REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Prof. Univ. Dr. Lucian Băluț: Parlamentele naționale sunt cele care validează punctul de vedere al națiunii

Prof. Univ. Dr. Lucian Băluț: Parlamentele naționale sunt cele care validează punctul de vedere al națiunii

Replica API 8 decembrie 2016 | 00:49 472

Profesorul Lucian Băluţ candidează pe lista PSD Constanţa pentru Parlamentul României. Din punctual acestuia de vedere, alegerile interne nu ar trebui să influențeze deciziile majore de politică externă, însă, pe plan intern, altfel se pune problema. Detaliile le aflaţi în interviul acordat de Lucian Băluţ.

Reporter: Ne aflăm la o răscruce de drumuri în politica internațională. Anul 2016 a înseamnat pe plan mondial schimbări majore, Brexit, Donald Trump, etc...

Lucian Băluţ: Foarte adevărat. Anul 2016 ne-a oferit câteva surprize majore. Surprize în sensul că punctul de vedere prezentat de specialiștii în domeniu a fost contrazis de votul popular. Acest lucru s-a întâmplat cel puțin în cazul exemplelor menționate de dumneavoastră. Pornind de la această observație aș reformula întrebarea: „În ce masură deciziile majore în politica externă se pot lua prin vot popular?”. Evident există argumente „pentru” dar și argumente „contra”. Argumenele „pentru” sunt cele cunoscute. Consultarea populară asigură sprijinul majorității. Mai mult chiar, se respectă un principiu democratic. Argumenele „contra” sunt de tipul: „Există întotdeauna informații confidențiale care nu pot ajunge spre cei ce se vor pronunța prin vot”. Suplimentar, în cazul unei consultări populare se discută despre „oportunitate” dar și despre „riscuri”. Exemplul tipic este cazul BREXIT. Presa a prezentat în detaliu aceste probleme. Nu se poate uita că în cazul domnului David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, au exista critici vis a vis de decizia dânsului de a organiza acel referendum. Nu trebuie uitat că acele critici au venit din partea unor personalități. Este vorba despre cei care au poziții de conducere în cadrul Uniunii Europene. Și atunci care este raspunsul corect? Un prim răspuns poate fi: „timpul este cel ce va valida soluția corectă”. Dar ca întotdeauna, există și un al doilea răspuns. Parlamentele naționale sunt cele care validează punctul de vedere al națiunii. Cu alte cuvinte, consultarea populară are un caracter consultativ. În acest moment Parlamentul Marii Britanii se va pronunța asupra BREXIT-ului. În cazul TRUMP, electorii vor decide Președintele SUA, iar în ultimă instanță există posibititate ca problema să fie transferată Congresului. Revenind, personal înclin pentru implicarea parlamentelor în astfel de decizii. În fapt, chiar și în cazurile prezentate de dumneavoastră, dupa cum am menționat, deciziile finale vor fi luate în parlamentele naționale.

Rep.: În ce măsură rezultatul alegerilor generale din 11 decembrie ar putea influența poziția geostrategică a României?

L.B.:În mod normal alegerile interne nu ar trebui să influențeze deciziile majore de politică externă. Acest lucru asigură stabilitate geostrategică la nivel global. Chiar și cazul schimbării unor guverne prin alte metode, noul guvern anunță în primul rând că păstrează înțelegerile externe anterioare. În cazul nostru, vom rămâne membri NATO precum și membri ai Uniunii Europene. Pot să adaug că vom avea șansa de a intra în spațiul Schengen. Aceasta este o speranță.

Rep.:În această situație, vreau să vă întreb în ce măsură rezultatul alegerilor generale din 11 decembrie ar putea influența politica internă a României?

L.B.:Ei da! Această întrebare îmi place cel mai mult. Îmi place pentru că am sentimentul că pentru prima oară Partidul Social Democrat pune frontal întrebarea crucială și anume raportul dintre muncă și capital. Cu permisiunea dumneavostră aș detalia acest raspuns. Unde suntem acum? Din comunicatele de presă precum și din analizele prezentate de diverși specialiști – economiști de stânga sau de dreapta – distribuția veniturilor rezultate în urma creșterii economice este de 60%-40% în favoarea capitalului. Atenție, este vorba doar de modul de alocare al creșterilor de PIB (aproximativ 30% „intră” în buget). Daca dorim sa „vedem” efectul acestui tip de alocări este necesar să ne raportăm la așa numitul „indice GINI”. Pentru a fi mai explicit, coeficientul lui Gini, (coeficient Gini, cunoscut și ca index Gini ori raport Gini), este o măsură a dispersiei statistice folosită pentru a reprezenta distribuția veniturilor populației unei națiuni, dar mai ales pentru a reprezenta disproporția în distribuirea veniturilor sau averilor, fiind un indice al inegalității. Definiția nu îmi aparține. Este unul dintre parametrii folosiți pentru evoluția macroeconomică a unei țări. În acest moment coeficientul lui GINI pentru România este mult mărit dacă îl raportăm la media europeană. Unde ar trebui să ajungem? Analiza structurii bugetelor țărilor cu democrații avansate pune în evidență faptul că acest raport este 40%-60%. Acolo ar trebui să ajungem. Pentru moment nu sper că următorul buget va fi structurat astfel. Dar, pentru ca exista un dar, măcar creșterile de buget ar trebui să respecte această proporție. Trebuie să spun că în aceste condiții nu ar mai fi probleme vis a vis de creșterea salariilor. Concluzionând, din punctul meu de vedere votul din 11 decembrie va putea valida o structură de buget asemănătoare, spre exemplu, celui existent în Germania și nu numai. În fapt, este imperios necesar să ne apropiem ca nivel de trai de țările dezvoltate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218