rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Proiect care reglementează legea pensiilor militare de stat, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat luni o propunere legislativă care are ca obiect de reglementare modificarea legii privind pensiile militare de stat, în sensul posibilităţii prelungirii activităţii militarilor şi poliţiştilor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, la cerere, pentru o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani.

Proiectul a fost adoptat cu 71 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi 28 de abţineri.

Potrivit propunerii legislative, au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii şi poliţiştii în activitate din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 reprezintă vechimea în serviciu.

"Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 63 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare. De asemenea, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de prezenta lege pot fi menţinuţi în activitate, la cerere, după împlinirea acestei vârste, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în bune condiţii a atribuţiilor ce le revin, urmând ca pentru fiecare an să primească un sport de 2% la salariul lunar brut", prevăd două amendamente propuse de preşedintele Comisiei pentru apărare, senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu, iniţiatorul proiectului.

Într-un alt amendament se precizează că "au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate care au o vechime efectivă de minimum 25 de ani, dintre dintre care cel puţin 15 ani vechime în serviciu şi care se află în una dintre următoarele situaţii: sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a organizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din ştatele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale; sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau inapt limitat pentru serviciul militar de către comisia de expertiză medico-militară. Cuantumul pensiei anticipate parţiale pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate se calculează pentru numărul anilor de vechime în serviciu stabiliţi în condiţiile legii, la care se adaugă şi sporurile acordate. La împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de prezenta lege pensia de serviciu anticipată parţială devine pensie de serviciu pentru limită de vârstă iar punctul pensiei militare se recalculează prin raportare la vechime cumulată calculată la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu".

O altă modificare la textul proiectului de act normativ prevede că reducerea vârstei standard de pensionare "nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate mai mică de 50 de ani. Totodată, cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite în lege şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie".

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

AGERPRES

luni, 3 iunie 20192065
Comentarii

11Troscotel(3 iun 18:19)
De asta ne-au vizita SACALII de la FMI. Pentru veteranii din jungla SATANISTA.
mai mult...Actualitate
25 iun 00:04ActualitateCONTROALE pe LITORAL: Opt localuri ÎNCHISE! Se vrea introducerea CAZIERULUI contravențional! VIDEO

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au luat la control localurile de pe...5189

24 iun 02:46ActualitateCOD PORTOCALIU de ploi torențiale și descărcări electrice, în județul Constanța2451
21 iun 00:56ActualitateMinistrul Apelor și cel al Turismului, în INSPECȚIE pe litoral!2111
17 iun 02:53ActualitateNou protest la Hong Kong pentru retragerea completă a controversatului proiect de lege privind extrădarea

Mii de cetăţeni din Hong Kong au participat duminică la un marş cerând retragerea completă a unui controversat...425

8 iun 16:49ActualitatePRO România a depus legea pentru instituirea votului electronic. Ce declară deputatul Dobre485
13 iun 00:42ActualitateTrecerea de pietoni de pe strada Adamclisi VA FI MUTATĂ!1494
12 iun 02:15ActualitateSCANDAL și AMENINȚĂRI în toiul nopții, în Constanța: un bărbat a DAT BUZNA în casa vecinilor!

Scandal de proporții într-o gospodărie din localitatea Culmea! Un bărbat, supărat că nepotul său era mai tot...1532

11 iun 01:37ActualitateASFALTĂRI pe mai multe străzi din Constanța620
10 iun 00:07ActualitateAccident rutier în zona popasului de la intrare în Valu lui Traian: o persoană a rămas ÎNCARCERATĂ!4279
8 iun 23:13ActualitateTrafic deviat pe Autostrada A2: se efectuează lucrări de reparații

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2...564

8 iun 23:10ActualitateINCENDIU în SATUL DE VACANŢĂ: a ars acoperişul unui restaurant1383
7 iun 03:35ActualitateRadu Mazăre a PĂRĂSIT penitenciarul pentru a fi dus în faţa judecătorilor1785
Vremea
28.7°21.7° - 28.7° miercuri, 26 iunie 2019
cer seninUmiditate: 58%
Vânt: 6.14 m/s din E
Presiune: 1020.35 milibari

Loto
6/49158113645
5/4041526323919
joker2311122119
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 iun 03:21SportCătălin Gheorghe, campion european la bowling!

