REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Prinşi la braconat cu ajutorul ogarilor

Prinşi la braconat cu ajutorul ogarilor

Replica API 6 ianuarie 2015 | 00:08 243

Penal

Penal

Poliţiştii de frontieră au depistat două persoane care au vânat ilegal un porc mistreţ prin folosirea a cinci metişi de ogari. „La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia au oprit în vederea controlului, pe digul de protecţie paralel cu Canalul Pardina, un atelaj hipo în care se aflau H.S. în vârstă de 41 de ani şi C.C. în vârstă de 44 de ani. Cei doi bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea, erau însoţiţi de cinci câini de vânătoare din rasa metişilor de ogari. În urma controlului au fost descoperite o unealtă înţepătoare şi un exemplar de porc mistreţ în greutate de aproximativ 90 kilograme”, au declarat oamenii legii. Celor în cauză le-au fost întocmite actele de cercetare penală. Exemplarul de porc mistreţ a fost predat pentru expertiză la Direcţia Sanitar Veterinară Tulcea, conform procedurilor legale, iar unealta folosită la vânătoare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614