rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Primarul Pandele a irosit 11 milioane de euro în doi ani, iar FC Voluntari se bate an de an la retrogradare. Cu aceiaşi bani, Hagi joacă în cupele europene şi promovează valuri de tineri

De ce vor cu atâta disperare politicienii ca primăriile să poată avea cluburi sportive, în general, şi echipe de fotbal – mai ales? Există oraşe unde, de ani buni, prin diverse subterfugii, primăriile virează milioane de euro în conturile unor cluburi controlate din umbră de edili. Deşi sumele sunt foarte mari, respectivele formaţii de fotbal reuşesc rar să obţină vreo performanţă notabilă. Echipele alimentate cu bani publici sub tutela primăriilor navighează la limita dintre mediocru şi slab (unele, în ligile inferioare), nu produc profit, nu promovează jucători de valoare, nu reuşesc să atragă spectatori, nu stârnesc pasiuni.

Singura lor justificare şi menire pare a fi tocmai aceasta: să consume, anual, nişte milioane de euro din bani publici.

Azi vă prezentăm, ca studiu de caz, o paralelă între două grupări înfiinţate aproape în acelaşi timp şi cu bugete oarecum apropiate:

- FC Voluntari, echipa finanţată de primarul Florentin Pandele din bani publici, şi

- FC Viitorul, echipa finanţată de Gheorghe Hagi din banii săi.

FC VOLUNTARI

- În primele şapte luni din 2018, prin intermediul Direcţiei Educaţie Cultural Sportivă şi Identitate Comunitară, Primăria Voluntari a alocat „pentru sport“ circa 8,4 milioane de lei.

- În 2017, folosind acelaşi procedeu, Primăria Voluntari a trimis în aceeaşi direcţie aproape 16,5 milioane de lei.

- În 2016, suma s-a apropiat de 11 milioane de lei.

În total, în ultimii doi ani şi jumătate, Voluntariul a „băgat“ aşadar în sport, în principal în fotbal, aproximativ 36 de milioane de lei. Adică aproximativ 8 milioane de euro. Din aceştia, majoritatea zdrobitoare a mers la fotbal.

Clubul de fotbal controlat de primarul Florentin Pandele a mai primit din drepturile TV, în ultimii doi ani, alţi aproximativ 3,2 milioane de euro:

- 1,45 milioane în 2016-2017 şi

- 1,7 milioane în 2017-2018.

Aşadar, din fonduri publice şi din drepturi TV, în intervalul 2016-2018, FC Voluntari a avut pe mână aproximativ 10 milioane de euro (socotind că un milion de euro din totalul de 8 alocate de primărie s-a dus la alte sporturi).

Rezultă, pentru FC Voluntari, un buget mediu de aproximativ 5 milioane de euro pe sezon.

De aceşti bani, FC Voluntari se bate în fiecare an să se salveze de la retrogradare.

În ultimele trei sezoane, echipa a câştigat Cupa României şi Supercupa României (2017) şi a ajuns de două ori la barajul de supravieţuire cu reprezentantele eşalonului secund.

Voluntari a terminat Liga 1

- în 2016 pe locul 12 şi a învins UTA în barajul de retrogradare/promovare,

- în 2017 pe locul 9,

- în 2018 pe locul 12 şi a învins Chindia la barajul de retrogradare/promovare.

FC Voluntari a terminat anul fiscal 2017 cu un număr de 153 de angajaţi şi pierderi de 1.279.273 de lei (aproximativ 270.000 de euro).

Anul fiscal 2016 a fost încheiat de clubul lui Pandele cu pierderi de 1.500.910 lei (aproximativ 320.000 de euro). FC Voluntari n-a declarat şi numărul de angajaţi pentru 2016.

FC VIITORUL

Pentru a putea evalua eficienţa cu care s-au folosit banii în acest club finanţat, în proporţie de peste 70%, din bani publici, am ales pentru comparaţie FC Viitorul Constanţa, clubul 100% privat aparţinându-i lui Gheorghe Hagi cheltuind anual un buget asemănător.

