rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

În timp ce aleşii neamului se pregătesc de vacanţă,

Protest inedit al bulgarilor: au venit în costume de baie şi au improvizat o plajă în faţa parlamentului

Câteva zeci de bulgari s-au strâns, miercuri, pentru a 48-a zi consecutiv în faţa clădirii Parlamentului, pentru a protesta faţă de guvernul socialist condus de Plamen Oreşarski, a mafiei şi a corupţiei. O parte dintre manifestanţi au venit în costume de baie şi au improvizat o plajă pe bulevard, ironizându-i astfel pe parlamentari, care la sfârşitul săptămânii intră în vacanţă pentru 32 de zile. Unii demonstranţi au apărut în costume de baie, alţii au adus cu ei prosoape, umbrele şi chiar o piscină gonflabilă. Manifestanţii i-au huiduit pe parlamentarii care veneau la serviciu. Ei s-au declarat revoltaţi de faptul că parlamentul va intra în vacanţă, în loc să se ocupe de Codul Electoral în vederea convocării cât mai repede a alegerilor anticipate. Protestatarii sunt nemulţumiţi şi de proiectul de lege privind rectificarea bugetului de stat, discutat ieri, în a doua lectură, de Parlament. Propunerea guvernului prevede obţinerea unui împrumut de 500 milioane de euro. În opinia protestatarilor, aceşti bani vor fi cheltuiţi de mafia politică, iar apoi împrumutul va fi plătit de popor, relatează corespondentul Agerpres. În acelaşi timp, cinci partide de dreapta, care nu sunt reprezentate în Parlament, au organizat în piaţa parlamentului o discuţie pe marginea rectificării bugetului. Formaţiunile din aşa-numitul "Bloc de reforme" l-au invitat la discuţie pe premierul Plamen Oreşarski, pe miniştri din cabinetul său şi pe deputaţi, dar nici unul nu a venit. În Parlament, liderul partidului conservator GERB, Boiko Borisov, i-a acuzat pe socialişti că ei sunt de vină pentru faptul că veniturile la buget sunt mai mici decât cele estimate, titrează evz.ro Borisov a spus că la această situaţie a contribuit faptul că guvernul lui a fost nevoit să demisioneze în februarie în urma unor manifestaţii de stradă sprijinite de socialişti. Pentru prima dată, Borisov a spus că cel mai bine ar fi ca eventualele alegeri anticipate să nu fie organizate la toamnă, ci în mai 2014, în acelaşi timp cu alegerile pentru Parlamentul European. În opinia sa, astfel vor fi economisiţi bani, pentru că cele două scrutine ar fi organizate simultan. În jurul prânzului, poliţia a reţinut pe unul dintre protestatari pe motivul că acesta nu s-a supus ordinului de a elibera carosabilul bulevardului din spatele parlamentului. Potrivit unor manifestanţi, în momentul arestării, tânărul a fost lovit cu cruzime de oamenii legii.

joi, 1 august 2013104
Comentarii
mai mult...Mapamond
23 noi 00:00MapamondVladimir Putin anunţă pregătirea unui nou program de înarmare a Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că de anul viitor Rusia va începe să lucreze la un nou program de...83

22 noi 00:00MapamondSUA: Ministrul securităţii interne insistă că zidul de la frontiera cu Mexic va fi construit129
23 noi 00:00MapamondViktor Orban avertizează că Fidesz ar putea părăsi Partidul Popular European82
23 noi 00:00MapamondPreşedinta conservatorilor germani se declară gata să demisioneze în lipsă de susţinere

Preşedinta conservatorilor germani, considerată o posibilă urmaşă a Angelei Merkel dar foarte contestată după mai...88

23 noi 00:00MapamondFranţa: Un fost ministru, inculpat într-un scandal de angajări fictive84
23 noi 00:00MapamondTrump spune că fără intervenţia sa, Hong Kong-ul ar fi fost „spulberat în 14 minute“84
23 noi 00:00MapamondSerbia: Un profesor a dezarmat un bărbat care intrase în şcoală cu o puşcă de asalt

Un bărbat a dat năvală vineri într-un liceu din centrul Serbiei arborând o puşcă de asalt, însă un profesor a...86

23 noi 00:00MapamondLibia: Cadavrele mai multor migranţi, aduse de valuri la est de capitala Tripoli82
23 noi 00:00MapamondSUA: Numărul deceselor asociate utilizării ţigaretelor electronice a crescut la 4781
23 noi 00:00MapamondUcraina: Mii de manifestanţi contra unei "capitulări" în faţa Rusiei

Mii de persoane au manifestat joi seară în centrul Kievului împotriva unei "capitulări" în faţa Rusiei, înainte...82

23 noi 00:00MapamondUNESCO, mandatată să elaboreze norme etice în materie de inteligenţă artificială62
23 noi 00:00MapamondÎn Chile există o politică de stat pentru ''pedepsirea'' manifestanţilor, acuză Amnesty International63
Vremea
4° - 7.1° sâmbătă, 23 noiembrie 2019
ConstantaUmiditate: 84%
Vânt: 5.55 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/494535424346
5/4041119253812
joker341726271
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 noi 00:00SportAnamaria Prodan își cere soțul la națională: „Bă, voi sunteți nebuni? Reghecampf trebuie pus selecționer!”

