REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Principalele semne și simptome care ne pot anunța prezența unei boli de inimă

Principalele semne și simptome care ne pot anunța prezența unei boli de inimă

Replica API 11 mai 2020 | 00:00 886

O parte semnificativă a populației actuale se confruntă, într-o formă sau alta, cu afecțiuni ale inimii. Motivele sunt diverse: sedentarismul, dieta de tip vestic bazată în principal pe mâncăruri fast-food și mai puțin pe fructe și legume, fumatul, alcoolul, diabetul zaharat, boli pulmonare cronice, infecțiile, prezența în familie a rudelor cu boli de inimă. Evident, există și alte cauze descrise, dar acestea sunt cele mai importante, scrie ziarmedical.ro.

Unele dintre acestea, cum ar fi predispoziția genetică, nu pot fi controlate, dar altele care țin de dietă, sport, consumul de toxice (alcool, fumat) pot fi modificate. În continuare, vă vom prezenta cele mai importante simptome care vă pot semnaliza o eventuală afecțiune a inimii și care trebuie neapărat să vă trimită la medic.

⦁ Durerea în piept care apare la efort și care se poate agrava în timp, declanșându-se la eforturi din ce în ce mai mici, durerea în piept care apare la frig, în timpul unor situații stresante sau chiar în repaus. Unele tipuri de dureri ale inimii pot trezi pacientul din somn noaptea, iar altele pot să iradieze în brațe (de obicei cel stâng), la nivelul gâtului și mandibulei, sau în alte zone total atipice: abdomen, spate.

De reținut: O durere în piept care este foarte puternică, nu cedează la nitroglicerină sublingual și care durează peste 15 minute ridică suspiciunea de infarct miocardic și constituie o urgență.

⦁ Grețurile și vărsăturile care nu pot fi corelate cu actul alimentar ridică suspiciunea unui infarct miocardic. Unii pacienți nu prezintă durere cardiacă în infarct, în schimb se prezintă cu aceste vărsături, ceea ce este important de cunoscut!

⦁ Oboseală progresivă, incapacitatea de a mai realiza efort fizic.

⦁ Respirație dificilă. De obicei, pacienții cu afecțiuni cardiace acuză acest aspect,descriindu-l ca neputința de a trage aer în piept. Uneori, poate apărea și o șuierătură a pieptului, atunci când pacientul realizează o inspirație (trage aer în piept).

⦁ Edemele, însemnând acumulările de lichide în organism. Uneori, inima nu mai poate pompa eficient sângele, ceea ce face ca lichidele să rămână captive în țesuturi. Frecvent, pacienții cardiaci observă cum picioarele lor devin umflate, uneori pielea în zona respectivă se întărește și devine închisă la culoare.

⦁ Amețelile, episoadele de leșin și de pierdere a cunoștinței, în special la efort sau în timpul mișcărilor bruște, cum ar fi trezirea din pat dimineața.

⦁ Bătăile neregulate ale inimii (aritmice), bătăile prea lente (bradicardie) sau prea rapide (tahicardie).

⦁ Accidentele vasculare cerebrale (AVC) pot fi cauzate de o afecțiune cardiacă de fond, cum ar fi fibrilația atrială.

Acestea reprezintă principalele manifestări ale bolilor cardiace, care ar trebui să vă trimită de urgență la un medic. Orice întârziere în astfel de situații poate fi fatală.

Nu uitați:

Consumați fructe și legume zilnic.

Limitați consumul alimentelor procesate, bogate în grăsimi și zahăr, alimentelor prăjite și cele de tip fast-food.

Faceți sport regulat.

Renunțați la fumat și limitați consumul de alcool.

Monitorizați-vă tensiunea arterială regulat, mai ales dacă aveți persoane cu hipertensiune în familie.

Consultați medicul ori de câte ori este nevoie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614