rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Proiect: Ajutor de minimis de 20 de lei pe familia de albine pentru compensarea pierderilor din primăvara acestui an

Apicultorii români care au înregistrat pierderi în primăvara acestui an din cauza fenomenelor meteo nefavorabile vor putea primi un sprijin financiar de 20 de lei pe familia de albine printr-o schemă de ajutor de minimis iniţiată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul MADR.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis din sectorul apicol se ridică la 37 de milioane de lei, respectiv 7,78 de milioane de euro, acestea fiind asigurate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii pe anul 2019, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.

Documentul precizează că fundamentarea resurselor financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis s-a făcut pe baza numărului de familii de albine înscrise anul trecut, respectiv 1,848 milioane, transmis de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie.

"Urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile precum secetă, grindină, ploi torenţiale sau vânt puternic manifestate în perioada martie - mai 2019, familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, datorită diminuării timpului pentru cules, precum şi datorită cantităţii mici de polen şi nectar. (...)Pentru a putea preîntâmpina pierderile de familii de albine care apar din cauza acestor fenomene hidrometeorologice nefavorabile, apicultorii au fost nevoiţi să facă cheltuieli suplimentare pentru menţinerea acestora şi pentru a asigura rezervele de hrană, conform tehnologiei apicole", se subliniază în nota de fundamentare.

Potrivit sursei citate, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul României în perioada martie - mai 2019 au fost comunicate de către reprezentanţii formelor asociative şi Instituţiile Prefectului, fiind monitorizate la MADR şi de către specialiştii Direcţiei Politici în Zootehnie. De asemenea, potrivit hărţilor de monitorizare a climei din perioada martie-mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie, s-a constatat faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi şi precipitaţii care s-au înregistrat în această perioadă de timp.

Potrivit proiectului, beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt apicultori, persoane fizice; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar de 20 lei/familia de albine se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada martie - mai 2019 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă anuală aferentă anului de cerere.

Pentru a fi eligibile la acordarea ajutorului de minimis, întreprinderile trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate: să aibă familiile de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie 'Prof. Dr. G.K. Constantinescu'; să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

Ajutoarele de minimis acordate în temeiul prezentului proiect de hotărâre a Guvernului nu pot fi cumulate cu ajutoarele de stat acordate anterior prin scheme de ajutor de minimis, în cazul în care acest cumul de ajutoare depăşeşte suma maximă de 20.000 euro pe beneficiar şi pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Schema de ajutor de minimis reglementată de hotărâre nu se aplică ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza preţului sau a cantităţii de produse cumpărate ori introduse pe piaţă; ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; ajutoarelor condiţionate de utilizarea cu precădere a produselor naţionale faţă de produsele importate.

În cazul nerespectării prevederilor de eligibilitate, beneficiarii schemei de minimis sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenul final de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare prevăzute în proiecte de HG este 31 august 2019.

Schema de ajutor de minimis se acordă în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1408/2013 al Comisiei Europene din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa şi deţine peste 1,4 milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Potrivit datelor Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), în ultimii 2-3 ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă cu acest consum România se află la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice, se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere. AGERPRES

vineri, 12 iulie 2019385
Comentarii
mai mult...Economic
14 oct 00:00EconomicCNAIR anunţă reducerea numărului de directori de la 28 la 12 şi economii de peste 10 milioane de lei

Numărul posturilor de director din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va scădea de...170

14 oct 00:00EconomicONRC: Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 6,83%, în primele opt luni ale anului143
14 oct 00:00EconomicConsiliul Concurenţei a declanşat investigaţii pe piaţa gazelor şi pe cea de echilibrare a energiei electrice153
14 oct 00:00EconomicComisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii

Comisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii octombrie, până la predarea...170

