Procurorul Bodean, detalii "din culisele" celor mai oribile crime pe care le-a investigat la Constanţa

Când nu participă la percheziţii, ascultă rock-metal

Are 32 de ani şi a îmbrăcat haina de procuror de la 28 de ani, cei patru ani de carieră fiind exploataţi la maxim, rezolvând cele mai oribile crime din Constanţa, într-o clipită. Chiar dacă serviciul îi ocupă foarte mult timp, nu regretă acest lucru şi nu se vede făcând altceva. Este vorba de procurorul Andrei Bodean, născut pe 6 aprilie 1980, absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Univeristăţii Ovidius. Constănţean convins, Bodean ne spune că nu prea îi place Bucureştiul, iar peste 10 ani şi-ar dori să fie tot în cadrul Parchetului din Constanţa. În puţinul timp liber pe care îl are, preferă să meargă la pescuit sau să asculte muzică rock. Cu o fire jovială, interlocutorul nostru ştie şi când să fie serios, şi când să glumească. Ca orice om, are şi temeri, acestea referindu-se la înălţimi, viteză şi câini. Însă, detalii despre cum au fost rezolvate crime ce vor intra în istorie, detalii incitante şi ascunse, au fost dezvăluite într-un interviu acordat cotidianului "Replica".

Reporter: Cum aţi ales meseria pe care o practicaţi şi dacă părinţii au avut vreo influenţă?

Andrei Bodean: Părinţii nu au avut nici o influenţă. Am avut un coleg de liceu care s-a făcut procuror înaintea mea, dar nici acesta nu m-a influenţat. Cred că din facultate am început să mă gândesc la acest aspect. Nu am fost genul care să visez încă din copilărie că prind hoţi.

Rep.: De la ce vârstă aţi îmbrăcat haina de procuror?

A.B.: De la 28 de ani, din 2008.

Rep.: Dacă nu aţi fi ales meseria de faţă, care ar fi fi fost alternativa?

A.B.: Poliţist, presupun. În nici un caz avocat. Nu-mi place meseria aceasta, nu-mi place avocatura.

Rep.: Sunteţi un procuror tânăr. Aţi avut parte de ajutorul colegilor de breaslă?

A.B.: Absolut, m-am înţeles bine cu colegii, am avut de unde să învăţ, mulţumesc lui Dumnezeu. Am prins şi un post bun, nu am ajuns la Ţăndărei...

Rep.: Care a fost primul dumneavostră caz şi cum vi s-a părut?

A.B.: Greu de spus. Cel mai sigur, nu ştiu dacă a fost chiar primul: o vacă din Cumpăna a spart geamul unui autoturism parcat. A scăpat din cireadă şi a spart geamurile autoturismului. Printre primele cazuri sigur a fost. Nu ştiu dacă a fost greu cazul, am prins vaca, dacă la asta se referea întrebarea (glumeşte procurorul Andrei Bodean - n.r.). Nu am crezut nici atunci, nici acum nu cred că vaca i-a spart geamurile, dar asta este.

Rep.: Vă alegeţi cazurile sau vă aleg ele pe dumneavoastră?

A.B.: Şi una şi alta, nu asta e problema. Aproape întotdeauna am lucrat cu colegii de la IPJ, din cadrul Investigaţii Criminale, de la Judiciar, şi atunci cazurile pe care le au ei, de competenţa Judecătoriei şi Tribunalului, le lucrează cu mine. La omoruri am o săptămână pe lună, pentru că suntem patru. Cine moare săptămâna aia, e al meu. Le mai aleg şi eu, mă mai aleg şi ele pe mine, depinde.

Rep.: A fost vreun caz care v-a marcat? De ce?

A.B.: Da, în afară de cazul Lara Şaban, unde am muncit foarte mult, mult mai urât mi s-a părut un caz de prin luna iunie a anului acesta, la Medgidia, unde trei persoane au legat, bătut, torturat, tăiat, înţepat şi, în cele din urmă, omorât în bătaie un bătrân de 81 de ani, pentru a-i fura o baterie de maşină. În cele din urmă chiar l-au şi violat. A început cazul cu autor necunoscut, a stat aşa vreo trei zile, apoi a început să prindă contur. Chiar am plecat de la zero şi a fost mai urât decât Şaban. Şi mai grav şi mai complex. A durat vreo trei zile, iar suspecţii au fost trimişi în judecată în vreo două luni.