Echipa nu a primit niciun ban subvenţie de la primăria din Ovidiu, acolo unde are baza sportivă şi joacă meciurile de acasă.

Potrivit conducătorilor de la FC Viitorul, clubul – care are cea mai mare academie de juniori din România şi cei mai mulţi tineri fotbalişti transferaţi – asigură un buget mediu anual pentru prima echipă de 3,5-4 milioane de euro. O altă sumă foarte importantă, de peste un milion de euro pe an, merge către centrul de copii şi juniori.

Potrivit fişei fiscale de la Ministerul Finanţelor, FC Viitorul a avut

- în 2016 venituri totale de 28.548.648 lei (aproximativ 6,1 milioane de euro), un număr mediu de 100 de angajaţi şi o pierdere de 6.238.560 de lei (aproximativ 1,25 milioane euro).

- în 2017 venituri totale de 54.473.520 de lei (aproximativ 11,8 milioane de euro), un număr mediu de 104 angajaţi şi profit de 14.156.734 lei (puţin peste 3 milioane de euro).

Performanţele sportive ale echipei private FC Viitorul, al cărei patron este Gică Hagi, au fost

- în 2016 locul 5 în Liga 1 şi participare în preliminariile Europa League,

- în 2017 locul 1 (a câştigat titlul) în Liga 1 şi participare în preliminariile Ligii Campionilor,

- în 2018 locul 4 în Liga 1 şi participare în preliminariile Europa League.

CONCLUZIE: Hagi face profit şi performanţe, cu clubul său privat, în timp ce oamenii primarului din Voluntari produc non-valoare şi deficit cu bani de la buget

În concluzie, paralela între două cluburi din Liga 1 cu bugete asemănătoare,

- FC Voluntari, grupare finanţată şi controlată de stat, printr-o primărie, şi

- FC Viitorul, grupare finanţată şi controlată de un patron, Gheorghe Hagi,

Arată astfel:

FC Voluntari

- are cu 50% mai mulţi angajaţi decât Viitorul,

- pierde bani în fiecare sezon (un minus declarat de 600.000 de euro în ultimii doi ani),

- se bate aproape în fiecare an să supravieţuiască în Liga 1,

- nu a reuşit să promoveze niciun jucător important în competiţie şi a vândut, potrivit site-ului transfermarkt.com, jucători în valoare de 600.000 de euro.

FC Viitorul

- a reuşit în ultimii doi ani un profit de peste 1,5 milioane de euro,

- se califică în fiecare an în cupele europene şi, într-un sezon, a reuşit chiar să câştige titlul,

- a promovat şi vândut numeroşi fotbalişti tineri. Potrivit site-ului transfermarkt.com, FC Viitorul a vândut în sezonul trecut (2017/2018) jucători în valoare de 7,7 milioane de euro, iar cu încă un sezon înainte (2016/2017) a vândut fotbalişti în valoare de 6,5 milioane de euro.

