REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Proiect: Tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor - închisoare de la 1 la 5 ani

Proiect: Tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor - închisoare de la 1 la 5 ani

Replica API 27 februarie 2020 | 00:00 258

Tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia se va pedepsi cu închisoare de la 1 la 5 ani, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Parlament.

Proiectul modifică în acest sens Codul penal, Codul silvic şi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Conform proiectului, se introduce un alineat nou în articolul 228 al Codului penal, în sensul că se vor considera bunuri mobile şi "arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, tăiaţi ori scoşi din rădăcini, puieţii sau lăstarii care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional".

De asemenea, la articolul 229 al Codului penal se introduce un nou alineat care prevede că furtul săvârşit "prin tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani".

Proiectul mai prevede abrogarea articolului 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi a literei b) a alineatului (1) a articolului 8 a Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, care se referă la faptul că pedeapsa cu închisoarea este aplicată dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă.

"Infracţiunea prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, referitoare la furtul de arbori, puieţi sau lăstari, necesită o nouă reglementare, respectiv asimilarea acesteia cu infracţiunea de furt incriminată de Codul penal. Un prim motiv în sprijinul acestei modificări legislative este respectarea principiului referitor la egalitatea de tratament juridic pentru toate persoanele care săvârşesc fapte de aceeaşi natură, având în vedere că, potrivit actualelor reglementări din Codul silvic, nu reprezintă infracţiune furtul de material lemnos a cărui valoare nu este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior", au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Aceştia mai menţionează că "modificarea legislativă devine absolut necesară în contextul naţional actual, caracterizat de o creştere alarmantă a defrişărilor ilegale şi a furtului de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional".

În opinia iniţiatorilor, una dintre principalele cauze pentru care nu se pot stopa furturile şi defrişările ilegale este permisivitatea actualelor reglementări, prin existenţa unui prag valoric pentru a încadra furtul ca infracţiune.

"Din cauza faptului că marea majoritate a furturilor de arbori este înfăptuită de persoane fizice cu mijloace rudimentare de transport, în rare situaţii valoarea masei lemnoase depăşeşte pragul impus de actuala legislaţie, fapta fiind astfel încadrată ca şi contravenţie silvică, prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Aflându-ne în prezenţa unor fapte ce reprezintă contravenţii silvice, nu se realizează cercetarea penală de către organele abilitate, cu consecinţa că doar aproximativ 5% din aceste furturi sunt soluţionate, iar făptuitorii nu sunt traşi la răspundere", explică iniţiatorii, potrivit Agerpres.

Proiectul este iniţiat de 14 parlamentari din grupurile PSD, printre care Graţiela Gavrilescu, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu, Şerban Nicolae, Radu Oprea.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, care este prima Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este for decizional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
parlamentari sa-mi luati cacatul la lins !!! Toti !!!
4
0
Ptr. "Bravo PNL", cand esti prost doare ? In text scrie destul de clar, "initiat de 14 parlamentari din grupurile PSD".
2
2
Acest proiect este facut de pnl dar acum nu mai sunt la guvern pa . Psd a stricat acest proiect
3
3
Putin, foarte putin! Jefuitorii, de orice fel, golanii si cei care ii protejeaza, trebuie sa faca puscarie. Nemernicii care jefuiesc tara asta trebuie condamnati fara mila iar toate bunurile lor, confiscate. Lasati in curu gol, ei si acolitii pe numele carora si-au ascuns bunurile si banii. Apoi sa fie pusi, obligati, sa munceasca pt salariu minim. Sa vedeti atunci daca idiotii astia isi vor mai permite sa jefuiasca. Drepturile omului trebuie respectate si aplicate, dar numai pt cei care respecta legea si pt cei care, chiar daca gresesc, o fac din nestiinta si nesemnificativ ca efecte.
5
1
Hotii vor primi acte in regula de la PSD sa taie ca si pana acum. Deci .... ramane cum a fost sau poate chiar mai rau. Numai pentru smecheri. Noi resturl .... la mititica daca ne e prea frig la iarna si nu avem bani de lemne.
8
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614