14 oct 00:00EconomicMetodologia de calcul al IRCC ar trebui modificată; trebuie redus decalajul dintre perioada de tranzacţionare şi perioada de aplicare153
14 oct 00:00EconomicECSC2019: România a devenit, în premieră, campioană europeană în securitate cibernetică154
12 oct 00:00EconomicANCOM: Tarifele pentru convorbiri în reţelele mobile ar putea scădea cu 10%, de la 1 ianuarie 2020

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune reducerea cu 10% a...428

12 oct 00:00EconomicInstabilitatea politică, inflaţia şi cursul euro, principalele temeri ale investitorilor pentru perioada următoare425
12 oct 00:00EconomicDinescu (UNTRR): Prevederi din Pachetul Mobilitate vor avea un impact absolut dezastruos asupra transportatorilor români462
12 oct 00:00EconomicCitricele, brânza de oaie şi ouăle sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în septembrie

Citricele şi alte fructe meridionale, brânza de oaie şi ouăle sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în...411

12 oct 00:00EconomicRata anuală a inflaţiei a coborât la 3,5% în septembrie403
12 oct 00:00EconomicPesta Porcină Africană evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe415
Vremea
22.8°20.5° - 22.8° luni, 14 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 55%
Vânt: 3.62 m/s
Presiune: 1023.37 milibari

Loto
6/4912332354244
5/408122224309
joker5822233613
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 oct 00:00SportSpaniolii au făcut praf România după meciul cu Feroe: „A fost ridicolă! Joc fără idei și fără profunzime”

Prestația slabă a elevilor lui Cosmin Contra a fost subliniată și de presa din Spania. Ziariștii de la As au făcut...415

14 oct 00:00SportIon Țiriac a blocat lucrările la linia de tren Gara de Nord - Otopeni, care trebuia făcută pentru EURO 2020

Guvernul României încearcă să construiască o cale ferată de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, care ar putea...546

14 oct 00:00SportCoco Gauff, direct în istorie! La doar 15 ani, a câștigat primul titlu al carierei

Coco Gauff (15 ani, 110 WTA) a cucerit ieri primul trofeu WTA al carierei, impunându-se în fața Jelenei Ostapenko (22...343

14 oct 00:00SportRugby Cupa Mondială: Japonia învinge Scoția și se califică în premieră în sferturi după un meci extrem de spectaculos

Japonia s-a calificat în premieră pentru sferturile de finală ale Cupei Mondiale al rugby (RWC 2019) după victoria...271

Local
14 oct 00:46LocalEstimările meteorologilor: zile cu soare în Constanța!

Potrivit specialiștilor de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea vom avea o săptămână cu vreme în general...310

14 oct 01:13LocalAccident rutier în zona Taberei Năvodari

Un alt accident rutier a avut loc duminică, 13 octombrie, în județul Constanța. Medicii au intervenit în zona...1377

14 oct 01:13LocalPolițiștii de frontieră au intervenit pentru a remorca o ambarcațiune avariată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au intervenit pentru remorcarea unei...358

14 oct 01:20LocalUn pieton a fost grav rănit în urma unui accident rutier, în Constanța

Un accident rutier a avut loc duminică, 13 octombrie a.c., în Constanța, mai exact la intersecția dintre străzile...656

14 oct 01:14LocalIncendiu la o casă părăsită din Constanța

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 13 octombrie a.c., în municipiul Constanța, la o casă...509

14 oct 01:14LocalIncendiu la fabrica de pâine din localitatea Chirnogeni

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 13 octombrie a.c., în jurul orei 02:00 la Fabrica de pâine...1542

14 oct 01:14LocalAccident rutier cu victime, în Crucea: o mașină a lovit o turmă de oi

Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, 12 octombrie a.c., pe DN 2A, în comuna Crucea din județul Constanța....2148

14 oct 00:21LocalBEAT și fără permis, s-a suit pe un ATV, alături de un amic de pahar: au luat în brațe primul copac ieșit în cale!