Federaţia Română de Bowling anunţă o nouă reuşită a constănţeanului Cătălin Gheorghe! Acesta este campion...393

26 iun 00:00SportSimona Halep a demolat-o pe Su-Wei Hsieh la Eastbourne, în doar 55 de minute

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne,...433

26 iun 00:00SportCe au făcut tricolorii după egalul cu Franța: „Un pahar de vin și somn”

Naționala României U21 a efectuat ieri ultimul antrenament la Meldola, urmând ca după amiază echipa să se mute la...352

26 iun 00:00SportLe-am dat peste nas tuturor! Remember: reacția zeflemitoare a selecționerilor Angliei U21 și Franței U21 după tragerea la sorți

Naționala U21 a spulberat orice calcul al hârtiei și s-a calificat în semifinalele EURO 2019 după ce a terminat pe...835

Local
26 iun 00:00LocalEXERCIȚIU de MOBILIZARE la Constanța: se evaluează posibilitățile instituțiilor în caz de război!

În baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 096/2028, în judeţul Constanța se desfăşoară un...398

26 iun 01:43LocalBĂRBAT MORT ÎN ZONA PLAJEI 3 PAPUCI

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină, marți, 25 iunie, pe plaja 3 Papuci, acolo unde o persoană a fost...1956

26 iun 02:35LocalZiua Navigatorilor, celebrată la Constanța de Sindicatul Liber al Navigatorilor

În 2010, la conferința de la Manila, Organizația Maritimă Internațională (IMO) a instituit Ziua Navigatorilor, iar...438

26 iun 02:35LocalRAZII în traficul din Constanța: mai mulți șoferi depistați sub influența alcoolului

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 24 iunie a.c., în jurul orei 15.50, au depistat un...1170

26 iun 02:35LocalBărbat din Medgidia, condamnat pentru proxenetism!

Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Medgidia, la data de 24 iunie a.c.,...2022

26 iun 02:27LocalEVALUAREA NAȚIONALĂ 2019: 24 de elevi din Constanța au obținut nota 10!

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat situația mediilor obținute de absolvenții clasei a VIII-a la...1453

26 iun 00:14LocalO femeie s-a ÎNECAT în lacul Techirghiol!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 25 iunie, la Eforie Nord, acolo unde o...2710

26 iun 02:28LocalDonează la ”Blood Network” și mergi la Neversea!

”Blood Network” ajunge la Constanța, sâmbătă, 29 iunie și duminică, 30 iunie, în Piața Ovidiu. Cei care...410

26 iun 02:28LocalMinore cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, obligate la producerea de materiale pornografice

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Pitești, în dimineața de marți, 25...820

26 iun 02:32LocalContainer sosit din China, verificat de polițiștii constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un...769

Politică
26 iun 00:00PoliticăConsilierii municipali s-au întrunit în şedinţă. Ce proiecte au votat!

Consilierii locali s-au întrunit, marți, 25 iunie a.c., în ședință ordinară a Consiliului Local Constanța....296

26 iun 00:00PoliticăMarius Dunca, susţinut de organizaţia judeţeană pentru funcţia de secretar judeţean al PSD

Social-democraţii braşoveni îl susţin pe liderul organizaţiei judeţene, senatorul Marius Dunca, pentru funcţia de...216

26 iun 00:00PoliticăÎnfrângere pentru Rareș Bogdan. Violeta Alexandru, noul președinte al PNL București

Rareș Bogdan a pierdut lupta pentru șefia PNL București în fața consilierei lui Ludovic Orban, Violeta Alexandru....331

