rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Prostata – ce trebuie să știți despre simptome și diagnostic

Prostata este o boală specifică bărbatului, iar cel mai important factor de risc este vârsta. Se constată că această boală are o incidenţă asupra 90% dintre bărbaţii care ating vârsta de 80 de ani, iar pacienţii nu ar trebui să ezite în privinţa tratamentului, consideră doctorul turc Cemalettin Cengiz Beyaz, specialist în urologie al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Boala de proastată se referă la creșterea glandei prostatei şi urinarea necontrolată. Începând cu de 40 sau 50 de ani, pot apărea primele simptome ușoare de incontinenţă urinară, iar cu timpul, din cauza bolii, aceste simptome devin tot mai incorfortabile. Doctorul turc consideră că urinarea din picioare nu creşte riscul bolii de prostate, în timp ce urinarea forţată poate cauza o creștere a riscului de hernie abdominală.

Care sunt simptomele bolii?

În opinia specialistului de la Medical Park, în cazul bolii de proastată, apar următoarele simptome: urinare deasă, trezire noaptea pentru a urina mai mult decât o singură dată, dificultate de a urina, întârziere la începutul urinării, senzaţia bruscă de a urina, reducere ritmului de urinare şi senzaţia că vezica încă nu este complet golită. Uneori, pacienţii apelează la specialiştii urologi pentru că nu pot urina direct, iar atunci se recomandă montarea unei sonde.

Cum este diagnosticată boala prostatică?

În urma creșterii prostatei, una sau mai multe simptome menţionate mai sus sunt suficiente pentru a putea diagnostica boala.

“Atunci când pacienţii ne contactează, de regulă investigăm diagnosticul diferenţial al altor boli. Analiza sanguină este necesară pentru a evalua funcţia renală și pentru a investiga o boală malignă în prostată. Prin analiza urinei, este investigată prezenţa infecţiei care poate duce la simptome similare în tractul urinar. Examenul fizic determină consistenţa și marimea estimată a prostatei. Testele urinare pot fi efectuate pentru a evalua fluxurile de urină și volumul rezidual de urină. În cele din urmă, volumul prostatei poate fi măsurat prin ultrasonografie. În afară de acestea, se evaluează prezenţa de piatră sau tumori în tractul urinar și vezica urinară şi dacă există lărgirea rinichilor din cauza extinderii prostate”, explică doctorul Cemalettin Cengiz Beyaz, specialist în urologie al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Metodele de tratament

Medicul urolog consideră că la absolut la toţi pacientii se recomandă modificări ale stilului de viaţa, cum ar fi renunţarea la alcool, cofeină, reducerea dietetică a condimentelor şi a alimentelor acide, restricţionarea aportului de lichid în orele de seară şi creșterea activităţilor fizice.

“În funcţie de gravitatea afecţiunilor, pot fi iniţiate tratamente cu medicament unic sau dublu. Chirurgia de prostată poate să apară atunci când tratamentul medicamentos este inadecvat. În această fază, este util să vorbim cu pacientul pentru a decide operaţia, dar absolut în două cazuri este necesară o intervenţie chirurgicală. Acestea cazuri sunt: formarea de piatră în vezica urinară din cauza măririi prostatei, dezvoltarea insuficienţei renale cauzate de extinderea prostatei. Astăzi, nevoia de intervenţie chirurgicală deschisă pentru prostată a fost redusă considerabil. Cu toate acestea, la pacienţii cu o prostată foarte mare, încă este de actualitate chirurgia deschisă. Operaţiile închise ale prostatei se pot face cu metode diferite, cum ar fi laser, plasmakinetic, cauterizare”, declară doctorul Cemalettin Cengiz Beyaz, specialist în urologie al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

F.B.

marţi, 20 martie 20182208
Comentarii

00.....(29 mar 07:39)
Intri cu o boala si iesi cu 3 din Romania ! Care specialisti ? Care te omoara ?
03europeanu(26 mar 10:57)
Pt.Lex. In legatura cu turcu iti dau dreptate dar cu specialistii romani de ultraperformanta...Cel mai bun e avionul spre Viena.
15Lex(23 mar 12:49)
Aveti nevoie de pacienti cu bani grasi futuva n gura !De ce nu spui de analize : PSA ,uree , ECHO ,creatinina ,sumar urina avem specialisti romani de ultraperformanta ! Nu ne trebuie hotel in Turcia avem spital in Romania !
mai mult...Sănătate
22 feb 16:42SănătateKinetoterapia: ce este și când este necesară

