Propuneri proiecte de investiții din partea USR Constanța pentru bugetul 2022
În urma analizelor făcute, atât asupra actualei propuneri de buget, cât și în decursul anului 2021, consilierii municipali USR Constanța, împreună cu viceprimarul Florin Cocargeanu, propun alocarea unor sume din buget pentru implementarea mai multor proiecte pe care le considerăm importante pentru orașul Constanța și, implicit, comunitate.
Considerăm că nu este nevoie de sume colosale pentru proiecte ce se pot dovedi extrem de benefice pentru constănțeni. La fel ca în 2021, mizăm în continuare pe eficientizarea cheltuirii banului public, pe transparență și consultarea cetățenilor. Chiar și publicarea în acest an, la inițiativa USR Constanța, a bugetului într-un format de tip tabel (Excel) ușor de parcurs, este un pas către o mai bună transparență, pentru ca fiecare cetățean să poată vedea clar în ce direcții este propusă cheltuirea banilor publici.
De precizat că o parte dintre proiectele USR Constanța, adoptate în ședințele Consiliului Local în decursul anului 2021, cum ar fi Bugetul Participativ sau Amenajarea de spații dotate cu echipamente de exerciții fizice au fost identificate în actuala propunere de buget. Alte proiecte, cum ar fi cele prinse în programul nostru de guvernare sau care au fost discutate și propuse ulterior, încă nu ne este clar dacă formulările enunțate le cuprind și vom solicita mai multe informații.
Încurajăm cât mai mulți constănțeni să consulte propunerea de buget local de pe site-ul Primăriei Constanța și să trimită propunerile și sugestiile pe care le au.
1. Studiu de fezabilitate privind amenajarea unui nou parc public în Faleză Nord, pe malul mării, pe o suprafață de aproximativ 11.500 mp, între zona rezidențială Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum – în dezvoltarea acestui proiect se va avea în vedere achiziția, construcția, montarea elementelor de structură și de mobilier: alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști; instalații și echipamente de recreere pentru copii; realizarea sistemelor de iluminat și irigații, sisteme de supraveghere video și WI-FI, dotare cu mobilier urban. Suma propusă: 250.000 lei (nou);
2. Studiu de fezabilitate Grădină Publică Compozitori – în dezvoltarea acestui proiect se va avea în vedere achiziția, construcția, montarea elementelor de structură și de mobilier: alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști; instalații și echipamente de recreere pentru copii; realizarea sistemelor de iluminat și irigații, sisteme de supraveghere video și WI-FI, dotare cu mobilier urban. Suma propusă: 100.000 lei (nou);
3. Studiu de fezabilitate Parc cu regenerare urbană a componentelor patrimoniale
(Valul Mare de Pământ) Bd Brătianu intrare Constanța – se va avea în vedere punerea în valoare a segmentului de Val de o parte și de alta a bulevardului ca element de intrare în oraș original ( complementar cu eliminarea vedetei de coastă); pentru porțiunea de la sud de bulevard se va avea în vedere achiziția, construcția, montarea elementelor de structură și de mobilier: alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști; instalații și echipamente de recreere pentru copii; realizarea sistemelor de iluminat și irigații, sisteme de supraveghere video și WI-FI, dotare cu mobilier urban; în proiect e necesară și colaborarea Consiliului Județean. Suma propusă: 250.000 lei;
4. Studiu de impact și studiu de fezabilitate privind Promenada Mării Negre – aceste studii vor fi comandate în vederea construirii unei promenade în zona de taluz din dreptul plajei, de la Modern la Pescărie, pentru a se asigura un flux de circulație pietonală și pentru bicicliști, cu utilizarea unui design structural și detaliat atent pentru a minimiza impactul asupra mediului. Suma propusă: 300.000 lei;
5. Amenajare zonă pietonală Faleză Nord și acces către plajă între străzile Grozești și Ciprian Porumbescu – reabilitarea scărilor de acces către plajă, reabilitarea arterelor pietonale și a pavajului, amenajarea spațiilor verzi, reabilitarea sistemului de iluminat, înlocuirea mobilierului urban. Suma propusă: 300.000 lei.
6. Expropriere Hanul Balcan pentru realizare Centru de Inovare Digitală – acest centru va avea un rol esențial în stimularea utilizării tehnologiilor avansate, creându-se astfel premisele favorabile inovării și dezvoltării digitale atât pentru sectorul public, cât și pentru mediul de afaceri, dar mai ales în interesul cetățenilor orașului. Un astfel de centru va putea oferi soluții modern aplicate actualei structuri economico-administrative a orașului și va constitui un suport pentru firmele nou înființate în implementarea proiectelor de cercetare și dezvoltare. Suma propusă: 2.500.000 lei.
