REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Profesorul universitar doctor Marian Preda a ajuns rectorul Universității din București

Profesorul universitar doctor Marian Preda a ajuns rectorul Universității din București

Replica API 11 decembrie 2019 | 00:00 301

Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut miercuri cel mai mare număr de voturi la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti, alegerile urmând a fi validate în şedinţa Senatului care va avea loc pe 18 decembrie, potrivit site-ului instituţiei de învăţământ superior, conform stiripesurse.ro.

Marian Preda, fost decan al Facultății de Sociologie, a fost președinte al Fundației Mișcarea Populară, cea care a stat la baza apariției Partidului Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu.

Astfel, Marian Preda a obţinut 637 voturi (57,75% din numărul de voturi exprimate), iar contracandidatul său, prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad - 433 voturi (39,25% din numărul de voturi exprimate).

De cealaltă parte, istoricul Laurențiu Vlad, a fost președinte al Institutului de Studii Conservatoare al lui Dan Voiculescu și a semnat scrisoarea de susținere a guvernului Victor Ponta, din 2012.

Un număr de 33 de voturi (2,99% din numărul de voturi exprimate) din cele 1.103 exprimate au fost nule. Prezenţa la procesul de vot miercuri a fost de 84,19%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
un intelectual de-al meu! i-am ciuruit iar ,ha ha ha
0
0
Felicitari! O personalitate universitara de exceptie!
0
0
PMP istul a ajuns rector. Pacat!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218