REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Prinşi cu materiale pirotehnice, la Medgidia şi Pecineaga

Prinşi cu materiale pirotehnice, la Medgidia şi Pecineaga

Replica API 31 decembrie 2015 | 00:00 244

Comerţ ilegal

Comerţ ilegal

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în misiune de patrulare pe bulevardul Independenţei din municipiul Medgidia, marţi, 29 decembrie a.c., în jurul orei 15.30, a observat o persoană care oferea spre comercializare obiecte pirotehnice, fără îndeplinirea condiţiilor legale. Un caz similar s-a înregistrat şi la Pecineaga.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că numitul Petre Z., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Medgidia, deţinea 290 de articole pirotehnice (petarde) pe care intenţiona să le vândă trecătorilor, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar făptuitorul a fost predat împreună cu bunurile găsite asupra acestuia, lucrătorilor Poliţiei Medgidia, în vederea continuării cercetărilor.

”Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze obiecte pirotehnice ce nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare şi să sesizeze autorităţile atunci când observă astfel de fapte. Totodată, reamintim că efectuarea oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive”, potrivit reprezentanţilor IJJ Constanţa. Totodată, poliţiştii din Pecineaga au identificat un bărbat, Georgel L., care deţinea într-un autoturism peste 40 de cutii cu articole pirotehnice, pe care încerca să le comercializeze în mod ilegal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218