REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Programul IPS Teodosie în perioada 16-19 iulie

Programul IPS Teodosie în perioada 16-19 iulie

Replica API 14 iulie 2017 | 00:00 365

IPS Teodosie

Marți, 18 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum. Cu acest prilej, duminică, 16 iulie, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni (comuna Dumbrăveni), așezământ monahal ce-și va serba hramul.

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum a fost fiul prefectului Sabbatianus din oraşul Durostorum, Silistra de astăzi, şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul IV. A fost unul dintre mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman. În timpul prigoanei anticreştine, Sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostorum, iar pentru aceasta a fost supus la chinuri şi, în cele din urmă, aruncat în foc. După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina, din apropierea cetății Durostorum.

Miercuri, 19 iulie, Biserica Ortodoxă cinstește aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Cu această ocazie, marți, 18 iulie, de la ora 23.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Sfintei Liturghii la schitul „Sf. Serafim de Sarov” din apropierea localității Ion Corvin.

Premieră în spațiul monahal dobrogean

Zilele trecute s-a încheiat, la mănăstirea Dervent, Tabăra de creaţie în Jurnalism, Relaţii Publice şi Publicitate. Timp de o săptămână, nouă studenți și masteranzi ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) și ai masterului Comunicare și comuniune de la Facultatea de Teologie (București) au fost oaspeții mănăstirii constănțene.

Sub coordonarea reputatului Prof. univ. dr. Mihai Coman, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, de la Universitatea din București, și cu ajutorul Arhim. Andrei Tudor, starețul mănăstirii Dervent, reporterii-studenți au descoperit frumusețile spirituale ale Dobrogei, unele dintre ele mai puțin cunoscute: biserica de trestie și lut de la Izvoarele, bisericuțele rupestre de la Basarabi, peștera Sf. Andrei, mănăstirea „Sfinților Români” - Poarta Albă-Galeșu, Peștera Limanu, Tropaeum Traiani, Mormântul tracic de la Movila Documaci, Bisericuțele rupestre de la Dumbrăveni, Cetatea Argamum, Cetatea și Mănăstirea Halmyris, Basilica de la Niculițel și mănăstirea Cocoș etc.

În oaza de liniște și spiritualitate a mănăstirii Dervent, expedițiile de documentare s-au materializat în reportaje și fotografii încărcate pe site-ul https://jurnalismladervent.wordpress.com/.

Despre prima ediție a Taberei de Jurnalism organizată la mănăstire, Prof. dr. Mihai Coman a precizat: „a fost un vechi vis al meu pe care l-am împlinit anul acesta. În termeni jurnalistici, ne-am propus două cuvinte: acuratețe și expresivitate; să învățăm să ne documentăm, să strângem informația, să o sintetizăm și să o punem într-un text care, la modul ideal, să stârnească o emoție a cititorului. Din ecourile pe care le am, multe texte au avut acest efect. Studenții au fost copleșiți: au descoperit lucruri de care poate auziseră, dar nu le văzuseră cu ochii lor, cum sunt peșterile rupestre și alte chilii care sunt acolo, au descoperit obști de călugări din diversele mănăstiri și, în același timp, au descoperit ce înseamnă istoria Dobrogei: de la urmele greci și romane până la primii martiri creștini.”

Tinerelor generații de comunicatori ai Bisericii, Prof. dr. Mihai Coman le transmite că sinceritatea și bucuria de a scrie sunt lucruri foarte importante: „În Jurnalism și în Relații Publice, ca și în alte profesii, sinceritatea este cel mai important lucru, este poarta care deschide sufletele. Dacă faci această profesie și-ți dă această bucurie a unui produs jurnalistic și de comunicare împlinit, atunci chiar simți că ești în profesie, că nu trăiești degeaba.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
domnisoara domnisoara, ce program avem diseara
1
0
Piei satana! !
1
0
In perioada mai sus mentionata voi schimba parohia la cca 10 biserici cu contrvaloaea sumei de 20 000 euro si ma mai gandesc la fraudarea unor fonduri europene sau de la buget , voi avea un program foarte incarcat financiar.
1
0
Ati uitat ca e in campanie electorala pina la noul termen de numarare a banilor la tribunal?
0
0
auzi, incruci merele cu perele. una e hotia si alta e homsexualitatea. ce treaba ai tu cu homsexualii? ti o trag tie sau care e treaba. eu zic sa ai cu violatorii, pedofilii, talharii, criminalii. numai prostii sunt intoleranti. Ia-te de hotie dar lasa dracu nu mai amesteca una cu alta.
1
0
Programul lui spagoveanu este ptr homo nu ptr oamenii normal...Dar ca orice vedeta trebuie sa stie fanii.
1
1
sub daniel biserica a devenit un club de homosexuali care cheltuie mult,deci care fura mult,ca sa ajunga daniel a jucat rolul seminaristului care nu mai putea,biserica ortodoxa autocefala din romanica a ajuns la tomberon,ridica inca catedrala hotilor homalai
2
1
pomohaci spagoveanu program non stop la poarta alba
2
0
ips Drakoveanu, tot un fel de Pomohaci
2
0
Asta, inca nu este arestat ?! Pe cine intereseaza programul lui,..... acestui infractor !? La puscarie cu el !
6
0
pe cine draq intereseaza programul leprei,
6
0
TRADATORII LEPRELE BORFASII ESCROCII PEDOFILII HOMALAII HOTII BOR TREBUIE EXECUTATI LA DRUMUL MARE! NU REPREZINTA BISERICA ROMANA SI NICI POPORUL ROMAN ! IAR IDIOTII SI GOLANII CARE NU AU PRICEPUT PANA ACUM CE ESTE BISERICA SI CE REPREZINTA EA CA SACRU DEPORTATI IN SIBERIA 5 ANI CA SA SI REVINA DIN BOALA SI PROSTIE CATAFATICA !
5
1
Jihadist, jihadist ? Cu sabia dreptatii adevaratei credinte INAINTEEEE !
2
2
Voi, cei trei, sunteti platiti, sau doar idioti? Cititi stirile dragi voua, cu manele, vedete si fotbal. Sa va fie rusine.
1
4
hai syktyr, poponautule!
8
1
La puscarie panarama ! Si ia-l alaturi pe Tanasescul , ca de nevasta-i avem noi grija ...
10
2
salutari de la Pomohaci Parine.
8
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367