Kinetoterapia, cunoscută și drept kinetologie medicală sau chineziterapie, este atât o formă de terapie, cât și o...221

22 feb 00:00SănătateCum poți estompa petele apărute deasupra buzelor209
22 feb 16:37SănătateCafeaua ajută la pierderea kilogramelor în plus?222
22 feb 00:00SănătateCe să mănânci dacă ai rinită alergică

Rinita alergică sau febra fânului este denumirea umbrelă pentru un grup de simptome care afectează buna funcționare...211

22 feb 00:00SănătateDiferența între viață și 'neviață'209
22 feb 16:21SănătateRaed Arafat, declarații ALARMANTE privind privatizarea sistemului de sănătate: O vizită la UPU ar putea costa 10.000 de lei!229
22 feb 16:18SănătatePrimăria Sectorului 4 construiește cea mai modernă secție din România, pentru tratarea marilor arși

Urmare a unui parteneriat între Primăria Sectorului 4 și Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar – Arseni”, noua...204

22 feb 16:15SănătateIzolarea nu este o soluție: Epidemia de coronavirus explodează în închisorile din China224
22 feb 16:12SănătateSTUDIU! Privatizarea sistemului de sănătate va ADUCE HAOS: Românii nu vor să își facă asigurare privată de sănătate636
22 feb 16:11SănătatePână și Rusia dă stimulente financiare părinților care aduc pe lume copii: 7.330 de dolari la prima naștere și aproape 10.000 de dolari la a doua

Rusia încearcă să oprească declinul ratei naşterilor prin ajutoare financiare consistente pentru cei care devin...369

21 feb 07:32SănătateTop trends în mindfulness în 2020387
21 feb 07:32SănătateCum te menții în formă după ce slăbești459
Vremea
5.2°5.2° - 5.3° sâmbătă, 22 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 2.04 m/s
Presiune: 1028 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 feb 00:00SportSimona Halep s-a calificat uşor în finala turneului WTA de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme în finala turneului WTA...362

22 feb 00:00SportȘeful lui PSG, Nasser Al Khelaifi, și-a "cumpărat" liniștea. Suma uriașă plătită către FIFA pentru a scăpa de proces

Nasser Al Khelaifi își rezolvă problemele cu bani. Președintele lui PSG s-a înțeles cu cei de la FIFA pentru a-i...469

22 feb 00:00SportCe nebunie! Mayweather e în negocieri pentru a lupta în aceeași zi cu McGregor și Nurmagomedov. Există confirmarea

Floyd Mayweather nu se dezminte. Excentricul fost pugilist vrea nici mai mult, nici mai puțin să lupte atât cu Conor...459

22 feb 00:00SportRaheem Sterling nu pleacă la Real Madrid: 'Am un contract cu City şi trebuie să respect asta'

Raheem Sterling a vorbit despre speculaţiile apărute, conform cărora va semna cu Real Madrid. „Am un contract cu...246

Local
22 feb 00:00LocalCondamnați pentru furt și trafic de droguri, depistați de politiști

Polițiștii constănțeni au depistat joi, 20 februarie a.c. doi bărbați pe numele cărora au fost emise mandate de...235

22 feb 14:26LocalUn hoț a atentat la telefonul unui copil

Polițiștii din cadrul Secției 4 au fost sesizați la data de 20 februarie a.c., de către un bărbat, prin apel 112,...382

22 feb 14:25LocalA FURAT peste 700 de lei dintr-un magazin!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dăeni, la data de 20 februarie a.c., au fost sesizați cu privire la...314

22 feb 00:00LocalConstănțeni, unde ieșiți în weekend?