sursa: prosport.ro

vineri, 17 august 20181480
Comentarii

10Gabriela Pandele(20 aug 14:42)
Numai numele unuia si altuia si rezonanta lor in international si deja nu mai e nimic de adaugat. In rest, cica la Voluntari sunt strazi si retele edilitare mai ceva ca in Tokyo.
11europeanu(20 aug 14:07)
ia povesteste-ne tu mai midia muistule cum a furat hagi banii publici. Iar de la mine ia niste muie cu cacat. Aceeasi muie cu cacat si pesedeului lacom de sub tine ! Muie dragnea,muie pesede !!!
11Midia(20 aug 13:39)
Pulifrici cipani de la REPLICA, tineti neaparat sa-l pupati in cur pe Hagi in public? Chiar habar nu aveti cum a furat Hagi bani publici?
12lacomie(20 aug 10:53)
Alo.europeanu, chiar vrei m..ie de la toti? Esti lacom,dle! mai lasa si pe altii.
23Nu e chiar asa(18 aug 12:01)
Nu sunt fan Voluntari ,PSD , Pandele, dar sa nu aud de Hagi.
62LOl(17 aug 21:43)
Regele regele
53ham ham(17 aug 18:02)
pentru toti astia de mai jos, sa nu va mai plangeti ca nu aveti nici o echipa care face performanta in constanta. Lasa ca vin cinstitii usr si pnl si sa vezi corectitudine si investitii!
51Logic(17 aug 14:07)
Fiecare cum poate sa faca parandarat bani publici...asta e menirea oricarui ordonator principal de credite , sa stie cum sa dirijeze bani in buzunaru lui si asta sa fie si legal! Bravo lui
13Nicu(17 aug 13:44)
Vorba 'ceea,,omul potrivit la locul potrivit "
313Ptr08:09(17 aug 10:07)
Si tu te uiti ca prostul la fotbal in timp ce la voluntari se fura banii publici cu acte.
013Hazliu(17 aug 09:58)
Voi faceti comparatie intre mecedes si loganu de militie care costa tot atat
19o pla(17 aug 09:49)
Hai pesede, hai pesede, esti o mare valuaaaareee, asa le canta hadrian tiganilor pandele si firea la Voluntari.
215europeanu(17 aug 08:42)
diferenta este ca unul este un hot ordinar iar celalalt un meserias.Nu toti ghiolbanii stiu fotbal. Muie pandele,muie firea,muie dragnea,muie pesede !
115da ma(17 aug 08:09)
diferenta e ca daca duci copilul la fotbal la voluntari nu ti se cere bani
mai mult...SPSportRT
19 sep 10:50SportVIDEO. SEARĂ MAGICĂ în Liga Campionilor! Iată REZULTATELE!

Liverpool a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), formaţia PSG, în etapa I a Grupei C a Ligii...998

19 sep 00:00SportVictorie dramatică pentru Liverpool în Liga Campionilor274
19 sep 00:37SportMessi a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona301
19 sep 00:00SportSergio Ramos l-a atacat dur pe Griezmann, care visează la Balonul de Aur: ”Ignoranții au mult tupeu. Când îl aud vorbind pe băiatul ăsta...”

"Ignoranţii au mult tupeu", este replica dură pe care Sergio Ramos, fotbalistul lui Real Madrid, a dat-o lui Antoine...457

19 sep 00:00SportIrina Begu s-a certat cu arbitrul de scaun: "Du-te la Sharapova și Azarenka și o să vezi că e la fel!"395
19 sep 00:00SportMaria Sharapova s-a retras din toate turneele până la finalul anului pentru că ar fi însărcinată272
19 sep 00:00SportDezastru în Italia! Toate meciurile din Serie B au fost suspendate pe o perioadă îndelungată. Internaţionalii români care au de suferit

Toate partidele din Serie B au fost suspendate până la data de 9 octombrie, decizia fiind luată după ce TAS a...318

19 sep 00:00SportConcordia - FC Viitorul şi FC Voluntari - FC Botoşani, cele mai interesante dueluri din şaisprezecimile Cupei României181
19 sep 00:00SportIrina Begu, calificată în optimi la Seul, unde o întâlnește pe coșmarul său, Radwanska163
19 sep 00:00SportGolf: Celia Barquin, campioana europeană de amatori, asasinată în Statele Unite chiar pe terenul de joc

Jucătoarea spaniolă de golf Celia Barquin (22 ani), campioana europeană en titre la nivel de amatori, a fost atacată...300

19 sep 00:00SportCiclism: Turul României se reia în anul Centenarului, după o pauză de cinci ani141
19 sep 00:00SportCanotaj: Ionela-Livia Cozmiuc - Am arătat la Mondiale că suntem acolo unde trebuie, pe locul întâi150
Vremea
22°19.4° - 22° miercuri, 19 septembrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 3.81 m/s din E
Presiune: 1034.66 milibari