26 iun 02:37PoliticăAnunţ de la Guvern: Viorel Ştefan îşi încheie mandatul de vicepremier

Vicepremierul Viorel Ștefan își va încheia mandatul în cadrul Guvernului României, având în vedere că va deveni...315

26 iun 02:36PoliticăOUG pentru modificarea Codului administrativ a fost adoptat: ce obligaţie are preşedintele Iohannis

Guvernul a adoptat, marți, OUG pentru modificarea Codului administrativ. Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a...488

26 iun 02:46PoliticăCe spune primarul Constanţei despre problema invaziei de țânțari

Consiliul Local Municipal Constanța s-a întrunit marți, 25 iunie a.c., în ședință ordinară, cu mai multe...1388

26 iun 02:26PoliticăConsilierii PNL au iniţiat un proiect de hotărâre pentru DEMITEREA viceprimarului Babu

După ce, în cursul zilei de marţi, 25 iunie, consilierii municipali PNL au transmis un comunicat de presă prin...1315

26 iun 02:27PoliticăLICITAȚII publice la Tuzla, pentru închirierea de terenuri și spații comerciale

Administrația publică a comunei Tuzla a anunțat organizarea unui licitații publice, în vederea atribuirii spre...663

26 iun 02:41PoliticăRadu Tudor, atac EXPLOZIV la șefa TVR: acuză 'combinații sulfuroase' din PSD. Este vulgară și dubioasă

Jurnalistul Antena 3, Radu Tudor, susține că actuala șefă a TVR, Doina Gradea, este ”vulgară, incompetentă și...454

26 iun 02:42PoliticăRaportul Comisiei de la Veneția - Raluca Turcan prezintă poziția PNL

Partidul Naţional Liberal are două proiecte legislative care răspund remarcilor din raportul Comisiei de la Veneţia...330

Monden
26 iun 00:00MondenOtilia Bilionera s-a căsătorit în mare secret!

Celebra cântăreaţă Otilia Bilionera este îndrăgostită nebuneşte, motiv pentru care a acceptat propunerea...138

26 iun 00:00MondenApril Love Jordan a murit la doar 31 de ani, după o luptă grea cu cancerul

Regina frumuseții April Love Jordan a murit la vârsta de 31 de ani. Tânăra era originară din Filipine și s-a stins...191

26 iun 00:00MondenMaria Dragomiroiu a ieşit la pensie! Ce sumă primeşte artista lună de lună

Maria Dragomiroiu este, fără doar şi poate, una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară. Timpul a trecut...292

26 iun 11:16MondenAna Mocanu, o nouă intervenție estetică

Ana Mocanu și-a anunțat prietenii virtuali că, deși suspină după puțină relaxare la piscină, nu prea poate să...179

26 iun 00:00MondenSora Deliei, ipostază de infarct, pe un iaht!

Sora Deliei a mers într-o plimbare cu iahtul pe mare și, cum era de așteptat, a vrut să le arate tuturor cât de...247

26 iun 00:00MondenDrama neștiută a sosiei Vioricăi Dăncilă. „Nu am putut o perioadă să fac actorie”

Irena Boclincă, care o imită pe Viorica Dăncilă, este câștigătoarea premiului de 20.000 de euro. Actrița a...156

26 iun 00:00MondenNelu Curcă, la mânăstire. De ce nu mai ţine legătura cu nimeni din «La Bloc»

O transformare radicală! Dacă te afli în faţa lui, nu-ţi vine să crezi că este cu adevărat fostul interpret al...429

26 iun 00:00MondenFiul-problemă al Luminiţei Anghel cântă şi dansează în videoclipuri

Fiul adoptiv al Luminiţei Anghel s-a cuminţit şi îi calcă pe urme mamei lui celebre. David Puşcaş (22 de ani) a...221

26 iun 00:00MondenAndreea Antonescu, în prag de divorţ?

