REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Proiectul de revizuire a Constituţiei propus de Băsescu este neconstituţional

Proiectul de revizuire a Constituţiei propus de Băsescu este neconstituţional

Replica API 18 iunie 2011 | 00:00 164

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri că mai multe articole din proiectul de revizuire a Constituţiei nu sunt constituţionale. Unul dintre aceste articole se referă la eliminarea menţiunii care prevedea prezumpţia licită a dobândirii averi. Este vorba despre articolul 44 din proiectul de revizuire a Constituţiei, alin.8, potrivit căruia fiecare cetăţean va fi obligat să dovedească faptul că averea a fost dobândită în mod legal. Astfel, în privinţa dreptului la proprietate privată, articolul 44 se modifică la aliantul (8), astfel încât acesta prevede în continuare că "averea dobândită licit nu poate fi confiscată". În schimb, se elimină menţiunea actuală, care spune: "caracterul licit al dobândirii se prezumă". Potrivt CCR, în acest fel se încalcă limitele revizuirii prevăzute de articolul 152, alineatul 2 din Constituţie, care spune că "nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora", anunţă NewsIn. Altă prevedere neconstituţională e cea privind imunitatea parlamentară şi cea legată de componenţa CSM. Potrivit Mediafax, judecătorii constituţionali au considerat că sunt încălcate drepturi fundamentale în ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii, unde proiectul de revizuire a Constituţiei prevede că în CSM să fie aleşi mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi că preşedintele Consiliului poate proveni din rândul acesteia. Numirea unei persoane care nu este judecător sau procuror la conducerea CSM încalcă drepturi constituţionale, în opinia CC. Curtea Constituţională a decis şi că articolul din proiectul de revizuire a Constituţiei care elimină actele care privesc politicile fiscale şi bugetare ale guvernului de la controlul judecătoresc este neconstituţional, deoarece suprimă liberul acces la justiţie. Au fost verificate toate articolele din proiectul de revizuie a Constituţiei peste şapte ore. Traian Băsescu a declarat, pe 1 iunie, că estimează că va trimite noul proiect de Constituţie Parlamentului undeva între 20 şi 30 iunie, şi a afirmat că este dispus să meargă să prezinte Legislativului textul în a treia decadă a lunii iunie. Şeful statului a spus că, din punctul său de vedere, modificările nu sunt foarte complicate şi a estimat că va obţine repede avizele de la Consiliul Legislativ şi CCR.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218