedurile de achiziţie publică, după aceea au fost contestaţiile, s-au clarificat, astfel că luna trecută ne-am apucat să le montăm. La ora actuală sunt montate şi la camere se lucrează", a declarat, pentru "Replica", primarul Hârşovei, Tudorel Nădrag. De asemenea, edilul oraşului Hârşova a pus în faţa primăriei placaje cu marmură. Acesta s-a arătat nemulţumit de preţul unui metru pătrat de marmură în România, considerând că preţul de 300 de lei se reflectă în carierele concesionate şi "date omului de afaceri şi politicianului Adriean Videanu şi la alţii ca el", crede edilul. "Iată o discrepanţă şi o nedreptate pe care statul român i-a făcut-o românului, în sensul că la ora actuală carierele de marmură sunt concesionate şi date în cea mai mare parte lui Videanu şi la alţii ca el, iar un metru pătrat de marmură de acest tip la 3 centimetri grosime costă în România 300 lei, şi iată că am cumpărat de la Max cu adaosul lor cu tot, adusă din Bulgaria, cu 54 lei + TVA. Sunt la preţ de pavele, iar în România costă 300 lei şi le-am pus cu o echipă de la SRL-ul primăriei să nu ne coste bani mulţi", a mai precizat Nădrag. Totodată, potrivit primarului din Hârşova, au fost asfaltate toate parcările de la toate blocurile, împreună cu anumite străzi mai mici, iar în curând se vor repara şi celelalte străzi. "Am pregătit o echipă, aşa cum am făcut în ultimii doi ani, am cumpărat de la staţia Cuza Vodă a Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, 100 de tone de asfalt şi cu o echipă proprie pentru a nu ne costa mult am asfaltat toate parcările de la toate blocurile, inclusiv anumite străzi mai micuţe. La ora actuală am pregătit din nou o echipă şi suntem pregătiţi să comandăm în continuare un camion care să ne aducă cel puţin 10, dacă nu 20 de tone de asfalt pe zi şi să mai reparăm străzi", a conchis Tudorel Nădrag.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614