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a produs un accident rutier în seara zilei de sâmbătă, 12 octombrie a.c., mai...1821

14 oct 01:15LocalTrei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, în Constanța

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 12 octombrie a.c., în municipiul Constanța.Din primele informații, în urma...869

14 oct 00:20LocalUn tânăr de 21 de ani din Tulcea s-a răsturnat cu motocicleta. Era băut și nu avea permis de conducere!

La data de 11.10.2019, ora 23:55, un barbat de 21 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice...1704

Politică
14 oct 01:22PoliticăIohannis: Ați văzut fețele PSD-iștilor la moțiune? Îngropăciune, nu alta!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la o ședință regională a filialelor PNL desfășurată la...500

14 oct 01:12PoliticăAEP: Valoarea subvenţiilor virate în conturile a 5 partide în octombrie - peste 21 de milioane de lei

Valoarea totală a subvenţiilor virate în conturile PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP în prima decadă a lunii octombrie...266

14 oct 01:12PoliticăAEP a aprobat încă 270 de secţii de votare în străinătate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aprobat prin hotărâre, la propunerea misiunilor diplomatice şi oficiilor...229

14 oct 01:21PoliticăLudovic Orban recunoaște că va fi premier: „Reducem numărul de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile“

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL şi alte partide politice va acorda o atenţie sporită refacerii...675

14 oct 01:20PoliticăSorina Pintea reacționează la plângerea penală făcută, la DNA, de un deputat USR: „Nu mă tem, s-a procedat oarecum corect, s-a făcut economie“

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a răspuns acuzaţiilor deputatului USR, Emanuel Ungureanu, potrivit cărora a...444

14 oct 01:21PoliticăCuc: În urma restructurărilor şi reducerii de posturi de conducere, CNAIR va economisi anual la fondul de salarii 3 milioane de euro

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va economisi anual la fondul de salarii între...390

14 oct 01:19PoliticăInstalarea Comisiei Europene se amână. Comisarul României, unul din motive

Preşedintele Parlamentului European (PE), italianul David Sassoli, a apreciat sâmbătă că va fi probabil imposibil...455

14 oct 01:19PoliticăPaleologu o umileşte pe Dăncilă: 'Cei pe care Dumnezeu vrea să îi piardă, mai întâi îi înebuneşte'

Theodor Paleologu spune despre Viorica Dăncilă că „dă impresia că nu mai are simţul realităţii”: „Quos...640

14 oct 01:15PoliticăTăriceanu se vrea iar premier: Am o experiență care ar fi utilă

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că experiența lui ar putea fi utilă...601

14 oct 01:17PoliticăTraian Băsescu anunță IMINENȚA concedierilor de la stat: Aparatul bugetar e cel mai MARE furnizor de cheltuieli

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, anunță PNL că va fi nevoit să facă reduceri în aparatul bugetar,...877

Monden
14 oct 00:00MondenVunk, 25 de ani de la primul bilet vândut. O carte și un album vor fi lansate cu ocazia evenimentului

“În toamna lui 1994 aveam primul nostru concert pe bilete la Teatrul Ion Creangă din București. În toamna lui...155

14 oct 17:42MondenBrigitte Pastramă, răsfățată de soțul ei: „Florin îmi face cafeaua și micul dejun, facem și baie împreună“

Brigitte (42 ani) și Florin Pastramă (40 ani) sunt un cuplu fericit și se vede acest lucru cu ochiul liber. Bruneta e...212

14 oct 00:00MondenCatrinel Sandu s-a căsătorit cu iubitul american. Ce imagini emoționante a publicat vedeta

Deși a trecut prin clipe grele la începutul verii anului 2019, iată că acum, vedeta, se bucură de clipe minunate...208

14 oct 00:00MondenLista completă a concurenților noului sezon de la Asia Express. S-au alăturat doi artiști celebri

Asia Express este cu siguranță unul dintre cele mai apreciate reality-show-uri de la noi. Primele două sezoane s-au...243

14 oct 00:00MondenNadine revine la tv. Unde o vom putea urmări

De luni până vineri, de la ora 18.35, Nadine prezintă la TVR 1 o emisiune în care ne vom regăsi şi din care...186