Loto
6/4981014233037
5/40241136398
joker121821283213
Horoscop
mai mult...Replica
19 sep 00:00ReplicaPUCI ÎN PSD. Cum se poziţionează organizaţia Constanţa: mesajul lui Felix Stroe

Documentul în care i se cere lui Liviu Dragnea să plece din fruntea PSD există şi a fost deja semnat de trei lideri...1585

19 sep 16:43ReplicaTÂNĂRA CARE MERGEA ÎN PROBE PENTRU ANGAJARE ȘI FURA DIN LOCALURI, REȚINUTĂ! VIDEO

Cotidianul Replica de Constanța a făcut cunoscută, la începutul lunii septembrie, "povestea" unei tinere care, sub...1618

19 sep 14:03ReplicaPUCI ÎN PSD. Trei lideri importanţi îi cer public demisia lui Liviu Dragnea. Şeful PSD convoacă CEx

Documentul în care i se cere lui Liviu Dragnea să plece din fruntea PSD există şi a fost deja semnat de trei lideri...1736

19 sep 12:29ReplicaA fost efectuată NECROPSIA în cazul CRIMEI din Constanța: iată rezultatul

A fost efectuată necropsia victimei, în cazul crimei din apropierea localității Făclia, din județul Constanța....2674

Local
19 sep 00:41LocalCARAMBOL la intersecție cu bulevardul Lăpușneanu: au fost "șifonate" și mașini parcate!

Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, marți, 18 septembrie, în jurul orei 14:40, a condus un autoturism pe strada...3582

19 sep 00:16LocalNoi focare de Pestă Porcină, depistate în judeţul Constanţa: peste 100 de porci au fost ucişi!

Virusul Pestei Porcină Africană continuă să "atace" gospodăriile din judeţul Constanţa. În cursul zilei de...2045

19 sep 00:25LocalAccident rutier la Eforie pe fondul neacordării de prioritate de trecere

Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier. Totul s-a petrecut marți, 18...1049

19 sep 00:04LocalIncendiu VIOLENT la o piață din Medgidia! VIDEO

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în noaptea de luni spre marți, 17 spre 18...2807

19 sep 00:05LocalAccident rutier GRAV în Hârşova: IMPACT ÎNTRE UN CAMION ŞI 2 AUTOTURISME!

Un accident rutier s-a petrecut în cursul zilei de marţi, 18 septembrie a.c., în jurul orei 10.45, pe DN 2A între...4051

19 sep 00:25LocalCopiii și tinerii din Constanța, așteptați la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2018

Noaptea Cercetătorilor Europeni este sărbătorită vineri, 28 septembrie, în peste 20 de orașe din România, printre...394

19 sep 00:24LocalAcțiune pe linia traficului internaţional cu autoturisme, la Constanța: a fost găsit unul furat din Anglia!

Acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial...373

19 sep 00:21LocalȘoferii din Constanța trași pe dreapta de polițiștii rutieri

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 17 septembrie a.c., au depistat un bărbat, în...628

19 sep 00:09LocalFOTO. S-a RĂSTURNAT cu mașina la Techirghiol: o persoană a rămas încarcerată!

Polițiștii, cadrele medicale și pompierii au fost alertați, marți dimineață, 18 septembrie a.c., în jurul orei...3300

19 sep 00:20LocalCum să faci bani în plus la „păcănele"!