După şase ani petrecuţi în SUA, alături de soţul Traian Spak, Andreea Antonescu (36 de ani) a revenit anul trecut...198

25 iun 00:00MondenLiviu Vârciu, cu fetița la filmările emisiunii lui Nea Mărin

În urmă cu o săptâmână au început filmările pentru „Poftiți pe la noi! - Poftiți la joc!” pe Plaja Saturn...495

Mapamond
26 iun 00:00MapamondOrganismele europene de reglementare cer detalii de la Facebook cu privire la proiectul de criptomonedă

Proiectul reţelei sociale Facebook de a introduce o nouă criptomonedă, denumită Libra, a ridicat marţi mai multe...176

26 iun 02:37MapamondDonald Trump anunță că va DISTRUGE Iranul: 'Orice atac iranian va fi urmat de o forţă majoră şi copleşitoare. În unele zone, va însemna ştergere totală'

Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat marţi reacţia "ofensatoare" a Administraţiei de la Teheran la...596

26 iun 00:00MapamondNava umanitară Sea-Watch, cu 42 de migranţi blocaţi la bord de 13 zile, e un butoi cu pulbere: Captivii vor să spargă blocada italiană

Tensiunea era în creştere marţi la bordul navei umanitare Sea-Watch, care ameninţă să forţeze blocada italiană...176

26 iun 02:30MapamondLogodnica lui Jamal Khashoggi cere o anchetă internaţională privind moartea jurnalistului ucis

Hatice Cengiz, logodnica jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a solicitat o anchetă internațională în legătură cu...163

26 iun 00:00MapamondArabia Saudită l-a capturat pe liderul din Yemen al ISIS: Au fost folosite trupele speciale

Abu Osama al-Muhajir, considerat liderul filialei din Yemen a reţelei teroriste Stat Islamic, a fost capturat de...217

26 iun 00:00MapamondConsiliul UE defineşte principiile şi priorităţile pentru viitorul sistemelor energetice în cadrul uniunii energetice

Consiliul UE a adoptat marţi un set de concluzii privind viitorul sistemelor energetice în cadrul uniunii energetice,...153

26 iun 00:00MapamondUn susţinător al Statului Islamic deţinut în Siria dă în judecată statul german pentru a fi repatriat

Un susţinător al grupării Statul Islamic deţinut în Siria dă în judecată guvernul german pentru a fi readus în...181

26 iun 02:31MapamondSituația din Golf stă pe un butoi cu pulbere! Ministrul iranian de Externe acuzații la adresa SUA: 'Echipa-B' vrea război, nu diplomație'

Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a declarat luni că președintele american Donald Trump și aliații acestuia...408

26 iun 02:43MapamondAnchetă socială în cazul unui copil român internat într-un centru maternal din Germania

Ambasada României la Berlin are în atenţie cazul minorului de cetăţenie română internat într-un centru maternal...305

26 iun 02:42MapamondAvertizare de călătorie în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica...683

Sănătate
21 iun 23:50SănătateJudecătorii au obligat Finanţele Publice să emită o autorizaţie privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA!

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...682

21 iun 19:37SănătateContractele CJAS Constanța cu furnizorii, prelungite până la 31 iulie

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță prelungirea contractele cu furnizorii, prin acte adiționale....536

20 iun 22:17SănătateÎncă un pas spre înfiinţarea Centrului de reumatologie Constanţa!

Curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța a fost, mult timp, un focar de infecție, după ce clădirile...1172

18 iun 01:40SănătateAproape 2000 de bolnavi la Urgența Spitalului Județean, de Rusalii

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul...673

18 iun 01:49SănătateSpitalul de Boli Infecţioase angajează şef laborator analize medicale. Iată ce alte modificări mai pune la cale Primăria!

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se află în subordinea primăriei, administraţia locală fiind cea care...943

18 iun 04:10SănătateGRAVIDA LA PLAJĂ. Sfaturi de la medicul ginecolog!

Este vară, temperaturile sunt ridicate și toată lumea ar dori să fie pe plajă, să se bucure de răcoarea apei....1486

15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...588

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...4320

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1522

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...1117