Publicul constănțean este invitat vineri, 21 februarie, de la ora 19:00, la comedia „Ghici cine te sună?!”, o...281

22 feb 00:00LocalContinuă campanie de adopție a câinilor fără stăpân

Tot mai mulți constănțeni aleg un animal de companie din rândul cățeilor abandonați care ajung la adăpostul...266

22 feb 00:00LocalȚigări descoperite la bordul unei nave sosită în Portul Midia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, ascunse pe o navă sosită în Portul Midia sub...275

22 feb 00:05LocalIonescu de la Hârșova închide gura celor care-l critică

În ultima perioadă, primarul din Hârșova, Viorel Ionescu, a fost atacat din toate părțile. Este și normal, având...321

22 feb 00:00LocalEvenimente în weekend la Constanța. Jandarmii asigură ordinea și liniștea publică

În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa...230

22 feb 00:00LocalRADET citește contoarele!

R.A.D.E.T. Constanța anunță că în intervalul de timp 24.02.2020 – 29.02.2020 se vor efectua citirile contoarelor...269

22 feb 00:04LocalLăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare

Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de...796

Politică
22 feb 00:00PoliticăHoria Țuțuianu, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța

Horia Țuțuianu candidează pentru încă un mandat la CJ. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Felix Stroe, la...278

22 feb 00:00PoliticăPMP a anunțat candidații la primăriile din județul Constanța!

Partidul PMP, filiala Constanța, a organizat o conferință de presă la Pavilionul Expozițional, în prezența lui...391

22 feb 21:20PoliticăIorguș a REVENIT în forță, se pregătește de alegeri: S-a creat o dictatură la Mangalia. VIDEO

PSD Mangalia susține o conferință de presă, prilej cu care a fost anunțat candidatul la primărie, în persoana lui...347

22 feb 00:00PoliticăPro România și-a desemnat candidații la trei primării din județul Constanța

Pro România a organizat o conferință de presă pentru a anunța candidații la mai multe primării din Constanța....290

22 feb 00:00PoliticăOvidiu Cupșa: Domnul Chițac s-a lansat în politică și și-a făcut notorietatea cu PNL

Ovidiu Cupșa rămâne veșnic al PNL-ului și se pregătește să intre în cursa pentru Primăria Constanța. Este...248

22 feb 00:00PoliticăFlorin Roman (PNL): Putem discuta de alegeri anticipate în prima parte a verii acestui an

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, s-a arătat convins, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în...231

22 feb 00:00PoliticăMarcel Vela, despre relaţia cu Raed Arafat: În MAI, contradicţiile duc la progres

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a venit vineri cu precizări legate de relaţia sa cu şeful...233

22 feb 00:00PoliticăMureşan (PE): De la 1 ianuarie 2021, acordarea fondurilor europene pentru România va fi condiţionată de independenţa Justiţiei

Criteriile care corelează acordarea fondurilor europene cu independenţa Justiţiei şi cu funcţionarea statului de...206

22 feb 00:00PoliticăVela, la bilanţul DSU: Am obţinut de la Guvern o majorare la 0,32% din PIB pentru unităţile din MAI

Ministrul desemnat al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, la bilanţul Departamentului pentru Situaţii de...221

22 feb 00:00PoliticăVosganian: Nu participăm la şedinţa de luni - nu boicotăm, suntem parlamentari şi nu putem boicota Parlamentul

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că...233

Monden
22 feb 00:00MondenAlexandra Ungureanu, aspru criticată de Raluca Bădulescu. „O consider, fără nici o supărare, un «alien» ciudat”

Alexandra Ungureanu a fost dur criticată de Raluca Bădulescu, în cadrul emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities, de la...254

22 feb 00:00MondenÎnregistrarea apelului telefonic făcut de Andreea Antonescu la 112! Ce le-a spus cântăreața operatorilor

Andreea Antonescu a intrat în atenția poliției ieșene în urma unui apel fals la 112, prin intermediul căruia...282

22 feb 00:00MondenRose Adhiambo, mulatra lui Radu Măzăre, s-a înscris la „Gospodar fără pereche”

Între fetele înscrise în cursa pentru inimile celor 8 gospodari de la Pro Tv se numără și Rose Adhiambo. Mulatra...409

