REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Protest cu portocale în faţa Palatului Cotroceni

Protest cu portocale în faţa Palatului Cotroceni

Replica API 18 februarie 2018 | 22:49 456

Aproximativ 100 de persoane au participat, sâmbătă, la un protest în faţa Palatului Cotroceni, manifestarea intitulată ”Eu merg la portocale”, fiind organizată de Initiaţiva Civică 3.0 a fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir.

La manifestaţie au participat aproximativ 100 de persoane care au scandat “Iohannis şi DNA au distrus Justiţia” sau “DNA, fără cucuvea”, relatează Agerpres. O parte dintre manifestanţi au adus cu ei portocale.

Protestatarii anti-prezidenţiali au primit răspuns din partea câtorva persoane aflate pe trotuarul opus al străzii, care au cântat imnul naţional şi au scandat, la rândul lor, lozinci precum “PSD, ciuma roşie” sau “Nu vrem să fim conduşi de hoţi”. Aceştia au avut asupra lor o portavoce cu ajutorul căreia au încercat să intre în dialog cu cei care manifestau împotriva lui Iohannis.

La eveniment a fost prezent şi deputatul PSD Liviu Pleşoianu, care a declarat că preşedintele Iohannis este singurul care ”nu a auzit de portocalele de Ploieşti”, afirmând că şeful statului este ”într-o derută logică totală”.

sursă: Știrile PRO TV

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ati vrut sa spuneti ''100 de carcase ambulante'' fara creier care au votat psd-ul!!!
1
0
...se apropie sfarsitul,jalnici, penibili...
0
0
....mancatorilor de cacat , numiti denuntatori ! vor raspunde procurorii jegosi care santajau si dictau denunturi . DANTE SI OAMENII TAI , ATI LUAT MUIE , VEI VEDEA !
1
0
Asta cu "Ptr johannes si gasca lui", de la pastorul Gadea a luat lectii de exprimare ?? Sunteti jalnici, sunteti DISPERATI, se apropie SFARSITUL pesedistilor si al dictatorului, diabolicului Dragnea si a acolitilor lui. Daa.... ! Catusele zornaie.....
2
1
Am trecut ieri pe acolo, numai basini . Stateam si eu dar nu mi se dadea decat 20 de lei si un ceai de la belitul Codrin Stefanescu.
1
0
de hoti gen codruta muituta si gigi dejectia romaniei...Sa pupati toti pesdisti in cur si in taragot.
2
3
Astea sunt semne ca psd se scufunda.Daca abia au strans100 de mamaite si tataiti stirbi si speriati de propaganda lor bolsevica ,e clar ,au luat-o la vale!
4
4
Pentru aceste ghioarle asistate sufera oamenii de buna credinta. Jos psd-ul ruso-securist!!!
8
3
Atata poate gasca PSD ! Aduce la Bucuresti , la mitinguri , toata pegra sudista , toti asistatii sociali , toti mosii si toate babele analfabete si fara bun-simt , toti pensionarii ratati , care isi fac veacul prin sediile de partid la un septic , la o tabla ... Caricaturi !
8
2
Cata dezinformare !? Ce cautati oameni buni la Cotroceni, ce sa faca d-ul presedinte, atata timp cat nu are un punct de vedere oficial de la ministru Justitiei : " va informez, ca, o sa va informez" ??!!.... Schimbati destinatia protestului......schimbati ministrul justitiei.....
7
2

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920