REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

PROCURORII DNA au formulat CONTESTAȚIE în dosarul AFACERISTULUI Dicu

PROCURORII DNA au formulat CONTESTAȚIE în dosarul AFACERISTULUI Dicu

Replica API 5 ianuarie 2022 | 20:20 2439

Florin Dicu, fost administrator al SC Dealul Negru SRL, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată, în două dosare. A fost condamnat în ambele, iar Judecătoria Oltenița a decis, în 2018, condamnarea acestuia (după ce pedepsele au fost contopite) la 5 ani și 6 luni în regim de detenție (cu mențiunea că el executase deja o parte din pedeapsă, fiind vorba de primul dosar). Încă de la începutul anului 2020, Dicu încearcă să iasă din Penitenciarul Poarta Albă.

DNA Constanța

Astfel, pe 11.11.2021, magistrații Judecătoriei Medgidia au analizat o nouă cerere de eliberare condiționată și au admis-o. ”Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. Constanţa. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului D F, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanţa, din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr.157/2018 a Judecătoriei Oltenița, mandat nr. 216/2018, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, potrivit minutei judecătorești.

Decizia nu a fost definitivă, iar procurorii DNA Constanța au depus contestație, care s-a judecat la Tribunalul Constanța, pe 4 ianuarie.

Al doilea dosar

Spre exemplu, în decembrie 2010, Florin Dicu, administrator al SC Dealul Negru SRL, a fost trimis în judecată de DNA pentru două infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată şi tentativă la infracţiunea de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Alături de el a fost trimisă în judecată și Elena Dijmărescu, prestator de servicii contabile la SC Dealul Negru SRL, în sarcina căreia s-au reţinut complicitate la două infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată şi complicitate la tentativa la infracţiunea de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Potrivit rechizitoriului, în perioada ianuarie – decembrie 2009, inculpatul Dicu Florin, în calitate de administrator al SC Dealul Negru SRL, a înregistrat în contabilitatea firmei sale operaţiuni fictive de cumpărare de mărfuri (carne de pui şi porc, ouă, produse lactate), utilizând documente emise în numele unor furnizori din România. De asemenea, Dicu Florin a evidenţiat în contabilitate operaţiuni fictive de vânzare a aceloraşi mărfuri către societăţi comerciale din Cipru şi Bulgaria. În această modalitate s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale în sumă de 17.914.399 lei. Ulterior, Dicu Florin a formulat o cerere de rambursare de TVA de la bugetul consolidat al statului în valoare de 1.800.077 lei invocând în susţinerea cererii sale operaţiunile comerciale fictive menţionate mai sus. Inculpata Dijmărescu Elena a făcut personal demersurile necesare acestei cereri. Această procedură a fost suspendată ca urmare a demarării cercetărilor în acest dosar penal. De asemenea, în aceeaşi perioadă, Dicu Florin a omis să înregistreze în contabilitatea firmei sale livrările de marfă efectuate fără documente legale. În întreaga sa activitate evazionistă, Dicu Florin a fost sprijinit de Dijmărescu Elena în calitatea sa de prestator de servicii contabile, au precizat atunci procurorii.

Primul dosar

De asemenea, Dicu Florin și Dijmărescu Elena au fost trimiși în judecată, de DNA, în mai 2010, pentru evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008, inculpatul Dicu Florin, în calitate de administrator al SC Dealul Negru SRL, a efectuat achiziţii intracomunitare de carne şi produse din carne de pasăre, însă în documentele de evidenţă contabilă şi în deconturile de TVA nu a înregistrat taxa pe valoarea adăugată (colectată) aferentă acestor operaţiuni. În această modalitate s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat în sumă de 5.948.505 lei. În aceeaşi perioadă, SC Dealul Negru SRL a mai cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 3.429.163 lei prin înregistrarea unor operaţiuni fictive de livrare intracomunitară de mărfuri.

În tot demersul său, Dicu Florin a fost ajutat de inculpata Dijmărescu Elena care, în calitate de contabil al SC Dealul Negru SRL, a întocmit evidenţa contabilă a firmei, cunoscând activitatea ilicită a operaţiunilor comerciale derulate de Dicu Florin, potrivit procurorilor.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367