rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Principesa Maria, în vizită în comuna Cumpăna

Vineri, 18 ianuarie 2019, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat comuna Cumpăna.

Principesa Maria s-a aflat în municipiul Constanța, unde a luat parte la aniversarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, la o sută de ani de la înființare.

În a doua parte a zilei, Alteta Sa Regala a vizitat Centrul de Îngrijire pentru copii tip „After School” din comuna Cumpăna unde a fost întâmpinată de viceprimarul comunei Florin Neagu, președintele Asociației Pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna – preot paroh Soare Ion, coordonator Serviciu SPAS Cumpăna – Bumb Cristina, directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” – Nuțu Monica alături de copii și locuitori ai comunei Cumpăna.

Centrul de Îngrijire se află într-un program de investiție în mediul rural 2018-2019 al Asociației pentru Dezvoltare Comunitară (A.P.D.C.) Cumpăna, finanțat de Fundația Principesa Margareta a României și Fundația Vodafone România.

În cadrul acestui program se desfășoară un proiect de tip „Școală după Școală” unde sunt implicați peste 40 de copii din comuna Cumpăna.

Centrul oferă consiliere vocațională copiilor selectați, consiliere psihosocială părinților sau tutorilor copiilor, ateliere de creație, atât în scopul dezvoltării creativității, cât și în scopul cunoașterii și respectării tradițiilor locale, schimburi de experiență, participarea la expoziții de creație artistică și culturală, competiții, activități sportive, concursuri la diverse discipline școlare, precum și instruirea persoanelor implicate în desfășurarea activităților destinate copiilor.

F.B.

Sursă: România Regală

luni, 21 ianuarie 2019997
Comentarii

02regele(21 ian 20:43)
ce alteta ?? regina puli ... nu stie sa vorbeasca romana .. huaaa !!! putori ordinare !!
02Cine e fomista asta?(21 ian 19:38)
Alta fomista pe plaiuri mioritice. Dar cum de nu a aparut primarita psd-ista in poze? Replica, nu e bine sa te ia la ochi ciumafaia de primarita.Corectati in photoshop pozele, bagati-o in...
02Petre(21 ian 18:56)
Aceasta individa nici macar nu stie sa vorbeasca romaneste. De ce s-a dus acolo? Are vreun merit in functionarea acestui centru? A donat ceva pentru copii acestei tari? Cine a invitat-o?
13............(21 ian 10:22)
tatuajul de pe laba piciorului ei drept este atat de vizibil ca toti se uita-n jos cand sunt pe dinaintea ei.Acum ceva vreme aceasta principesa a fost in Austria, uitati-va pe blogul lor, presedintele Austriei nu-si mai lua ochii de la tatuajul ei porcos, acel tatuaj o recomanda cel mai bine,adica si-a pus damgaua pe ea ca sa arate ce fel de femeie este.Si ce au ei in comun cu poporul asta?sa vedeti mesele lor de Craciun, numai plum pudding si alte de ale lor, nimic in comun cu traditiile romanesti.
06ttelectualilor(20 ian 09:17)
copii selectati ! pe buzunarul si obrazul gros ?
12,,,,,,,,,,,,,,,,(20 ian 08:59)
mueee principesa.
17aiurea(20 ian 05:50)
Conform legii doar primarul poarta esarfa cu tricolor.
210...........(20 ian 04:49)
Dupa acelasi principiu o sa vina si EBA in vizita la Cumpana ca fiica a unui fost sef de stat. CASA REGALA A ROMANIEI APARTINE FAMILIEI HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN DIN GERMANIA. Fetele regelui mihai sunt niste impostoare care nu au dreptul conform legii salice sa mosteneasca vreun titlu.
212Ai tren spre Elvetia,fa!(20 ian 02:13)
A facut pomana regala a lu' ta-su unde nu cheama pe nimeni din popor.Principesele cheama prostii sa vina sa le aplaude ca sa nu faca cu mana la frunzele din copaci. .A adus si principesa ceva dulciuri la copiii aceia?!
72iohanisti si hoti si damblagii(20 ian 00:13)
Cine guita tot timpul pe site-uri, binentele toata scursura societatii romanesti.Gunoaiele astea menajere nu mai au nici cel mai mic bun simt. Ce natie de rahat, aflata intr-o stare de degradare infioratoare.
111Pt 22:11(19 ian 23:54)
De la pesedei mananca principesele tale lacome,tuto! Pesedeii le repara si intretin imobilele regale din banii romanilor in loc sa construiasca scoli si gradinite in toate localitatile.Ai inteles,pramatie mancatoare de fecale regale?
124muie comunistii !(19 ian 22:11)
@20:23 si @ 20:27 : v-au educat bine comunistii ! Sa-mi mancati cacatul pesedei ordinari ! Multa muie cu cacat de la mine, muie dragnea, muie pesede !!!
15patitii(19 ian 21:39)
Sa mearga si la societatea comerciala afterschool Comenius de pe Poporului, sa vada cum sunt tratati copiii nostri acolo si sa monteze eventual si niste camere de urmarire!!!
420Bravo(19 ian 20:27)
Nici nu a inceput anul bine si taratura asta regala ca cioaba cu tatuaje pe picioare a pornit sa manance gratis prin tara.Pesedeilor voi ati pus coroana regala pe capul acvilei de pe stema Romaniei ca sa-i intretineti copiii regelui din banii poporului.Dati-i bani si la copiii lui basescu si constantinescu.
422Sa o scuipe tara(19 ian 20:23)
Lumbricii regali adusi de margareta din toate zarile sa se plimbe prin tara pe banii romanilor.Trimiteti-o la munca pe tovarasa iapa a regelui balbait.Chiar nu le e rusine dupa cat si-au batut joc de vietile oamenilor dupa ce a facut balbaitu mihaitza la 1947?! Huo!
mai mult...Local
23 feb 00:44LocalPrimăria Constanța anunță că RATC introduce pe traseu un nou lot de autobuze

Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că introduce în circulație cel de al...46

22 feb 02:44LocalBărbat condamnat pentru tentativă de omor, 'săltat' de polițiști623
22 feb 03:18LocalAccident rutier în zona City Park Mall1333
22 feb 03:16LocalPolițiștii constănțeni au discutat cu elevii despre regulile de circulație

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean...264

22 feb 03:15LocalBărbat din Murfatlar, prins la volanul unei mașini cu numerele radiate480
22 feb 02:48LocalMOARTE TRAGICĂ! A dat FOC la casă și s-a ÎNCHIS în INTERIOR676
22 feb 03:17LocalElevii secţiei de coregrafie de la "Regina Maria" au obţinut rezultate de excepţie la două competiţii internaţionale

Elevii secției de coregrafie a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța au participat la două...349

22 feb 02:49LocalUn bărbat din Mangalia, MORT de BEAT la volan!2713
22 feb 03:18LocalÎncep simulările examenelor Cambridge. Află află calendarul şi regulile de organizare432
22 feb 03:19LocalLocuri de parcare în locul garajelor, pe aleea Lăcrămioarei

Angajații SC Confort Urban au început, miercuri, 20 februarie a.c., lucrările de asfaltare, urmând ca ele să fie...876

22 feb 03:21LocalSe face Sală Polivalentă la Tulcea719
21 feb 00:00LocalÎncă un hoț prins la Valu!1541
Vremea
-4°-4° - -4° vineri, 22 februarie 2019
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 15.97 m/s din NNE
Presiune: 1022.25 milibari

Loto
6/4991120242633
5/4092328293139
joker151323372
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 feb 00:00SportConsilierii locali municipali, convocați în ședință - iată ordinea de zi!

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 28 februarie 2019, ora 12.00,...62

22 feb 00:00SportBenfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes, calificate în optimile Europa League

Benfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes sunt ultimele echipe...288

22 feb 00:53SportArsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au calificat în optimile de finală

Arsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au...292

22 feb 00:00SportCâți bani a câștigat Simona Halep după eliminarea de la Dubai

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Dubai de elvețianca...1242

Politică
23 feb 00:00PoliticăDragnea, discurs la Congresul socialiştilor europeni de la Madrid: Dreapta foloseşte instituţiile de forţă în România

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, la Congresul socialiştilor europeni, că Dreapta europeană a...78

22 feb 00:00PoliticăA cincea stradă asfaltată la Cernavodă în decurs de o lună

Continuă lucrările din cadrul programului ”Lucrări de întreținere și reparații parte carosabilă și trotuare...346

22 feb 21:38PoliticăVIOLENȚE în fața Ministerului Justiției: Mai mulți protestatari Rezist au vandalizat sediul instituției și au fost ridicați

