REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Proiectul „Culorile toamnei”: Elevii constănțeni și bucureșteni, alături de copiii cu cerințe educative speciale

Proiectul „Culorile toamnei”: Elevii constănțeni și bucureșteni, alături de copiii cu cerințe educative speciale

Replica API 25 noiembrie 2021 | 00:00 472

La propunerea Școlii Speciale Nr.1 din București, reprezentată de prof. Stănescu Ramona, directorul instituției, de prof. psihopedagog Elena Stamin și de prof. Liliana Anghel, peste 480 de elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale Nr.30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța s-au alăturat, joi, 25 noiembrie a.c., proiectului „Culorile toamnei”.

Generoasa inițiativă are ca scop integrarea a 50 de copii cu vârste între 7 și 17 ani, cu cerințe educative speciale, în activități didactice alături de elevi din școlile de masă, într-un efort dublu: integrare și luptă împotriva discriminării de orice fel, pe de o parte, cultivarea empatiei, a sensibilității și a spiritului civic, pe de altă parte. Elevii constănțeni, coordonați de prof. înv.primar Paula Tatu și Alina Nedelcu, directorul adjunct al instituției constănțene, au primit cu inima deschisă propunerea de a petrece timp în compania altor copii, de a intra într-un dialog sincer, chiar dacă la distanță.

Activitatea a avut ca subiect jocuri de toamnă și s-a derulat on-line. S-a utilizat conținut digital original, creat de prof. Liliana Anghel și Elena Stamin. Aceasta din urmă a declarat: „Parteneriatul educațional „Culorile toamnei” este o continuare a colaborării între Școala Gimnazială Specială Nr.1 din București și Școala Gimnazială Gheorghe Țițeica, care a început cu mulți ani în urmă, cu proiectul școlii constănțene, „Călători prin tradiții”.

Realizarea unor schimburi de experiență între cele două instituții de învățământ, inițierea în comun a unor programe, activități care să promoveze comunicarea, cooperarea între elevii celor două unități școlare au ca scop creşterea gradului de acceptare şi de toleranţă faţă de elevii cu cerinţe educative speciale. Acest proiect sperăm să fie încă un pas pentru elevii școlii noastre prin care să se simtă, alături de copiii din școala de masă, parte integrantă a comunității din care fac parte și care să ducă la incluziunea școlară și socială a lor.”

Alături de copiii din cele două școli partenere au fost și elevi voluntari de la Colegiul Național „George Coșbuc” din capitală. Aceștia au realizat și prezentat materiale interactive și au sprijinit elevii în derularea activității.

Cuvintele-cheie ale acestei întâlniri au fost „prietenie”, „joc”, „speranță”. Școlarii constănțeni au intrat într-o lume nouă, lumea în care, ca într-o poveste cunoscută, un ochi râde, altul plânge, de multe ori, și au încercat să aducă bucurie, zâmbet și speranță copiilor încercați. La rândul lor, s-au hrănit din optimismul acestora, din dorința de a arăta lumii cât sunt de frumoși copiii de pretutindeni și au înțeles că nimic, de fapt, nu ar trebui să ne separe.

Parteneriatul educațional va continua și în luna decembrie cu activități dedicate sărbătorii Nașterii Domnului.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
''Haideti sa nu mai fim niste fatalai retardati'' pe cand?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614