REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Programul IPS Teodosie în noaptea de Anul Nou

Programul IPS Teodosie în noaptea de Anul Nou

Replica API 30 decembrie 2015 | 23:53 304

Joi, 31 decembrie 2015, de la ora 21.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa (str. Ion Neculce, nr. 2A), așezământ de cult ce-și serbează hramul în prima zi a lui 2016.

La cumpăna dintre ani, Ierarhul Tomisului va fi alături de credincioşii constănţeni în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” unde, începând cu ora 23.30, va săvârşi o slujbă specială, rânduită de Sfântul Sinod, de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.

Programul IPS Teodosie în perioada 1 – 3 ianuarie 2016

Vineri, 1 ianuarie 2016, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, începând cu ora 09.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

În aceeași zi, de la ora 18.00, Întâistătătorul eparhiei se va întâlni, la Casa de Cultură din Constanţa, cu clerul şi credincioșii, unde va avea loc și tradiționalul concert de colinde, susţinut de către Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului, şi Grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, al parohiei „Sf. Vasile cel Mare” din Constanţa.

Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie va oficia slujba de sfințire a Bisericii schitului „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, apoi va săvârși Sfânta Liturghie. În această zi, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sf. Cuvios Serafim de Sarov.

Duminică, 3 ianuarie, de la ora 08.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strunga, din județul Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218