REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Procurorii au reţinut nava "Ileana", după ce Tomini Trading a cumpărat-o cu peste 2 milioane de euro

Procurorii au reţinut nava "Ileana", după ce Tomini Trading a cumpărat-o cu peste 2 milioane de euro

Replica API 24 august 2011 | 00:00 1405

Scandal uriaş la căpătâiul Petromin

Scandal uriaş la căpătâiul Petromin

Lucrurile devin din ce în ce mai confuze în cazul Petromin, ultima descendentă a fostei flote a României. Aflată în moarte clinică, cu datorii de peste 16,3 milioane de euro, cu foşti şi actuali directori anchetaţi penal, cu o navă ruginind în Agigea şi o alta arestată în Istanbul, fără nici un plan sau măcar o perspectivă de resuscitare, Petromin o duce din scandal în scandal, până la capăt. Astfel, după războiul pe faţă dintre (ex?)directorul general Florentin Chiforeanu şi conducerea AVAS, soldat cu descinderi cu mascaţi la sediul Petromin şi dosar penal pentru cel dintâi, de câteva luni, alţi actori au intrat în scenă, pentru a complica şi mai mult lucrurile.

Este vorba despre situaţia creată de nava "Ileana", a companiei Petromin, dar deţinută în acte de un off-shore din Cipru, pe care un creditor al Petromin a reuşit s-o execute silit, în contul unor datorii de circa 200.000 de euro. Vorbim aici despre SC Migador Prest SRL, a omului de afaceri Mihai Ţiţirigă, din Eforie, care a obţinut, pe 24 mai a.c., o sentinţă definitivă din partea Tribunalului Constanţa pentru scoaterea la vânzare prin licitaţie a navei "Ileana" în vederea recuperării debitului de 200.000 de euro, rezultat în urma lucrărilor realizate la cealaltă navă transformată în ţeapă a Petromin, "Carmen Sylva". Licitaţia a avut loc pe 15 iunie, în prezenţa unui judecător delegat, nava s-a vândut, ca fier vechi, cu peste 2 milioane de euro, iar Ţiţirigă părea să fi dat lovitura. N-a fost să fie, pentru că, a doua zi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au blocat toate operaţiunile legate de nava "Ileana". Aşa se face că firma câştigătoare a licitaţiei, operatorul portuar Tomini Trading, a rămas şi cu bani daţi, şi cu nava luată, iar debitorul Migador Prest, care a executat silit nava, nu poate să-şi primească partea ce i se cuvine, de 200.000 de euro, stabilită prin sentinţă judecătorească. Situaţia ne-a fost confirmată chiar de patronul Migador, Mihai Ţiţirigă, care a spus că aşteaptă, deocamdată, un răspuns din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, după ce a făcut întâmpinare la decizia procurorilor de la Tribunal, care au confiscat, practic, nava "Ileana", dispunând înapoierea acesteia către Petromin, până la finalizarea cercetărilor penale în cazul directorului general Florentin Chiforeanu. "Cineva trebuie să răspundă pentru situaţia asta, nu ştiu cine o să plătească, dar o să cer penalităţi pentru toată această perioadă, o să ajung până la CEDO, dacă e cazul", ne-a spus Ţiţirigă. După cum se vede, situaţia devine din ce în ce mai tensionată, iar lucrurile sunt departe a se lămuri, astfel încât scandalurile legate de Petromin par a nu se mai sfârşi.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218