Rep.: Cum se împacă viaţa de familie cu meseria dumneavoastră?

A.B.: Când o am pe cea de familie, se împacă. Pot spune că atunci când apuc să mă întâlnesc cu soţia, ne şi împăcăm. Mai greu, nu e program 8.00 - 16.00, nu e de birou. Dar nici nu mi-ar place să stau la birou tot timpul.

Rep.: Cum se construieşte un rechizitoriu?

A.B.: Depinde de la caz, la caz. Uneori e simplu, alteori este mai greu. Uneori te ajută poliţiştii foarte mult, alteori trebuie să faci singur. Am făcut şi ceva ce nu-mi place în mod deosebit, rar, ce-i drept, şi anume corupţie. Inclusiv cu poliţişti, unde nu te poţi baza pe ei.

Rep.: De ce nu vă plac cazurile de corupţie şi de ce nu vă puteţi baza pe poliţişti în astfel de situaţii?

A.B.: Pentru că sunt prieteni cu poliţiştii, uneori ştii că suspectul de corupţie este cineva dintr-o unitate de Poliţie, dar nu ştii cine. Poate fi oricine.

Rep.: Aţi ales să vă implicaţi atât de mult în vreun caz încât să vă alăturaţi oamenilor legii, să cercetaţi pistele pe teren?

A.B.: Aproape întotdeauna fac asta, da.

Rep.: Aţi avut parte de experienţe ca-n filme: urmăriri, anchete în miez de noapte?

A.B.: În miez de noapte, nu. Dar am avut parte de urmăriri chiar recent, în cazul cu flagrantul cu mercurul, unde am urmărit suspectul până la Cernavodă, pe autostradă. Am spart şi vreo două uşi personal, cu piciorul. Ultima uşă spartă a fost la o percheziţie, când trebuia să iau o fetiţă, nepoţica unei doamne, iar femeile de acolo au găsit de cuviinţă să încuie uşa crezând că o să-mi iau jucăriile şi o să plec din cauza unei uşi încuiate, dar n-a fost aşa.

Rep.: Trecând la controversatul caz al Larei Şaban, care a fost prima suspiciune a dumneavoastră cu privire la asasini? Cine credeaţi că este vinovat?

A.B.: Din prima clipă am crezut că cei doi inculpaţi sunt vinovaţi. Din prima zi am crezut asta, date fiind contradicţiile din declaraţiile lor, comportamentul suspect al fratelui, care nu prea vroia să ne ajute să-i găsim sora şi aşa mai departe. Am bănuit că-i moartă de când am auzit că a dispărut. Pentru că o femeie cu atât de mulţi bani şi care-şi iubea copilul atât de mult, nu prea dispare şi îşi închide telefoanele. Răpiri ca-n filme nu găseşti nici în America, cu atât mai puţin în Constanţa. Varianta aceea, cu luată pe sus şi dusă, a căzut din start.

Rep.: De ce poşeta Larei a fost descoperită la o perioadă bună după ce a fost descoperit cadavrul?

A.B.: Pentru că terenul era foarte dificil şi greu accesibil.

Rep.: Acuzaţii păreau că regretă cele întâmplate?

A.B.: Nu, nu aveau mustrări de conştiinţă.

Rep.: Credeţi că doar banii au fost cauza crimei?

A.B.: În principiu, da. Acum nici nu pot să exclud frustrările fratelui, invidia, ura pentru faptul că ea avea bani şi el nu. Cred că banii au fost principalul motiv.

Rep.: Lupta pentru custodia minorei, în ceea ce priveşte familia Larei Şaban, este doar o armă pentru a scoate bani şi după moartea acesteia?

A.B.: Dacă minora este singura moştenitoare a mamei... Nu pot spune că mama Larei Şaban nu iubeşte copilul, este posibil să-l iubească. Dar pe altă parte este foarte adevărat că este unica moştenitoare.

Rep.: De ce aţi fost reclamat la DNA de sora Larei Şaban?

A.B.: Nu ştiu, nu am fost chemat la DNA până acum, nu am dat cu subsemnatul, nu am văzut plângerea.