7. Studiu de fezabilitate realizare loc de joacă și terenuri de sport în cartierul Palas, zona Grădiniței nr. 31 (str. Bradului) - având în vedere mutarea Grădiniței nr. 31 într-o clădire reabilitată, care asigură desfășurarea în condiții optime a procesului educativ, propunem demolarea actualei clădiri a grădiniței și a unei foste săli de sport dezafectată, clădiri vechi de aproximativ 100 de ani și construirea unor terenuri de sport, a unui loc de joacă și dotarea spațiului cu echipamente calisthenics. Suma propusă: 50.000 lei;
8. Studiu de fezabilitate pentru realizare Centru de dezvoltare a afacerilor în zone marginalizate (clădirea dezafectată a liceului CFR Palas) – zonele marginalizate ale orașului, cu precădere cartierele Palas și Medeea, trebuie să beneficieze de o atenție deosebită și trebuie sprijinite cu proiecte concrete care să genereze o gamă largă de servicii printre care instruire și consultanță pentru începerea unei afaceri, asistență și informații pentru promovare, formare profesională, pentru persoanele care trăiesc în aceste zone, asistență dedicată firmelor nou înființate pentru o perioadă care variază de la 1 la 3 ani. Suma propusă: 100.000 lei;
9. Concurs Internațional de soluții pentru edificarea unui Parc Tematic în municipiul Constanța – pentru sporirea atractivității orașului în extra-sezon, avem în vedere realizarea unui parc tematic care integrează spectacole, servicii alimentare, comerț cu amănuntul. Parcul tematic trebuie să constituie un suport pentru serviciile de turism din Constanța și Mamaia. Suma propusă: 150.000 lei;
10. Concurs internațional de soluții privind edificare nou cartier financiar administrativ în zona denumită generic „Oil Terminal” (între Șos Mangaliei/Bd Aurel Vlaicu/Bd Brătianu) – se va avea în vedere viziunea strategică de dezvoltare a orașului prin introducerea în circuitul urban a unei zone centrale și totodată interconectarea prin aceasta a cartierelor din sud, vest, centru dar si cu portul Constanța și autostrada A4; se va lua în considerare pe termen lung trecerea în subteran a liniilor de cale ferată, regândirea poziționării Gării, prelungirea Bulevardului Ferdinand spre vestul orașului, integrarea Tunelului Palas în circuitul urban prin conectarea rutieră a Portului cu acest nou cartier, conceptul de dezvoltare de sedii administrative, de birouri, social-culturale, sportive și de recreere. Suma propusă: 500.000 lei;
11. Studiu de fezabilitate privind construirea a 3 săli de sport în cadrul a 3 unități de învățământ – Suma propusă: 150.000 lei;
12. Studiu de fezabilitate privind amenajarea unei grădini publice în vecinătatea
Spitalului ISIS cu regenerare urbană – Punerea în valoare a terenurilor prin regenerare urbană/amenajare spațiu verde. Suma propusă: 150.000 lei;
13. Finalizarea noii clădiri a Grădiniței “Lumea Poveștilor” – în anul 2021 au fost alocate fonduri pentru realizarea expertizei tehnice a clădirii, iar în acest an dorim alocarea de
fonduri pentru continuarea lucrărilor și finalizarea acestui proiect demarat în 2008 și abandonat pe parcurs. Suma propusă: 500.000 lei;
14. Reabilitare Grădinița nr 16 (monument istoric) Peninsulă – grădinița numărul 16, care își desfășoară, de regulă, activitatea într-o clădire monument istoric, este închisă în acest moment datorită stării precare a construcției, aceasta reprezentând un pericol pentru orice persoană care ar urma să desfășoare o activitate în clădire. Fiind singura grădiniță din zona peninsulară trebuie făcute toate demersurile pentru ca, cel târziu la începutul anului școlar 2022-2023 aceasta să poată funcționa. Suma propusă: 500.000 lei;
15. Expertizare tehnică a imobilelor destinate funcționării unităților de învățământ preuniversitar – Prin acest proiect urmărim diagnosticarea stării actuale a clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar în vederea luării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță. Suma propusă: 300.000 lei.
16. Studiu de prefazabilitate Arenă de Tenis – Parc Tomis Plus – considerăm că arena de tenis trebuie să fie construită pe un alt amplasament decât cel propus în proximitatea stadionului “Gheorghe Hagi” și propunem ca acest amplasament să fie în zona de nord a orașului, între Bd. Tomis, Bd. Madrid și calea ferată. Suma propusă: 50.000 lei;
17. Studiu de prefazabilitate Bazin Olimpic – Complex Badea Cârțan – Suma propusă:
50.000 lei;
18. Expropriere teren din vecinătatea Marii Porți a Cetății Tomis cu regenerare urbană – Punerea în valoare a monumentului prin regenerare urbană. Suma propusă: 1.000.000 lei;
19. Valorificare urbanistică zona Harta Mozaic cu înlocuire chioșc ziare cu machetă cu suport din piatră gri-antracit și propunere de reconstrucție prin reprezentarea 3D a Cetății Tomis cu monumentele ei antice reprezentative și instalare panou de
reconstituire virtuală a Turnului Măcelarilor. Suma propusă: 400.000 lei;
20. Organizare eveniment „Lights On România“ – Arta modernă este un mijloc prin care pot fi promovate valorile culturale într-un mod eficient, mai ales în rândul tinerei generații, care este deschisă pentru neobișnuit și pentru noi experiențe. Artiști renumiți din
străinătate cărora li se vor alătura artiști autohtoni vor aduce publicului câteva elemente de artă modernă realizată prin instalații de lumină plasate independent sau conectate alături de anumite monumente arhitecturale. Suma propusă: 130.000 lei.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a efectuat, vineri şi sâmbătă, o vizită de informare în garnizoana...169
Fostul parlamentar PSD şi ministru al Cercetării, fost preşedinte al PSD Argeş, profesorul Şerban Valeca, a...480
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...479
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...511


ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 2.1 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...313
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...225
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...193
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...309


Membri ai clanului Mustafa din Mangalia, respectiv Osgian, Iunuzbei, Tamer și Emuran dar și Cocâlea Elvis au fost...4841
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 14 mai, în Tortomanu, vizavi de...521
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...1001
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil în intervalul 14 mai, ora 12 - 15...5792
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...479
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...452
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...511
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...460
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3407
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2242
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11336
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5012
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...158
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...319
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1643
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...392
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...363
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...946
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...410
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...387
Termenul privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea...144
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...186
Numărul de persoane cu COVID internate este de 803, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat Ministerul...154
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...320