REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Prinţul Harry: Îmi voi proteja familia, dar eu şi William ne aflăm pe ''drumuri diferite''

Prinţul Harry: Îmi voi proteja familia, dar eu şi William ne aflăm pe ''drumuri diferite''

Replica API 22 octombrie 2019 | 00:00 484

Prinţul Harry al Marii Britanii

Prinţul Harry al Marii Britanii a declarat, într-un documentar de televiziune, că este hotărât să-şi protejeze familia, dar că el şi fratele său se află acum ''pe drumuri diferite'', iar relaţia lor are atât ''zile bune'', cât şi ''zile proaste'', informează luni Press Association.

Ducele şi ducesa de Sussex au dezvăluit detalii despre provocările cu care se confruntă ca tineri căsătoriţi şi proaspăt părinţi ai bebeluşului Archie într-un documentar intitulat ''Harry & Meghan: An African Journey'', difuzat la postul de televiziune britanic ITV.

Comentariile prinţului Harry, făcute în timpul recentului său turneu din sudul Africii, vin la un an după ce ducii de Sussex au ieşit din asociaţia de caritate comună cu William şi Kate, ducele şi ducesa de Cambridge, presa relatând despre răcirea relaţiilor dintre aceştia, mai întâi între Kate şi Meghan, apoi între William şi Harry.

Vorbind despre relaţia cu fratele său, prinţul Harry a spus că ''anumite lucruri se întâmplă inevitabil'' în special într-o poziţie atât de importantă în cadrul unei familii care trăieşte sub o presiune mediatică permanentă.

"Suntem fraţi. Mereu vom fi fraţi", a mai spus ducele de Sussex.

"În momentul de faţă, cu siguranţă suntem pe drumuri diferite, dar voi fi mereu alături de el, aşa cum ştiu că şi el va fi alături de mine".

"Nu ne mai vedem la fel de mult ca pe vremuri întrucât suntem atât de ocupaţi, dar îl iubesc foarte mult."

"Cele mai multe faze au luat naştere din nimic, dar între fraţi, după cum bine ştiţi, sunt şi zile bune, şi zile proaste.''

Întrebat de jurnalistul Tom Bradby dacă Meghan are de înfruntat aceleaşi presiuni mediatice ca şi mama prinţului, Diana, prinţesa de Wales, decedată într-un accident de maşină la Paris în 1997, Harry a răspuns: "Cred că îmi voi proteja întotdeauna familia, iar acum am o familie pe care să o protejez. Aşa că tot ceea ce i s-a întâmplat (Dianei) este incredibil de important în fiecare zi, iar asta nu înseamnă că sunt eu paranoic, ci doar că nu vreau ca trecutul să se repete".

După finalizarea turneului african, Harry (35 de ani) şi Meghan (38 de ani) au iniţiat acţiuni separate în justiţie împotriva unor publicaţii britanice.

Meghan a dat în judecată Mail on Sunday referitor la o presupusă încălcare a vieţii private după publicarea unei scrisori între ea şi tatăl său, cu care nu este în relaţii foarte bune.

Harry a înaintat o procedură juridică la Înalta Curte în legătură cu o presupusă interceptare ilegală a mesageriei sale telefonice vocale de către jurnalişti de la Sun, News of the World şi Daily Mirror.

Meghan, fostă actriţă din Statele Unite, a dezvăluit că a încercat să facă faţă presiunilor noii sale vieţi după căsătoria din mai 2018 cu prinţul Harry afişând o atitudine ''nepăsătoare'', dar nu a fost pregătită pentru intensitatea interesului cu care au înconjurat-o tabloidele.

"Este dificil. Nu cred că cineva ar putea înţelege asta, dar cu toată sinceritatea, nu am avut nici cea mai vagă idee, lucru care probabil pare greu de crezut... dar când mi-am cunoscut viitorul soţ, prietenii mei erau foarte fericiţi pentru că eu eram foarte fericită, dar amicii mei britanici mi-au spus 'Suntem siguri că e un tip minunat, dar ar fi mai bine să renunţi căci tabloidele britanice îţi vor distruge viaţa'".

"Cu toată sinceritatea, i-am spus de mult timp lui H - aşa îl alint eu - că nu e suficient doar să supravieţuieşti unui lucru, nu ăsta este scopul vieţii. Trebuie să-ţi meargă bine", a afirmat Meghan, întrebată cum face faţă presiunii mediatice.

"N-am crezut niciodată că va fi uşor, dar am crezut că va fi corect, iar cu acest aspect îmi este greu să mă împac, dar iau fiecare zi aşa cum vine", a mai spus ducesa de Sussex, potrivit Press Association. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Normal, deorece sunteti frati numai de mama.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108