Protestatarii Rezist au atacat, din nou, pentru a treia oară în ultima perioadă, sediul Ministerului Justiției! De...396

22 feb 02:47PoliticăAflă decizia luată de Primăria Municipiului Constanţa în privinţa platformelor de colectare

Primăria Municipiului Constanţa continuă lucrările de împărţire a platformelor de colectare a deşeurilor din...754

22 feb 02:46PoliticăCât plătește Primăria Constanța pentru ridicarea deșeurilor provenite din Adăpostul public pentru câinii

Primăria Constanța achiziționează Serviciul de ridicare, transport și neutralizare deșeuri de origine animală,...459

22 feb 02:47PoliticăConsilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședință. Vezi proiectele!

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui...605

22 feb 03:16PoliticăCiorbea nu se grăbeşte să atace OUG pe Justiţie: „Şi Dumnezeu a făcut lumea în şase zile. În a şaptea s-a odihnit“

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat joi că analizează dacă va ataca la Curtea Constituţională OUG care...416

22 feb 02:48PoliticăMangalia își promovează ofertele turistice la Târgul de Turism

...1239

22 feb 03:15PoliticăToader declanșează procedura de numire pentru noul procuror general

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat joi, după întâlnirea de la Parchetul General, că va declanșa...436

22 feb 02:51PoliticăPrimăria Constanța vinde un teren pe malul lacului Siutghiol. Cine este cumpărătorul!

Consilierii locali municipali vor supune la vot, în ședința din luna aceasta, raportul de evaluare din 6 noiembrie...1151

Monden
23 feb 00:00MondenMoştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO. Actul are legătură cu concertul de la Bucureşti

Moştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO şi cer 100 de milioane de dolari ca daune pentru filmul...63

23 feb 00:00MondenAndreea Marin, într-o ţinută transparentă la cea mai recentă apariţie

Este una dintre cele mai apreciate femei din România, reuşeşte în continuare să fie în centrul atenţiei şi să...56

23 feb 00:00MondenCum arată fiul „neştiut“ al lui Michael Jackson? Blanket a împlinit 17 ani

Când Michael Jackson a murit acum nouă ani, a lăsat în urmă trei copii: Paris Jackson, Michael Joseph Jackson Jr...62

23 feb 00:00MondenRăzvan Ciobanu, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 50 de kg

Vedetele autohtone s-au pregătit ca pentru adevăratele premii Oscar la petrecerea Ok! Goldent Night de miercuri (20...60

23 feb 00:00MondenFerma 2019. Carmen Negoiță a părăsit competiția după ce „a fost bătută“ de Miss România

Ediția de joi, 21 februarie, de la Ferma a adus cu sine o nouă eliminare. După Ame Călin, Emil Rengle și Jorge,...63

23 feb 00:00MondenMinculescu a bruscat un copil care voia autograf: „Băi, frate, nu vezi că abia am terminat de cântat!“

Pe fondul unei oboseli accentuate, Cristi Minculescu (60 de ani) a dezamăgit, sâmbăta trecută, un fan de-al său, de...62

23 feb 00:00MondenActorul din „Empire” ar fi plătit 3.500 de dolari, ca să însceneze un atac împotriva sa, pentru că era nemulţumit de salariu

Actorul Jussie Smollett, din serialul ”Empire”, a plătit 3.500 de dolari ca să însceneze un atac împotriva sa cu...58

23 feb 00:00MondenMarile dueluri ale galei Oscar 2019: "Green Book"-"Roma", Rami Malek-Christian Bale, Olivia Colman-Glenn Close

Filmele "Green Book" şi "Roma", actorii Rami Malek şi Christian Bale şi actriţele Olivia Colman şi Glenn Close,...61

23 feb 00:00MondenOSCAR2019 - O gală marcată deja de controverse, dar cu un posibil prezentator surpriză şi multe vedete pe scenă

Cea de-a 91-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar, cel mai important eveniment organizat de industria...59

23 feb 00:00Monden„How to Train Your Dragon“ domină afişele cinematografelor din SUA

Cel de-al treilea episod al seriei de animaţie 'How to Train Your Dragon' domină afişele cinematografelor din SUA...63

Mapamond
23 feb 00:00MapamondPartidul Socialiştilor Europeni se reuneşte în Congres la Madrid