În industria jocurilor de noroc, unde concurența este acerbă, este vitală oferirea unui serviciu excelent ce se...1676

Politică
19 sep 00:32PoliticăCrin Antonescu revine în politică - Fostul lider PNL, pe lista pentru alegerile europarlamentare: 'Am depus documentele'

Fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu anunţă că şi-a depus documentele pentru a intra pe lista PNL pentru...487

19 sep 00:31PoliticăCum motivează judecătorii condamnarea lui Liviu Dragnea: A adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu încrederea oferită de cetăţeni

Judecătorii instanței supreme explică motivele pentru care au luat decizia condamnării lui Liviu Dragnea la...637

19 sep 00:13PoliticăDăncilă: Referendumul privind redefinirea familiei - pe 6 şi 7 octombrie; Guvernul adoptă actele normative necesare

Guvernul adoptă marţi, într-o şedinţă extraordinară, actele normative necesare pentru desfăşurarea...288

19 sep 00:12PoliticăBrăiloiu dă cu Orban de toţi pereţii: “Mult zgomot pentru nimic”

Senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu, proaspăt desemnat preşedinte al Comisiei pentru apărare din cadrul Senatului,...609

19 sep 00:13PoliticăAu început lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public stradal în orașul Cernavodă

Din data de 18 septembrie au început lucrările aferente obiectivului de investiții ”Modernizarea sistemului de...405

19 sep 00:30PoliticăLucrări de reparații în Campusul Social Henri Coandă

Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța a anunțat, pe site-ul propriu, organizarea...507

19 sep 00:28PoliticăTRAFIC RESTRICȚIONAT în Constanța, pentru ASFALTARE. Iată unde!

Primăria Municipiului Constanţa anunţă că miercuri, 19 septembrie a.c. traficul va fi restricţionat total pe...590

19 sep 00:29PoliticăVictorie pentru Iohannis la CCR. Legea detenţiei la domiciliu, adoptată neconstituţional

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la Legea...358

19 sep 00:26PoliticăAchiziție de 940.000 de euro, pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pentru explorarea adâncurilor Mării Negre

Achiziție pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în valoare de 940.000 euro, realizată de...704

19 sep 00:21PoliticăMembrii Comitetului Executiv al Organizaţiei Porturilor Maritime Europene s-au reunit la Constanţa! Iată ce i-a adus împreună!

Oraşul Constanţa a fost marţi, 18 septembrie, gazda lucrărilor Comitetului Executiv al European Sea Ports...731

Monden
19 sep 00:00MondenGina Pistol a fost înlocuită la Antena 1. Cine îi va lua locul

Gina Pistol nu va mai găzdui emisiunea "Asia Expres", locul ei fiind luat de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, cei...323

19 sep 00:00MondenPrima imagine din vacanța Valentinei Pelinel și a lui Cristi Borcea

Valentina Pelinel a dat publicității prima fotografie din vacanța pe care o petrece alături de Cristi Borcea în...382

19 sep 00:00MondenPovestea Compact riscă să se transforme într-o telenovelă cu procesomani. Rockerii s-au mutat de pe scenă la tribunal!

Seria proceselor care îngroapă încet, încet în ochii fanilor frumoasa poveste muzicală a formației Compact...202

19 sep 00:00MondenSe însoară Cătălin Botezatu? Designerul răspunde speculațiilor din ultima perioadă

În ultimele zile în presa tabloidă a apărut informația că designerul Cătălin Botezatu se va însura cu iubita...342

19 sep 18:02MondenVedetele din ”Ultimul Trib”, șocate de condițiile din satul tradițional, în Madagascar

Prima luptă pentru ”Teritoriu” i-a trimis pe ”Lemuri” în satul tradițional din Madagascar, însă niciunul...254

19 sep 00:00MondenShakira și Pique infirmă zvonurile privind despărțirea printr-o fotografie de la o cină romantică

Shakira și Gerard Pique infirmă zvonurile privind o despărțire iminentă publicate de presa tabloidă și au...221

19 sep 00:00MondenActorul Peter Donat a murit. Era cunoscut din filmele Nașul și Dallas

Celebrul actor, cunoscut pentru rolurile sale din filmul „Nașul II” și serialul „Dallas”, a încetat din...220

19 sep 16:57MondenSarah Brightman va concerta la Montevideo în cadrul unui mare turneu internaţional

