REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Proces cu o miză de 35 milioane de euro, câştigat de Oil Terminal. Broadhurst, obligat să aducă bani dacă mai vrea în companie

Proces cu o miză de 35 milioane de euro, câştigat de Oil Terminal. Broadhurst, obligat să aducă bani dacă mai vrea în companie

Replica API 22 aprilie 2016 | 00:00 168

Majorarea capitalului social, impusă de Curtea de Apel

Majorarea capitalului social, impusă de Curtea de Apel

Lovitură dură pentru Broadhurst Investment Ltd, cel mai vocal acţionar al companiei de stat Oil Terminal SA Constanţa. Curtea de Apel a respins, definitiv, acţiunea prin care fondul de investiţii se împotrivea majorării capitalului de stat al societăţii. Practic, off-shore-ul cipriot prezent în zeci de firme, din aproape domeniile economice din România, va trebui să aducă de acasă câteva milioane de euro, dacă mai vrea să fie acţionar al Oil Terminal. Procesul durează din 2013, iar Broadhurst a pierdut atât la Tribunal, cât şi la Curtea de Apel.

„Societatea Oil Terminal informează acţionarii ţi investitorii că, în data de 20.04.2016, prin Hotărârea nr. 232/20.04.2016, instanţa de apel, adică Curtea de Apel Constanţa, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Broadhurst Investment Limited împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa nr. 653/27.10.2015.

Prin hotărârea mai sus menţionată, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată, atât acţiunea principală formulată de reclamanta Broadhurst Investment Limited în contradictoriu cu pârâta Oil Terminal, cât şi cererile de intervenţie în interes alăturat reclamantei Broadhurst Investment Limited, formulate de intervenienţii Bărbulescu Dan Cristian şi Ţicu Niculae ”, se arată într-un raport emis ieri de Oil Terminal.

Reamintim că, în data de 07.04.2015 acţionarul minoritar Broardhurst Investment Limited a formulat o acţiune în anulare împotriva Hotărârii AGEA nr. 9/14.08.2014 prin care acţionarii societăţii au aprobat majorarea capitalului social. Menţionăm că acţionarul Broadhurst Investment Ltd blochează încă din anul 2011 majorarea capitalului social cu aportul în natură din partea statului, instanţa de judecată soluţionând toate litigiile în favoarea societăţii Oil Terminal”, se mai arată în raport.

Majorarea capitalului social Oil Terminal presupune aportul în natură al acţionarului majoritar a contravalorii a 40 de hectare de teren intravilan din Constanţa, evaluat la 35 milioane de euro. În aceste condiţii, Broadhurst trebuie să contribuie cu un aport în numerar de câteva milioane de euro, raportat la ponderea sa de 7,6% din acţiunile Oil Terminal, asta dacă nu vrea să-şi diminueze participaţia.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218