REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Primul club european care cere Federației să boicoteze Mondialul din Qatar

Primul club european care cere Federației să boicoteze Mondialul din Qatar

Replica API 27 februarie 2021 | 00:00 1004

Presa internațională a scris în ultimele zile despre dezastrul umanitar din Qatar, unde peste 6.500 de muncitori străini și-au pierdut viețile pe șantierele Cupei Mondiale din 2022, scrie digisport.ro

Muncitorii care au decedat, din 2010 și până acum, provin din state ca Nepal, Sri Lanka, India, Pakistan sau Bangladesh.

Potrivit The Guardian, ar putea fi vorba de și mai multe vieți omenești pierdute, în cazul cetățenilor veniți la muncă din alte țări decât cele menționate. În Qatar lucrează, conform sursei citate, și numeroși muncitori din Filipine sau Kenya.

În acest context, clubul norvegian Tromso, promovat în acest sezon în prima ligă, a cerut Federației de la Oslo să boicoteze Campionatul Mondial din 2022. Astfel, clubul din nordul Norvegiei a devenit prima grupare din lume care ia atitudine în fața dezastrului din Qatar.

”Tromso IL crede că este timpul ca fotbalul să se oprească și să facă câțiva pași înapoi. Ar trebui să ne gândim care este ideea fotbalului și de ce atât de mulți oameni iubesc acest sport. Faptul că sclavia modernă, corupția și un număr mare de muncitori morți sunt fundamentul Cupei Mondiale nu este deloc acceptabil”, se arată în comunicatul clubului.

”Nu vom promova Cupa Mondială!”

”Vom cere Federației Norvegiene de Fotbal să susțină boicotul Cupei Mondiale din 2022. Credem că, dacă Norvegia se califică la turneul final, ar trebui să refuzăm să călătorim în Qatar.

De asemenea, Tromsø IL nu va participa la promovarea WC 2022 prin intermediul canalelor noastre de comunicare”, se mai arată în comunicat.

”Nu trebuie să acceptăm simultan corupția, condițiile de muncă care pun viața oamenilor în pericol sau să privim în altă direcție când au loc atrocități”, adaugă Tromso.

Norvegia, care nu s-a mai calificat la un mare turneu final de la Europeanul din 2000, face parte din grupa G a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022. Scandinavii vor da piept cu Olanda, Turcia, Muntenegru, Letonia și Gibraltar.

Cum va arăta Mondialul din Qatar

Turneul va debuta pe data de 21 noiembrie 2022. Naționala țării gazdă va evolua în meciul de deschidere de pe stadionul Al Bayt, de 60.000 de locuri.

Faza grupelor se va încheia pe 2 decembrie, în timp ce marea finală se va disputa pe 18, pe arena Lusail, din Doha, cu o săptămână înainte de Crăciun.

Meciurile din grupe se vor juca la orele locale 13:00, 16:00, 19:00 și 22:00. În România, orele vor fi aceleași, pentru că țara noastră se află pe același fus orar cu Qatar.

Partea bună este că suporterii care își vor însoți naționalele vor avea posibilitatea să vadă mai multe partide în aceeași zi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614