REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Proaspăt căsătorit, cineastul american Quentin Tarantino a declarat că a aşteptat „fata perfectă“

Proaspăt căsătorit, cineastul american Quentin Tarantino a declarat că a aşteptat „fata perfectă“

Replica API 23 mai 2019 | 00:00 324

Quentin Tarantino și Daniella Pick

Quentin Tarantino, care sugera în trecut că e prea absorbit de realizarea filmelor pentru a se gândi la căsătorie, a declarat miercuri că recenta oficializare a relaţiei sale cu artista israeliană Daniella Pick l-a făcut să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, relatează Reuters.

După prezentarea la Cannes a celui mai recent film al său, ''Once Upon A Time In Hollywood'', Tarantino şi membrii echipei de producţie au fost întrebaţi dacă această peliculă le-a schimbat perspectiva despre propriile vieţi şi cariere.

''Pot spune sincer că bilanţul meu este diferit de cel din urmă cu trei, patru sau chiar zece ani'', a declarat Tarantino, în vârstă de 56 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă.

''Tocmai m-am căsătorit, în urmă cu şase luni... N-am mai făcut niciodată asta, iar acum ştiu de ce. Aşteptam fata perfectă'', a adăugat cineastul american în prezenţa proaspetei sale soţii. Pick, în vârstă de 35 de ani, l-a însoţit pe Tarantino pe covorul roşu la Festivalul de Film de la Cannes şi joacă totodată un rol în noul său film.

Cineastul american, care a reunit pentru prima dată într-un film superstarurile hollywoodiene Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio, parteneri de afiş în "Once Upon a Time in Hollywood", cel mai aşteptat film de la Cannes 2019, a avut parte de o primire entuziasmantă marţi seară pe Croazetă, atât din partea fanilor, cât şi a criticilor de specialitate.

Înainte de a urca scările de la Palais des Festivals din Cannes, Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio au ţinut să rostească câteva cuvinte de apreciere la adresa regizorului Quentin Tarantino, care i-a reunit pentru prima dată pe ecran, alături de Margot Robbie, prezentă şi ea pe covorul roşu. "Quentin este unul dintre ultimii (cineaşti, n.r.) din marea tradiţie a cinematografiei", a declarat Leonardo DiCaprio, în vârstă de 44 de ani. "Filmul lui este o scrisoare de dragoste către Hollywood, Los Angeles şi cinematografie", a adăugat Brad Pitt, în vârstă de 55 de ani.

Quentin Tarantino a adus un omagiu festivalului care i-a lansat cariera şi i-a atribuit trofeul Palme d'Or în urmă cu 25 de ani pentru filmul "Pulp Fiction": "Cannes-ul mi-a schimbat viaţa. Am venit aici cu 'Reservoir Dogs' (în 1992, n.r.), în calitate de mic cineast independent, apoi am ajuns să fac înconjurul lumii".

În "Once Upon a Time in Hollywood", un lungmetraj de două ore şi 45 de minute, filmat pe peliculă de 35 de milimetri, a cărui acţiune se desfăşoară la Los Angeles în 1969, în plină mişcare hippie, DiCaprio şi Pitt îi interpretează pe Rick Dalton, un actor de westernuri televizate, respectiv Cliff Booth, cascadorul care îl dublează în acele producţii. Aflaţi în căutarea celebrităţii, ei o au ca vecină pe actriţa Sharon Tate (Margot Robbie) şi ajung să se întâlnească apoi şi cu alte staruri, precum Bruce Lee şi Steve McQueen.

Tarantino a mărturisit într-un interviu acordat în 2009 că realizarea unui film îi acaparează toată atenţia. ''Când mă ocup de un film nu mai fac nimic altceva. Tot ce contează este filmul. Nu am o soţie. Nu am un copil. Nimic nu-mi stă în cale'', a declarat el pentru revista GQ.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102