Proprietarul TikTok a avut venituri de aproximativ 58 de miliarde de dolari în 2021
Veniturile grupului chinez ByteDance Ltd., proprietarul popularei aplicaţii video TikTok, au crescut anul trecut cu 70% până la aproximativ 58 de miliarde de dolari, informează Reuters citând două surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
Sursa foto: www.tiktok.com
Chiar dacă o creştere a veniturilor cu 70% în ritm anual este una impresionantă, pentru ByteDance este vorba de o încetinire, având în vedere că în 2020 veniturile sale totale au crescut cu 100% până la 34,3 miliarde de dolari. Însă pe parcursul anului trecut autorităţile chineze şi-au înăsprit controlul asupra companiilor de tehnologie, ceea ce a afectat şi veniturile ByteDance.
Şi alte mari companii chineze de tehnologie, precum Tencent şi Alibaba, au raportat o încetinire a ritmului de creştere a veniturilor ca urmare a acţiunilor autorităţilor de reglementare, care au introdus noi reguli ce au avut un impact asupra modului în care companiile de tehnologie fac afaceri şi interacţionează cu utilizatorii.
ByteDance este una din cele mai mari companii private de tehnologie din lume, iar cele mai recente tranzacţii de pe piaţa secundară de private-equity au evaluat compania chineză la aproximativ 300 miliarde de dolari, potrivit calculelor Reuters. Pe lângă TikTok, grupul ByteDance deţine şi alte aplicaţii precum Douyin, versiunea chineză a TikTok, agregatorul de ştiri Jinri Toutiao şi platforma de video-streaming Xigua.
TikTok a înregistrat o creştere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităţilor de reglementare din SUA şi alte regiuni. La finele lunii septembrie 2021, TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume.

Accelerarea ascensiunii ratei anuale a inflaţiei de bază în primul trimestru al acestui an este atribuibilă...117
Canada va interzice giganţilor chinezi ai telecomunicaţiilor Huawei şi ZTE să lanseze reţeaua 5G, după ani de...135
Pachetele turistice din Bulgaria se vor scumpi cu circa 10-20%, scumpire ce-i va afecta și pe mulți români pentru...730
Platforma unică la nivel naţional destinată schimbării de către clienţii finali a furnizorului de energie...361


ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1010 milibari

Echipa de fotbal AC Milan, învingătoare duminică la Sassuolo cu 3-0, este noua campioană a Italiei, încheind Serie...212
Atleta germană Malaika Mihambo, campioana olimpică la săritura în lungime, a dominat sâmbătă reuniunea din...128
Miami Heat s-a impus cu 109-103 pe terenul lui Boston Celtics şi conduce cu scorul general de 2-1 în finala...128
Finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota) a câştigat duminică Raliul Portugaliei, a patra etapă a Campionatului Mondial...128


Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a transmis într-un interviu la...454
Vești importante pentru cei care intră în ciclul gimnazial și liceal în anul școlar 2022 – 2023. Elevii se vor...1452
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de sâmbătă, 21 aprilie a.c., pe...459
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o motocicletă a avut loc, sâmbătă, la prânz, pe DN...531
Decizia Kremlinului de a opri de sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda demonstrează că președintele...135
Claudiu Daniel Catana consideră că înființarea centrelor de colectare și procesare ale cerealelor, legumelor,...147
Deputatul Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat duminică, la Galaţi, că este un...247
”Da, este adevărat! A revenit în libertate. Tot timpul ținem legătura, vrem să menținem echipa în a treia...2934
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...1990
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri,...3208
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3427
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3556
Margot Robbie ar urma să joace într-un prequel la "Ocean's Eleven", o comedie poliţistă despre un grup de escroci...128
O femeie a protestat față de violențele sexuale din Ucraina dezbrăcându-se de rochie în timpul unui eveniment din...146
Jason Momoa va juca în comedia de acţiune de la Universal "Shots! Shots! Shots!", relatează contactmusic.com. Actorul...124
Organizatorii Eurovision 2022 au prezentat rezultatele "neobişnuite" pe care le-au detectat în timpul jurizării celei...164
Se apropie sezonul vacanțelor și cei mai mulți români încep să caute cele mai bune oferte pentru vara aceasta....495
Rusia a interzis sâmbătă intrarea în această ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care...453
Cea mai cunoscută faţă a Pentagonului, purtătorul de cuvânt al acestuia, John Kirby, se va alătura Consiliului...348
Washingtonul a retras vineri cinci grupări de pe lista sa neagră de "organizaţii teroriste străine", printre care...437
În Europa au fost confirmate peste 100 de cazuri de variola maimuței, dintre care unul a fost confirmat în Suedia....133
Autorităţile spaniole investighează dacă petrecerile de pe insula turistică Gran Canaria sunt sursa mai multor...125
La fiecare sfârșit de primăvară ninge cu puf de plop, dar și cu probleme pentru alergici. Oamenii se plâng că...125
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Municipiul Bucureşti - 49 şi...131