Rep.: Regretaţi că v-aţi ocupat de acest caz?

A.B.: Nici o secundă. Chiar mi-a făcut o plăcere deosebită. Un pic bolnăvicioasă această plăcere a mea.

Rep.: Aţi primit ameninţări de-a lungul carierei?

A.B.: Am primit, poate şi directe, indirecte. Nu mai ştiu exact. Nu prea le bag în seamă. Ţin minte că la un moment dat un personaj din mica noastră lume interlopă arunca ameninţări, dar la modul general. Că o să se ocupe el de tot. Ştiu în ce mă bag, nu mi-e frică să bag cheia în contact. O palmă am mai luat la viaţa mea, nu mi-e frică de bătaie.

Rep.: În legătură cu cazul călugărului decapitat de la Ghindăreşti. Aţi avut bănuieli de la bun început?

A.B.: Nu. Acolo chiar am fost în ceaţă vreo trei zile. Am avut un mare noroc că am mai lucrat şi cu un băiat foarte inteligent, un poliţist de acolo, care ne-a ajutat enorm. De fapt, doi băieţi au fost. Unul de la Ghindăreşti şi unul de la Gârliciu, cred. Lipoveni, care cunoşteau teritoriul, limba, oamenii de acolo. Unul dintre ei chiar mi-a spus, atunci când am identificat victima, că avea înclinaţii homosexuale cunoscute, iar de acolo ne-am orientat spre pista aceasta a amorului ghebos, ca să spun aşa.

Rep.: Criminalul părea că regretă fapta comisă?

A.B.: Da, nea' Ivan nu e genul tipic de criminal, mie mi-a fost foarte simpatic. Un tip care a băut, a fost provocat şi a greşit. Aici mă refer la faptul că a primit mai mult decât propuneri sau avansuri sexuale. Din câte mi-a spus Ivan, abia la vreo lună după aceea, când deşi l-am dus la Medicina Legală să constatăm urme de un eventual viol, nu s-a mai putut face nimic. I-a fost ruşine să ne spună la timpul respectiv că a fost agresat sexual, din cauza religiei stricte lipoveneşti. Ne-a spus după o lună sau două, când nu se mai putea sesiza nici o leziune. Eu, unul, îl cred. La nivel uman părea un tip sincer.

Rep.: Câte cazuri aţi rezolvat până acum?

A.B.: Multe. De omoruri mă ocup din 2010. Până atunci am fost pe furturi, tâlhării, moravuri. De ultimele mă ocup şi acum. Adică preiau dosare de la Parchetul Judecătoriei, de proxenetism. Au fost peste 30, cu siguranţă.

Rep.: La câte cazuri lucraţi acum: exemple.

A.B.: Omoruri: am două cu autor necunoscut, cel puţin două. Mai am o grupare de hoţi, în lucru, cazul acela cu minorul arestat pentru o tentativă de omor, de viol şi violare de domiciliu. El de 15 ani, victima de 81. De la Urluia. Cam acestea ar fi.

Rep.: Parchetul v-a felicitat pentru activitatea dumneavoastră?

A.B.: Aproape în fiecare an, da.

Rep.: Unde aţi vrea să fiţi peste 10 ani?

A.B.: Nu aş renunţa la meseria de faţă. Nu ştiu unde aş vrea să fiu. Tot în Parchet. Spre exemplu, nu aş pleca în Bucureşti, nu prea îmi place Bucureştiul.

Rep.: În cazul copiilor dumneavostră, aţi dori să vă calce pe urme, în ceea ce priveşte cariera?

A.B.: Nu am copii, dar aş vrea să-mi calce pe urme. Îmi place ceea ce fac şi n-aş avea nimic împotrivă. Dar nici nu aş insista.

Rep.: Să trecem la lucruri mai lejere: ce gen de muzică vă relaxează?

A.B.: Rock. Cu cât mai violent, cu atât mai bine. Ascult Korn, Rammstein, Metallica.

Rep.: Ce pasiuni aveţi?

A.B.: Pescuitul. Nu le am cu motocicletele, mi-e frică de viteză, am rău de înălţime şi mi-e frică de câini. Am o pisică, îmi plac pisicile.

Liliana CHIRU