Anamaria Prodan, fina lui Cosmin Contra, a vorbit despre situația de la echipa națională. Mai mult, aceasta susține...116

23 noi 00:00SportSimona Halep, în topul căutărilor pe Google în 2019

În 2019, în topul căutărilor făcute de români pe Google se află jucătoarea de tenis Simona Halep, politicianul...96

23 noi 21:19SportS-a spart vestiarul României! Fractură dură între veterani și puștii veniți de la U21: ”Nu au pic de respect!”

Nicolae Stanciu a acuzat tinerii de lipsă de respect, cei vizați de garda veche fiind I. Radu, Pușcaș și Coman,...113

23 noi 00:00SportIslanda - România, în barajul Ligii Naţiunilor pentru EURO 2020

România va înfrunta Islanda în semifinalele barajului Ligii Naţiunilor pentru EURO 2020 la fotbal, în urma tragerii...107

Local
23 noi 00:58LocalConstanța și Tulcea sub COD GALBEN de VÂNT și PLOI! SE DEPUNE POLEI!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben în județele Constanța și Tulcea, valabil în...951

23 noi 03:04LocalRADET Constanța anunță citirea contoarelor

R.A.D.E.T. Constanța anunță că în intervalul de timp 25.11.2019 – 30.11.2019 se vor efectua citirile contoarelor...181

23 noi 03:05LocalTrei autovehicule implicate într-un accident rutier în Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați vineri, 22 noiembrie a.c. pentru a interveni la un accident produs...478

23 noi 03:00LocalBurlan luat de vânt de pe un bloc din Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați vineri, 22 noiembrie a.c., pentru degajarea unui obiect care a...273

23 noi 02:38LocalGeorge Karam, pe site-ul Poliției la secțiunea persoane urmărite

Patronul restaurantului Beirut, George Karam, condamnat definitiv la 8 ani și o lună de închisoare, este, oficial,...350

23 noi 02:42LocalÎntâlnire oficială între judecătorii constănțeni și cei din China, la Constanța

La sediul Tribunalului Constanța a avut loc o întâlnire oficială, joi, 22 noiembrie a.c., între judecători din...293

23 noi 02:41LocalŞofer de 28 de ani, prins cu 160 km/h pe drumul care leagă Constanța de Ovidiu

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța și ai Biroului Rutier Constanța au organizat o acțiune pe linia...2129

23 noi 02:52LocalInconștienți! Dosare penale, după ce s-au urcat la volan băuți și fără permis

Doi indivizi din județul Constanța, care s-au urcat la volan băuți și fără permis, au dat nas în nas cu...384

23 noi 02:38LocalPortofel plin cu bani și acte, găsit în apropiere de City Park Mall

Un portofel în care se aflau 467 lei, două cărți de identitate, doisprezece carduri, din care șapte bancare și...970

22 noi 21:57LocalPrimăria Cernavodă oferă cadouri de Crăciun preșcolarilor și elevilor din localitate!

Și anul acesta, copiii din Cernavodă îl vor întâlni pe Moș Crăciun, care va sosi încărcat cu sacul plin de...457

Politică
23 noi 02:52PoliticăNăvodari: mai multe lucrări pe domeniul public

Primăria Năvodari și firmele contractate au desfășurat în cursul zilei de vineri, 22 noiembrie a.c., mai multe...396

23 noi 02:56PoliticăOrban: Pe PNDL s-au acumulat facturi de peste 5 miliarde de lei care trebuie plătite

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că la rectificarea bugetară vor trebui completate fondurile pentru...281

23 noi 02:56PoliticăȘedință CJC. Consilierii județeni iau act de demisia lui George Măndilă

Consilierii județeni constănțeni se întrunesc în ședință luni, 29 noiembrie, pentru a supune la vot mai multe...361

23 noi 02:54PoliticăCristian Rizea, urmărit internațional, a fost găsit în Chișinău

Fostul deputat PSD Cristian Rizea se ascunde în Chișinău, după ce a fost dat în urmărire internațională, ca...362

23 noi 02:55PoliticăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă

Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 29 noiembrie 2019, ora 13,00, în...224

23 noi 02:55PoliticăCe locuri de joacă din Constanța au mai fost reabilitate!