14 oct 00:00MondenTotul despre nunta fiicei lui Becali. Un călugăr de pe Athos a participat la slujbă

Sâmbătă, 12 octombrie, a fost una dintre cele mai fericite zile pentru Gigi Becali – şi-a văzut fiica cea mai în...419

14 oct 00:00MondenFiica cea mare a Angelinei Jolie are propria ei afacere. Tot profitul îl donează unei cauze nobile

Zahara Jolie-Pitt are doar 14 ani, dar deja are propria ei afacere. Fiica cea mare a Angelinei Jolie și-a lansat o...185

14 oct 00:00MondenLiam Hemsworth a uitat-o pe Miley. Cu ce actriță a fost văzut ținându-se de mână

Fanilor celor doi, care încă speră la o împăcare între artiști, nu le va pica bine ultima alegere a lui Liam!...197

14 oct 00:00MondenJoaquin Phoenix a slăbit 23 kg pentru a juca în „Joker“

A dat lovitura cu un rol de zile mari, dar pentru asta a făcut sacrificii extraordinare! Actorul Joaquin Phoenix a...193

14 oct 00:00MondenMoştenitorii lui Prince îi cer preşedintelui Trump să nu mai folosească muzica artistului la evenimentele electorale

Moştenitorii cântăreţului american Prince au denunţat folosirea melodiei ''Purple Rain'' în timpul unui miting...150

Mapamond
14 oct 00:00MapamondCanada: Trudeau, nevoit să poarte o vestă antiglonţ în timpul unui miting

Premierul canadian Justin Trudeau, în campanie pentru alegerile legislative din 21 octombrie, a fost nevoit să poarte...155

14 oct 00:00MapamondTurcia îşi intensifică ofensiva în nordul Siriei

Armata turcă şi-a intensificat în noaptea de sâmbătă spre duminică ofensiva în nordul Siriei, îndeosebi la...168

14 oct 00:00MapamondSUA: Un hotel în construcţie s-a prăbuşit la New Orelans, un mort şi trei dispăruţi

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea sâmbătă a unui hotel în...183

14 oct 00:00MapamondSUA: Atac armat într-o biserică din New Hampshire, doi răniţi

Un individ a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o biserică dintr-un mic oraş din New Hampshire, în nord-estul...145

14 oct 00:00MapamondAtacul cu cuţitul de la Manchester, legat "mai degrabă de probleme de sănătate mintală"

Atacul cu cuţitul de vineri din oraşul englez Manchester în urma căruia au fost rănite patru persoane a fost legat...142

14 oct 00:00MapamondCirca 60% dintre femeile europene spun că au fost victime ale sexismului la locul de muncă

Circa 60% dintre femeile din Europa susţin că au fost victimele cel puţin unei forme de violenţă sexuală sau...142

14 oct 00:00MapamondCel puţin patru morţi şi trei răniţi într-un atac armat la New York

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi trei rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă dimineaţă la...146

14 oct 00:00MapamondCalifornia renunţă la închisorile private

Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a promulgat vineri o lege privind abolirea închisorilor...150

14 oct 00:00MapamondRusia acuză SUA că, prin neplata cotizaţiilor, subminează activitatea ONU

Agenţiile ONU se văd obligate să ia măsuri de austeritate din cauza faptului că peste 50 de ţări nu-şi plătesc...143

14 oct 00:00MapamondSUA-Mai mulţi utilizatori de ţigări electronice, care au primit îngrijiri medicale, au fost din nou spitalizaţi

Mai mulţi pacienţi care au primit îngrijiri medicale după ce au folosit ţigări electronice au fost din nou...152

Sănătate
12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2463

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3384

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...516

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...717

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1489

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...4821

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...923

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2103

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2630

24 sep 01:28SănătateANUNŢ PROGRAM DONARE DE SÂNGE!

Toate persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă...1020