REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

PROGNOZA transmisă în atenţia instituţiilor: CUM VA FI VREMEA ÎN DOBROGEA, în următoarele zile

PROGNOZA transmisă în atenţia instituţiilor: CUM VA FI VREMEA ÎN DOBROGEA, în următoarele zile

Replica API 20 ianuarie 2018 | 00:00 300

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo, valabilă până duminică la ora 6.00, perioadă în care în Dobrogea și în Muntenia, va fi lapoviţă şi apoi ninsoare, iar de duminică aria ninsorilor se va extinde cuprinzând aproape toată ţara.

Conform Centrului Meteorologic Zonal Dobrogea, în următoarele zile se vor înregistra precipitaţii mixte şi ninsori, vânt şi răcire a vremii.

Iată PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU DOBROGEA, perioada 20-25 ianuarie, transmisă în atenţia tuturor instituţiilor abilitate să gestioneze eventuale situaţii de criză:

Prima noapte, 20.01.2018, ora 20.00 – 21.01.2018, ora 08.00: vremea va fi caldă pentru această dată, cu cerul mai mult noros. Pe arii extinse vor fi precipitaţii mixte, la început, apoi predominant ninsori. Vor fi condiţii de polei sau formarea gheţuşului. Stratul de zăpadă nou depus va fi, în general, sub 10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 şi 1 grad Celsius.

21.01.2018, ora 08.00 – 22.01.2018, ora 08.00: vremea se va răci uşor faţă de data precedentă, iar cerul va fi mai mult noros. După-amiază şi noaptea vor fi precipitaţii, la început sub formă de ploaie ce se va transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Stratul de zăpadă nou depus va depăşi pe alocuri 5-10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la tare noaptea, cu viteze la rafală ce vor depăşi 55 km/h, viscolind zăpada. Temperaturile maxime vor cuprinse între 1 grad şi 5 grade, iar cele minime între -3 şi 2 grade Celsius.

22.01.2018, ora 08.00 – 23.01.2018, ora 08.00: vremea va fi închisă, cu cer mai mult noros. Ziua şi în prima parte a nopţii va ninge viscolit. Stratul de zăpadă nou depus va depăşi, pe arii extinse, 10 cm. Vântul va prezenta intensificări susţinute, cu viteze de peste 65 km/h la rafală. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 4 grade, iar cele minime între -7 şi -4 grade Celsius.

23.01.2018, ora 08.00-24.01.2018, ora 08.00: vremea va deveni în general frumoasă, dar se va răci accentuat, devenind izolat geroasă, noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în Deltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi -1 grad, iar cele minime, între -10 şi -7 grade Celsius.

24.01.2018, ora 08.00 – 25.01.2018, ora 08.00: vremea va fi în general frumoasă, dar rece, izolat geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil; vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi – 1 grad, iar cele minime, între – 10 şi -4 grade Celsius.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La munte nu mai ninge
0
0
Dracu stie cum va fi.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218