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) se reuneşte în Congres vineri şi sâmbătă la Madrid, pentru a-şi susţine...58

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Liderii blocului ACUM au prezentat probe după ce au susţinut că au fost otrăviţi cu mercur

Liderii Blocului electoral ACUM din Republica Moldova, Maia Sandu şi Andrei Năstase, au prezentat ziarului Newsmaker...66

23 feb 00:00MapamondSUA: Foşti comandanţi militari cer Congresului să adopte legea privind verificarea antecedentelor vânzărilor de arme

Cel puţin 12 foşti comandanţi şi consilieri militari, ale căror cariere s-au întins atât în timpul...64

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Blocată între Rusia şi UE, Republica Moldova îşi alege duminică parlamentarii

Blocaţi între Rusia şi Uniunea Europeană (UE), divizaţi în ceea ce priveşte orientarea pe care trebuie să o ia...70

23 feb 00:00MapamondSUA anunţă menţinerea a 200 de soldaţi în Siria

Statele Unite au informat joi că vor menţine în final circa 200 de soldaţi în Siria, câteva săptămâni după ce...64

23 feb 00:00MapamondItalia vrea să le permită cetăţenilor să propună legi în Parlament

Camera Deputaţilor din Italia, dominată de populiştii din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Liga...61

23 feb 00:00MapamondSituaţie critică în poliţia germană după pierderea unor dovezi privind o reţea de pornografie infantilă

O echipă de investigaţie specială efectuează cercetări după ce 155 de dispozitive de stocare a unor date folosite...67

23 feb 00:00MapamondAustralia: Închisoare pe viaţă pentru şoferul care a intrat cu maşina în pietoni în 2017 la Melbourne

Un şofer dezaxat care a ucis şase oameni în ianuarie 2017 la Melbourne intrând cu maşina în mulţime a fost...62

23 feb 00:00MapamondSUA: Fiii lui "El Chapo", inculpaţi pentru trafic de droguri

Fiii faimosului şef al cartelului drogurilor din Mexic, El Chapo, au fost inculpaţi la rândul lor pentru trafic de...62

23 feb 00:00MapamondVenezuela: Ajutorul american a ajuns în Curaçao

Un avion transportând alimente şi medicamente, trimise de Statele Unite şi destinate Venezuelei, a aterizat marţi pe...59

Sănătate
21 feb 00:38SănătateDr. Aneta Tomescu: 'În lupta împotrivei CANCERULUI DE COL UTERIN, vaccinarea anti-HPV și testul Babeș Papanicolau au un rol esențial!'

Săptămânal, cel puțin două femei sunt depistate cu cancer de col uterin în Constanța. Iar cele mai multe paciente...4279

21 feb 02:56SănătateConstanța, în topul județelor cu cei mai mulți MORȚI confirmați cu GRIPĂ!

Specialiștii Centrului Național de Boli Transmisibile arată că, la nivelul țării, activitatea gripală are un...1713

21 feb 02:56SănătatePlanuri de viitor pentru Registrul Național al Cancerelor la Copil

...300

18 feb 06:13SănătateBlocul materno-fetal de la Spitalul Medgidia, reabilitat cu bani de la Ambasada Americii

Spitalul Municipal Medgidia deservește anual peste un sfert din locuitorii județului Constanța, peste 200.000 de...610

18 feb 06:21SănătateÎncă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Este vorba de Epistat, sirop şi...980

18 feb 06:21SănătateCredeți că laptele pe care îl cumpărați chiar e lapte? Iată ce spune Ministerul Agriculturii!

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuții de control din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...1540

15 feb 03:20SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie Constanța s-ar putea extinde. Bani sunt, cu birocrația este mai greu!

Anul trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost la un pas să realizeze un proiect de extindere, însă,...882

14 feb 02:16SănătateINJECŢIILE CU BOTOX – modă cu probleme legislative! Cât de bine pregătiţi sunt cei care promit buze senzuale?

Pe lângă partea șocantă – și anume faptul că o persoană fără niciun fel de pregătire medicală a ajuns să...1230

12 feb 00:51SănătateSiropul de tuse EURESPAL, RETRAS DE PE PIAȚĂ!

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și...1363

11 feb 23:15SănătateEPIDEMIE. Numărul bolnavilor răpuși de GRIPĂ, în creștere alarmantă! Încă un mort la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora este confirmată prezența virusului gripal crește de la o zi...2597