REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Primarul Londrei cere guvernului să extindă perioada de tranziţie pentru Brexit

Primarul Londrei cere guvernului să extindă perioada de tranziţie pentru Brexit

Replica API 1 iunie 2020 | 00:00 904

Primarul Londrei, Sadiq Khan, i-a cerut luni guvernului condus de Boris Johnson să extindă perioada de tranziţie pentru a putea negocia acorduri post-Brexit cu Uniunea Europeană, scrie Agerpres, preluând dpa.

Sadiq Khan, foto: Getty Images

Sadiq Khan i-a solicitat ministrului pentru Brexit, Michael Gove, să ''lase deoparte ideologia politică'' şi să prelungească negocierile cu Bruxellesul, prevăzute a fi reluate marţi.

„În contextul în care încercăm să găsim o cale de a depăşi această pandemie, ultimul lucru de care ţara noastră are nevoie este mai mult haos şi mai multă incertitudine”, a scris pe Twitter politicianul laburist.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, după ce o majoritate fragilă din electorat a votat pentru Brexit într-un referendum organizat în iunie 2016.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat pentru Sunday Times că Regatul Unit nu a reuşit să-şi respecte angajamentele privind negocierile asupra viitoarelor relaţii comerciale.

Potrivit lui Barnier, Londra a făcut ''un pas înapoi - doi paşi înapoi, trei paşi înapoi - faţă de angajamentele iniţiale''.

''Regatul Unit trebuie să fie în concordanţă deplină cu ceea ce (Johnson) a semnat cu noi'', a adăugat demnitarul european, referindu-se la declaraţia comună privind principiile relaţiilor viitoare dintre Londra şi UE.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pakistanezul din Londonistan mananca si el rahat, s-a votat si va fi Brexit, elitele s-o suga.
0
1
Un om tare cum se cade
1
1
Islamist imputit, teroristule
2
2
fuck you GB
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367