Încă trei locuri de joacă au fost reabilitate și modernizate în municipiul Constanța. Este vorba despre cele...198

23 noi 02:53PoliticăVot diaspora - prima zi; peste 16.000 de români, la urne, până în jurul orei 14.00

Peste 16.000 de români din străinătate s-au prezentat la urne vineri, până în jurul orei 14,00, în prima zi de...186

23 noi 02:47PoliticăFacilități fiscale pentru constănțenii și companiile care au datorii la bugetul local

Primăria Municipiului Constanța a venit în sprijinul constănțenilor, persoane fizice și juridice, care au datorii...407

23 noi 02:51PoliticăMinisterul Sănătății, verificări de amploare după tragedia de la Timișoara - Acțiunea se va desfășura până la sfârșitul anului

Ministerul Sănătăţii (MS) începe, vineri, controale la prestatorii de servicii pentru deratizare, dezinfecţie şi...391

23 noi 02:59PoliticăMarcel Vela coboară MILITĂRIA din pod: 'Vom depolitiza poliția și vom restructura MAI'

Marcel Vela, ministrul de interne, a anunțat, joi seară, la B1 TV, că nu va mai ține în funcții pe toți aceia...789

Monden
23 noi 00:00MondenCarmen Brumă, apariție „neortodoxă“ la o gală! A fost regina serii, dar la final a avut nevoie de ambulanță

Dacă și-a dorit să atragă toate privirile, cu siguranță a reușit! Nu se știe însă dacă acestea au fost pline...93

23 noi 00:00MondenAdelina Pestriţu şi Ruby îşi etalează tatuajele în cele mai sexy ţinute

Adelina Pestriţu, Anamaria Prodan, Loredana Chivu, Roxana Vancea şi Ruby şi-au făcut abonament la salonul de tatuaj....88

23 noi 00:00MondenVarză și Irene Boclincă, sosia Vioricăi Dăncilă de la iUmor, turneu național de comedie

Irene Boclincă nu este singura actriță de comedie căreia emisiunea "iUmor" i-a adus un plus de notorietate. Daniel...89

23 noi 00:00MondenA petrecut o noapte cu Orlando Bloom, iar acum e model XXL. Cum arată românca Viviana Ross în prezent

Născută în Dublin din părinţi români, Viviana a cunoscut ”secunda” de succes mondial după o noapte de amor...97

23 noi 00:00MondenAndreea Marin, despre relația pe care fiica ei o are cu actualul său partener: „Este parte din povestea noastră“

Andreea Marin trăiește deja de câțiva ani o frumoasă poveste de dragoste alături de actualul său partener de...88

23 noi 18:22MondenCe schimbată e Meggie din serialul "Pasărea Spin". Actriţa Rachel Ward şi-a pierdut farmecul de altădată

Avea o frumuseţe aparte, iar povestea de dragoste interzisă pe care o trăia alături de părintele Ralph de...88

23 noi 00:00MondenVin Diesel și Paloma Jiménez, o dragoste de cursă lungă

Durul din "Riddick" şi "Fast & Furious" e un cu totul alt om când ajunge acasă, în braţele iubitei, care-l...82

23 noi 00:00MondenLicitaţie cu obiecte din serialul 'Friends' pentru a strânge fonduri pentru comunitatea LGBTQ

Obiecte originale de decor, articole vestimentare şi alte curiozităţi din serialul 'Friends' (Prietenii tăi) vor...84

23 noi 00:00MondenHarrison Ford îşi va face debutul pe micile ecrane cu un serial inspirat din documentarul ''The Staircase''

Harrison Ford se pregăteşte de ceea ce va fi debutul său pe micile ecrane, ca protagonist al unui serial care va fi o...80

23 noi 00:00MondenMagia îngheţată 'Frozen' se întoarce în cinematografele din SUA

Magia îngheţată 'Frozen' (2013), unul dintre cele mai de succes filme de animaţie din toate timpurile, revine în...79

Sănătate
21 noi 22:27SănătateMierea - aliment și remediu natural? Iată ce spun specialișii

Asociația Pro Consumatori, organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate...557

18 noi 00:00SănătateIată ce fructe au extrem de puţine calorii. Poţi să mănânci câte vrei fără să te îngraşi!

Fructele sunt absolut necesare în dieta zilnică, chiar și atunci când ești la cură de slăbire. Este cunoscut...956

17 noi 01:50SănătateSfatul medicului: Scapă de tuse cu ajutorul morcovilor - Remediul uşor de preparat acasă

Dacă morcovii nu fac parte din dieta ta zilnică, ai face bine să îi introduci. Consumaţi cruzi, aceştia au efecte...1018

16 noi 00:31SănătateOrașul Hârșova a fost privat de ambulanțe: primarul Ionescu, scrisoare deschisă către ministrul Sănătății

Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu a întocmit o scrisoare sâmbătă, 16 noiembrie a.c, în atenția...1747

13 noi 03:43SănătateCNAS: Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente...874

12 noi 03:37SănătateAcțiune de donare de sânge în localitatea 23 August

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă, 16 noiembrie a.c.,...1817

8 noi 00:07SănătateConceptul THE MEDICAL MALL a fost inaugurat la Constanţa

Joi, 7 noiembrie, MedCity a inaugurat la Constanța primul THE MEDICAL MALL. La evenimentul de lansare au fost prezente...5504

6 noi 00:03SănătateAcțiune de donare de sânge în Constanța!

Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o pot face în zilele lucrătoare, se pot prezenta sâmbătă 23...1156

29 oct 02:12SănătateAcțiune de donare de sânge în Mangalia

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul...1131

27 oct 00:30SănătateSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol la Gala Elitelor Medicale

În fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, la Gala Elitelor Medicale, Sanatoriului Balnear și de...1405