REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Primul tren turistic românesc, Transilvania Train, circulă în perioada 22 - 26 august

Primul tren turistic românesc, Transilvania Train, circulă în perioada 22 - 26 august

Replica API 5 iulie 2018 | 00:00 425

Transilvania Train, primul tren turistic românesc realizat în parteneriat cu CFR Călători, circulă pentru al doilea an consecutiv, în perioada 22 - 26 august 2018, pe ruta Braşov- Sighişoara - Mediaş - Alba Iulia - Sebeş - Sibiu - Făgăraş şi retur, informează CFR Călători, scrie Agerpres.

"Trenul explorează în regim de croazieră pe uscat cele mai frumoase zone ale Ardealului, pe un traseu feroviar de peste 600 km. Programul include vizitarea a peste 20 de construcţii fortificate, 15 ateliere de meşteşuguri tradiţionale, 2 concerte unice în Biserica Evanghelica din Sebeş şi în centrul istoric al Sibiului şi 2 petreceri tradiţionale", se arată în comunicatul operatorului naţional de transport feroviar de călători.

Călătorii vor meşteri alături de artizani locali din zona Mediaşului şi vor lua o masă bazată pe reţete străvechi, la care toţi participanţii vor găti.

Potrivit paginii de Internet dedicate, Transilvania Train 2018 oferă un pachet turistic ce implică participanţii în experienţe tradiţionale şi culturale, fiecare dintre cele 5 zile având propria sa temă: ziua 1 - meet & greet day; ziua 2 - povestea bisericilor fortificate din Transilvania; ziua 3 - povestea castelelor şi meşteşugurilor tradiţionale; ziua 4 - bucătăria tradiţională transilvăneană; ziua 5 - evenimente culturale în Sibiu.

"Transilvania Train este o experienţă turistică ce are loc o singură dată pe an, o aventură de legendă prin inima Transilvaniei. În călătoria de 5 zile vom explora tradiţiile, valorile şi cultura Transilvaniei, vom degusta preparate din gastronomia tradiţională săsească şi vom lua parte la spectacole şi concerte memorabile, organizate în locaţii speciale, cum ar fi bisericile fortificate sau centrul oraşelor medievale", arată organizatorii.

Preţurile pornesc de la 900 de euro cu TVA pentru o persoană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cu 100 euro mergi in Grecia 6 zile cu transport si mic dejun inclus.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614