REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Proiectele de investiţii pe anul 2019 la Poarta Albă

Proiectele de investiţii pe anul 2019 la Poarta Albă

Replica API 12 ianuarie 2019 | 08:56 440

În anul 2019, la Poarta Albă, vor fi derulate proiecte de dezvoltare atât cu bani de la Uniunea Europeană, cât şi cu bani din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Primarul localităţii Poarta Albă, Vasile Delicoti, a declarat că în perioada următoare vor fi demarate trei proiecte de asfaltare, urmând ca un al patrulea să intre în licitaţie.“Au fost semnate contractele de execuţie pentru cele trei proiecte de asfaltare şi urmează să le demarăm. Mai trebuie să finalizăm un alt proiect de asfaltare. Licitaţia sperăm că o vom organiza undeva până în luna aprilie 2019”, a precizat şeful autorităţii locale. De asemenea, noi unităţi şcolare vor fi înfiinţate. Este vorba de două grădiniţe, una în cartierul nou, alta în localitate, dar şi de o creşă. Şcoala din localitate va fi reabilitată şi extinsă. Renovat va fi şi colegiul din localitate.Amenajarea unui proiect de canalizare nouă în cartierul nou va avea loc tot în anul 2019, la Poarta Albă. Un alt proiect pe lista de investiţii a anului 2019 la Poarta Albă este cel privind amenajarea unui cămin cultural în Cartierul Via. “Mai avem de amenajat trotuare de-a lungul drumului naţional, în centrul localităţii”, a mai subliniat primarul Vasile Delicoti.

5 milioane de euro doar pentru asfaltări

Două proiecte de asfaltare ar trebui să fie finalizate anul acesta, al treilea care este mai mare, va fi gata anul viitor. Tot în 2020, va fi finalizat şi cel de-al patrulea proiect de asfaltare. Prin cele patru proiecte vor fi reabilitaţi 32 de kilometri de drum pietruit, iar valoarea totală a proiectelor se ridică la cinci milioane de euro. Odată cu finalizarea acestor investiţii, în Poarta Alba nu vor mai exista drumuri neasfaltate, a precizat primarul Vasile Delicoti. “Una dintre grădiniţele noi ne va costa 800.000 de euro, iar pentru amenajarea celeilalte unităţi preşcolare vor fi investiţi 500.000 de euro. Reabilitarea şcolii va ajunge şi ea la 900.000 de euro. Creşa este în construcţie, la fel investiţie nouă a cărei valoare se va ridică la 800.000 de lei. Pentru reţeaua de distribuţie a energiei electrice, amenajată în cartierul din zona D a localităţii, vom cheltui undeva la un milion jumătate de lei”, a menţionat şeful autorităţii locale.

O parte din banii pentru derularea acestor investiţii provin de la bugetul local. Referitor la taxele şi impozitele pe anul 2019, şi la Poarta Alba, ca şi în alte localităţi din judeţ, s-a decis plafonarea acestora la nivelul celor de anul trecut.

Camelia MATEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Minte mult ! Un cimpozeu !
1
0
Vorba lui Liviu Guta:"Spui doar vorbe'n vant, care ma fac sa plang, nu cred nici un cuvant, nu te mai ascult..."
3
1
Spune-i si cmpanezului de la OVIDIU cum reusesti cu un buget de trei ori mai mic ca al lui, cu o populatie mai mica de trei ori, dar cu realizari mai mari de cinci ori. Aaaa, el investeste in sport si statui....
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614