Soprana britanică Sarah Brightman va concerta pe 6 decembrie la Montevideo, în cadrul unui amplu turneu internaţional...153

19 sep 00:00MondenEmmy 2018 - 'Game of Thrones' şi 'The Marvelous Mrs. Maisel' au câştigat principalele trofee ale galei

Serialele "Game of Thrones" şi "The Marvelous Mrs. Maisel" au câştigat principalele trofee ce au fost atribuite la...164

19 sep 17:52MondenPrimetime Emmy 2018 - Bill Hader, cel mai bun actor într-un serial de comedie

Bill Hader a primit luni seară, la Los Angeles, premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun actor în rol principal...142

Mapamond
19 sep 00:00MapamondViktor Orban înaintea întâlnirii cu Vladimir Putin: Relaţiile ungaro-ruse sunt ''stabile şi de încredere''

Relaţiile dintre Ungaria şi Rusia sunt ''stabile şi de încredere'', cele două ţări reuşind să gestioneze...148

19 sep 00:00MapamondRusia acuză Israelul că este singurul vinovat pentru doborârea avionului Il-20 şi avertizează cu posibile represalii

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu l-a avertizat marţi pe omologul său israelian Avigdor Liberman că Moscova...231

19 sep 00:00MapamondLiderii celor două Corei au avut prima întâlnire în cadrul noului summit intercoreean

Preşedintele nord-coreean, Kim Jong Un, şi cel sud-coreean, Moon Jae In, au avut marţi prima lor reuniune în cadrul...152

19 sep 00:00MapamondSusţinătorii Brexit-ului încep campania împotriva planului privind ieşirea din UE propus de Theresa May

Susţinătorii Brexit-ului care pledează pentru o ruptură totală de Uniunea Europeană au lansat în Marea Britanie o...164

19 sep 00:00MapamondComitetul anti-tortură al Consiliului Europei cere Ungariei să revizuiască tratamentul aplicat migranţilor în zonele de tranzit

Într-un raportul publicat marţi de CPT sunt cuprinse constatările comitetului din timpul vizitei sale în zonele de...146

19 sep 00:00MapamondDonald Tusk consideră că este ''destul de posibil'' să nu existe un acord pe tema Brexit-ului

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi că este încă destul de posibil să nu existe un...142

19 sep 00:00MapamondAgapele lui Maduro într-un restaurant de lux din Istanbul i-au scandalizat pe venezueleni

Înregistrări video cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro savurând suculente bucăţi de carne într-un...209

19 sep 00:00MapamondCasa Albă ordonă desecretizarea unor documente din ancheta legată de amestecul Rusiei în alegerile americane

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat luni Departamentului Justiţiei să desecretizeze noi informaţii...149

19 sep 00:00MapamondLiderul nord-coreean Kim Jong Un îl primeşte la Phenian pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-in

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a sosit marţi la Phenian pentru al treilea summit cu liderul nord-coreean Kim...149

19 sep 00:00MapamondPatru suspecţi în violenţele din timpul summitului G20 de la Hamburg, căutaţi în mai multe ţări europene

Poliţia germană a lansat o operaţiune de căutare în mai multe ţări din Europa pentru prinderea a patru suspecţi...121

Sănătate
18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...453

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...597

15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1348

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 13 septembrie a.c., un proiect de modificare a Programului național de diabet...1887

14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!

Nou promovată, PHOENIX CONSTANȚA, începe noul sezon competițional 2018-2019 în Liga Națională de Baschet Feminin...521

13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...742

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia va găzdui, în perioada 27 – 29 septembrie a.c., a XXI-a ediţie a Simpozionului Național ”Prof....605

10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017

Infarctul miocardic acut a fost, în 2017, motivul medical care a dus la cele mai multe decese, se arată în datele...744

8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...569

5 sep 00:55SănătateMinisterul Sănătăţii depune plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să...592