REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Proprietarii magazinelor de vise, calcati din nou de Chiru

Proprietarii magazinelor de vise, calcati din nou de Chiru

Replica API 22 ianuarie 2011 | 00:00 195

Directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Gigi Chiru, împreună cu mai mulţi inspectori, au călcat, din nou, pragul mai multor magazine care comercializează produse etnobotanice. Controalele s-au efectuat vineri, iar în urma acestora, proprietarii a patru spaţii unde se vând astfel de produse au fost somaţi să se prezinte la sediul instituţiei cu toate actele societăţilor şi cu autorizaţiile aferente. Controalele întreprinse de Gigi Chiru au ca scop descurajarea şi chiar desfiinţarea comerţului cu astfel de plante. Astfel, două dintre societăţile verificate vineri aveau construite câteva trepte înaintea uşii de acces, existând riscul unor accidente, în cazul în care un client consumă produse de acest gen, apoi iese afară. "Derulăm acest program împreună cu Prefectura Constanţa şi dorim, pe această cale, să închidem, dacă se poate, aceste spaţii unde se vinde otravă tinerilor. Sperăm ca, până la urmă, Primăria Constanţa să scoată în afara cadrului legal această activitate. Totodată sper ca efortul nostru şi consumul nostru de energie al echipei de la IJC, şi al celorlalte instituţii să îşi atingă scopul. Eu i-am urmărit pe cei care consumă astfel de produse. Sunt transfiguraţi când ies afară, de multe ori consumă înăuntru, tocmai ca să evite să fie văzuţi. Le dăm amenzi până se liniştesc", a declarat directorul Gigi Chiru. Din cele patru unităţi verificate, trei dintre ele aflându-se pe bulevardul Mamaia şi una pe strada Soveja, numai în incinta a două dintre ele a fost permis accesul, întrucât, la vederea camerelor de filmat şi a aparatelor de fotografiat, proprietarii s-au baricadat în incinte. În cazul celorlalte două societăţi, unde inspectorii au avut acces în interior, reprezentanţii firmelor le-au spus lucrătorilor IJC că se vor prezenta cu actele la sediul instituţiei, refuzând să le prezinte pe loc. "Ei cred că pot negocia cu mine. Le-am lăsat câte o somaţie, vor fi sancţionaţi contravenţional şi îi vom obliga să intre în legalitate, să dărâme ceea ce au construit ilegal", a mai declarat Gigi Chiru.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367