REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Protest cu cruci din lemn, tobe, fluiere si vuvuzele la Prefectura

Protest cu cruci din lemn, tobe, fluiere si vuvuzele la Prefectura

Replica API 21 septembrie 2010 | 00:00 112

Paharul rabdarii s-a umplut

Paharul rabdarii s-a umplut

Peste 1.000 de persoane afliate Confederaţiei sindicale "Cartel Alfa", s-au adunat, ieri, în faţa Prefecturii din Constanţa şi au scandat lozinci împotriva Guvernului Boc şi şefului statului, Traian Băsescu. "Jos Guvernul!", "Jos Băsescu!", "Hoţii, Hoţii!", "Unitate" - au fost doar câteva din sloganurile scandate de participanţii la pichetare. Sindicaliştii au venit "înarmaţi" cu fluiere, tobe, vuvuzele, iar mitingul a început cu melodia trupei Moromeţii "România, trezeşte-te". Protestatarii susţin că sunt nemulţimiţi de reducerile salariale, de disponibilizări, de modificările legislaţiei privind Codul muncii şi a Legii pensiilor. Una peste alta, sindicaliştii susţin că Legea pensiilor trebuie amendată de urgenţă, pentru că altfel va provoca un veritabil genocid social. Liderii sindicali au anunţat guvernanţii că foarte curând va începe un adevărat tăvălug de proteste, pentru că oamenii au ajuns la capătul răbdării. "Sărăcia ne-a scos în stradă. Avem rate la bănci şi nu avem cu ce le plăti, nu ne putem ţine copiii la şcoală şi nu avem cu ce plăti chiriile. Am ajuns la capătul răbdării. Acum suntem 1000, dar mâine vom fi 20.000 în stradă. Dacă guvenul Boc nu poate rezolva nimic, să ne lasă în pace! Demisia!", a strigat Ion Caraignai, liderul Confederaţiei Cartel Alfa, filiala Constanţa. Alături de protestatari s-au aflat şi poliţiştii constănţeni, care au adus cu ei două cruci, pe care au inscripţionat "Demnitatea poţistului" şi "Siguranţa cetăţeanului". Pentru a nu intra sub incidenţa legii, poliţiştii prezenţi la miting se aflau în timpul lor liber, fie în zilele de concediu, fie în afara orelor de program. În frunte cu liderul George Caraiva, ei au purtat, simbolic, nişte cruci. La acelaşi protest a putut văzut şi militarul în rezervă Remus Macovei, fost (sau actual?) membru PDL. Cinci reprezentanţi ai sindicaliştilor au fost primiţi de către subprefectul judeţului, Aidun Curt-Mola, care le-a comunicat că va transmite solcitările primului ministru. "Tot ce se aplică dumneavoastră se aplică şi nouă, fiindcă suntem funcţionari publici. Voi transmite solicitările dumneavoastră primului ministru şi sper că, înţelegându-ne unii pe alţii, vom ajunge la o înţelegere", a menţionat subprefectul Aidun Curt-Mola.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218