22 feb 00:00MondenAndreea Bălan și George Burcea, divorț inevitabil? Ce spune nașul Temișan despre problemele finilor

Săptămâna aceasta, știrile despre divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea au ținut prima pagină a...327

22 feb 00:00MondenLili Sandu a publicat primele imagini cu burtica de gravidă! Silviu Țolu, mesaj romantic pentru viitoarea mămică

Lili Sandu trăiește în prezent una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, după ce a aflat că va deveni...246

22 feb 00:00MondenCarmen Grebenișan a făcut atac de panică la Asia Express. Proba care i-a pus viața în pericol. „Nu mai țin minte nimic”

Carmen Grebenișan, partenera Alinei Ceușan la Asia Express, a trecut prin momente grele în timpul cursei. Blonda a...224

22 feb 00:00MondenNicole Kidman, probleme din cauza anorexiei? Cât de schimbată e actriţa

Nicole Kidman, în vârstă de 52 de ani, a apărut total schimbată pe platourile de filmare de la ultima producţie...240

22 feb 00:00MondenAndy Garcia este de nerecunoscut! Cum arată la 63 de ani actorul care îl va interpreta pe Constantin Brâncuşi

Andy Garcia, considerat un sex simbol în Hollywood-ul anilor `80-`90, a făcut furori în filme precum Naşul, Pantera...307

22 feb 00:00MondenAlanis Morissette anunţă un turneu european şi lansarea noului său album

Cunoscuta cântăreaţă Alanis Morissette a anunţat vineri cele 13 date de concert ale noului său turneu mondial...196

22 feb 00:00MondenTrupa sud-coreeană BTS a lansat noul album ''Map of the Soul: 7''

Trupa sud-coreeană BTS a lansat vineri noul său album de studio "Map of the Soul:7", care a suscitat o amplă...223

Mapamond
22 feb 00:00MapamondVladimir Putin: Se încearcă 'separarea' Ucrainei de Rusia pentru a elimina un concurent global

Cooperarea ruso-ucraineană irită numeroase ţări, deoarece le creează un concurent global, consideră preşedintele...217

22 feb 00:00MapamondAtacurile de la Hanau relansează dezbaterea despre armele de foc şi radicalizare

Recentele atacuri din oraşul Hanau au relansat dezbaterea din Germania despre necesitatea înăspririi legislaţiei...195

22 feb 00:00MapamondNATO şi Moscova salută acordul între SUA şi talibani

NATO a salutat vineri anunţul referitor la încheierea unui acord între SUA şi talibani, secretarul general al...199

22 feb 17:25MapamondPompeo anunţă că SUA se pregătesc să semneze un acord cu talibanii la 29 februarie

SUA se pregătesc să semneze un acord cu talibanii, condiţionat de o perioadă de reducere a violenţelor în...198

22 feb 00:00MapamondParlamentul Portugaliei adoptă legi permisive privind eutanasia

Parlamentul Portugaliei a adoptat joi mai multe legi care deschid calea către dezincriminarea eutanasiei, informează...205

22 feb 00:00MapamondJulian Assange ar putea solicita azil în Franţa, anunţă avocatul său francez

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, aflat în detenţie în Marea Britanie şi a cărui extrădare a fost cerută de...197

22 feb 00:00MapamondUE condamnă atacul cibernetic comis asupra Georgiei în 2019; Rusia neagă orice implicare

Uniunea Europeană a condamnat vineri atacul cibernetic care a avut loc în octombrie 2019 asupra Georgiei şi s-a...210

22 feb 00:00MapamondSUA: Un deţinut condamnat la moarte a fost executat pe scaunul electric, în statul Tennessee

Un deţinut condamnat în urmă cu peste trei decenii pentru înjunghierea mortală a unui alt deţinut a fost executat...242

22 feb 00:00MapamondUn bărbat a fost înjunghiat într-o moschee din Londra

Poliţia londoneză a anunţat joi arestarea unui suspect după ce un muezin a fost rănit prin înjunghiere într-o...216

22 feb 00:00MapamondCoronavirus - Un cetăţean italian, testat pozitiv în regiunea Lombardia

Un cetăţean italian a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, conform unui comunicat emis vineri dimineaţă de...224