REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Primul clopoțel al anului școlar pentru Colegiul Național Militar 'Alexandru Ioan Cuza' din Constanța

Primul clopoțel al anului școlar pentru Colegiul Național Militar 'Alexandru Ioan Cuza' din Constanța

Replica API 6 septembrie 2018 | 00:34 487

Festivitatea organizată cu ocazia reînființării Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și a deschiderii anului de învățământ 2018-2019 va avea loc luni, 10 septembrie, începând cu ora 10.00.

Alături de cei 203 elevi, 120 de elevi de clasa a IX-a, 36 de elevi de clasa a X-a, 47 de elevi de clasa a XI-a, ce au ales să îmbrace uniforma de licean militar, vor fi prezenți părinții și prietenii acestora. Conform tradiției, toți elevii vor rosti legământul: ,,Mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul și inima, spre a sluji cu destoinicie patria și Armata României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. La acest important eveniment, sunt invitați reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, personalităţi marcante ale orașului Constanța, și delegați ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere.

Colegiul preia tradiţiile Liceului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, continuatorul Şcolii Copiilor de Marină, înfiinţată prin Înaltul Decret nr. 2408 din 3 octombrie 1881, la Galaţi. În septembrie 1973, Liceul Industrial de Marină din Constanţa, subordonat Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, a trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi s-a transformat în Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, cu profil industrial. În perioada 1973-1998, au absolvit Liceul Militar „Alexandru Ioan Cuza” peste 4.000 de elevi, dintre care 3.600 au fost admişi în instituţiile militare de învăţământ superior.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
poate partea cu otelitul bratului o sa iasa caci partea cu mintea putin probabil,nici promotiile anterioare nu sufereau cu capul,majoritatea din ei continuau la scoala de maistrii,dar in ziua de azi este concurenta si acolo,asa ca vor termina lmm si vor fi angajati la submarinele lui fifor
0
0
SUCCESURIIIIIIIII
0
0
203? O companie avea 120 elevi.In anii buni erau peste 1000 de elevi.Cate cadre vor fi la cei 203 elevi? Unde este lieceul? De ce zilele acestea toate fortele din marina cara mobila,mese ,scaune pe ultima suta de metri? Ce mai fac cei 23 de amirali la 10 nave care au mau ramas? Da Chitac,care nu a fost in stare nici sa pitureze gardul Academiei,dar se voia Primar,ce parere are?
3
0
Curtea Sitalului Militar este o jungla unde vegetatia nu este toaletata iar buruienile si iedera domneste in voie.
1
1
Sa facut ceva bun
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369